Dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri”, mai aproape de o sentință

Home » Administratie/Politica » Dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri”, mai aproape de o sentință

By admin on aprilie 10, 2019. 1 Comment

Procesul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri”, în care este judecat primarul orașului Piatra Neamț, Dragoș Chitic, fostul secretar al primăriei, Vasile Vișan, fostul șef al Serviciului Administrare din primărie, Marin Bordei, expertul Vasile Zăpor, notarul Alexandru Casapu și omul de afaceri Mihai Apopii, a continuat, ieri, la Curtea de Apel Bacău (foto), cu un nou termen. A fost al șaptelea termen, cercetarea judecătorească intrând în linie dreaptă. Inculpații au fost audiați, la fel și martorii, așa că este foarte posibil ca până în toamnă magistrații să dea o sentință. Ieri s-a acordat un nou termen pentru data de 14 mai, în vederea pregătirii apărării, dar și pentru a se lua act de înscrisurile depuse la dosar. La acordarea termenului din 14 mai, puțin mai lung decât anterioarele, s-a avut în vederea și mini vacanța de 1 Mai a bugetarilor. La termenul din 7 martie, instanța Curții de Apel Bacău i-a audiat pe Neculai Tănase, fost consilier local din partea PSD, în mandatul 2008 – 2012, care a votat împotriva schimbului de terenuri. Tănase nu a fost singurul care a votat astfel, aceeași atitudine având-o toți consilierii PSD din mandatul respectiv. Dacă la termenul trecut, unul dintre foștii consilieri social democrați audiați, care a fost apropiat de gașca lui Gheorghe Ștefan, a declarat în fața instanței că votul negativ pentru proiectul respectiv a avut la bază o motivație politică, la ultimul termen Neculai Tănase, pesedist și el, a declarat cu totul altceva. Conform surselor care s-au aflat în sala de judecată, fostul consilier local Tănase a declarat că a votat împotriva proiectului pentru că, din punctul său de vedere, acel schimb de terenuri „era o escrocherie” care, așa cum spun procurorii DNA, a prejudiciat municipalitatea pietreană. Tănase a îndreptat tunurile și împotriva lui Gheorghe Ștefan pe care l-a indicat ca fiind principalul artizan al escrocheriei, fără a fi inculpat în dosar. Tot la termenul din 7 martie a fost audiat și Dan Florea, fostul arhitect al orașului. Florea a declarat instanței că nu-și mai amintește ce s-a întâmplat atunci, pentru că a trecut mult timp. Numai că procurorul de ședință i-a atras atenția că nu a trecut la fel de mult timp de când a declarat la DNA cum a fost chemat în biroul lui Gheorghe Ștefan, unde se mai afla și fostul secretar Vasile Vișan, și au discutat cum să se procedeze cu schimbul ilicit de terenuri. În acest dosar, în care procurorii anticorupție afirmă că primăria a fost prejudiciată cu peste 1 milion de lei, sunt judecați pentru fapte de corupție primarul Dragoș Chitic, Vasile Vișan, fostul secretar al Primăriei Piatra Neamț, Vasile Zăpor, evaluator imobiliar, Alexandru Casapu, notar, și Mihai Apopii, om de afaceri. Toți sunt acuzați că, prin acțiuni ilegale, au prejudiciat Primăria Piatra Neamț cu suma de 1.089.170 lei ca urmare a unui schimb de terenuri între primărie și omul de afaceri Apopii. Totul s-a întâmplat în anul 2010, când Dragoș Chitic era viceprimar și mâna dreaptă a fostului primar Gheorghe Ștefan.

Comunicatul DNA din 1 februarie 2018:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: 
CHITIC DRAGOȘ VICTOR, la data faptei viceprimar al municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, în prezent primar al aceluiași oraș, 
VIȘAN VASILE, la data faptei secretar al municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, 
fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, 
BORDEI MARIN, la data faptei șef Serviciu Administrare Patrimoniu în cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, 
ZĂPOR VASILE, expert evaluator, 
CASAPU ALEXANDRU, notar public, 
APOPII MIHAI, om de afaceri, 
fiecare sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:  În perioada 20-28 ianuarie 2010, inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispozițiilor legale, au semnat și avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul local Piatra Neamț, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafață totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului. În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010, a fost încheiat un contract prin care Consiliul local Piatra Neamț, reprezentat de inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeței menționate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafață de 11.156 mp situat pe raza aceluiași municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei. Acest contract a fost încheiat în condițiile în care inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile cunoșteau că această operațiune era, din punct de vedere economic, defavorabilă municipiului și privea inclusiv o suprafață de teren care făcea parte din domeniul public al localității. Diferența de valoare, respectiv suma de 397.351 lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamț inculpatului Apopii Mihai la data de 27 ianuarie 2015.  Evaluarea terenurilor ce aparțineau primăriei Piatra Neamț a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menționat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care cunoștea că una dintre suprafețele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp), făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamț. Prin aceste demersuri, a fost produs municipiului Piatra Neamț un prejudiciu în valoare de 1.089.170 lei care constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpatul Apopii Mihai. Municipiul Piatra Neamț a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză în vederea recuperării prejudiciului.  În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Casapu Alexandru, Vișan Vasile, Bordei Marin și Chitic Dragoș Victor. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Daniel MURARU

Citeste si:

Declarație șoc în instanță în dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri”: „A fost o escrocherie!”

 

Facebooktwitterlinkedin

Un Comentariu la Dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri”, mai aproape de o sentință

  1. alina   aprilie 11, 2019 at 10:51 pm

    Toate aceste “personaje” si-au pus mari sperante in gratiere si amnistie, dar se pare ca vor lua “teapa”. Cel mai important lucru este sa se recupereze prejudiciul, fiind vorba de foarte multi bani. Si este posibil ca finele procesului sa-i gaseasca saraci lipiti pamantului. Si sa vezi atunci cum vor sta lucrurile. Ce sa le iei? Alte procese, alt timp prapadit. S-au instituit masuri asiguratorii asupra bunurilor ce apartin celor inculpati, dar daca prin valorificarea lor nu se recupereaza prejudiciile, ce ne facem? Cu siguranta vor fi contestatii, termene peste termene, poate vor veni mult asteptatele ordonante de gratiere si amnistie. Eu sper sa nu aiba parte de ele nimeni dintre aceste vip-uri care au tocat banii statului de-a lungul ultimilor 30 ani.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.