Judecata ex-deputatului Munteanu, blocată de lipsa expertizei contabile. Expertul a fost amendat 

Home » Administratie/Politica » Judecata ex-deputatului Munteanu, blocată de lipsa expertizei contabile. Expertul a fost amendat 

By admin on aprilie 9, 2019. 6 Comments

 

În curând se împlinește un an de când magistrații Tribunalului București, unde este judecat fostul deputat PSD de Neamț, Ioan Munteanu, pentru fapte de corupție, au acceptat solicitarea inculpatului de efectuare a unei expertize contabile. Se întâmpla la termenul din 2 mai 2018, iar raportul de expertiză nu a ajuns nici astăzi, la mai bine de 11 luni, pe masa judecătorilor. Drept urmare, dosarul este, în acest moment, blocat din cauza lipsei raportului de expertiză. Dacă la termenele ce au urmat celui în care a fost aprobată efectuare expertizei, magistrații au mai audiat martori, s-au pronunțat cu privire la diverse cereri ale inculpatului și au administrat probatoriu, începând cu termenul din 13 septembrie 2018 au apărut amânările din cauza lipsei expertizei contabile. La termenul din 20 septembrie, magistrații au respins solicitarea inculpatului privind emiterea unor adrese către DNA și SRI. La termenul din 11 octombrie s-a constatat că lipsește raportul de exepertiză contabilă, iar judecătorii au dispus amendarea expertei cu 2.000 de lei. Au urmat alte cinci termene în care s-a acordat amânare din cauza lipsei raportului de expertiză contabilă. Următorul termen al procesului a fost fixat pentru data de 25 aprilie.

Expertul desemnat trebuie să identifice facturile fiscale emise de către firma SC Rokura SRL București (n.r. societate din conturile căreia ar fi plecat șpaga de 400.000 de euro pentru fostul deputat) către Hidrolectrica SA-SH Bistrița.

Solutia pe scurt: În baza art. 100 alin. 3 C.proc.pen., încuviințează pentru inculpat proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, având următoarele obiective: – identificarea facturile fiscale emise de SC ROKURA SRL, în executarea fiecăruia dintre contractele nr. 87/16.10.2009, 88/16.10.2009 și 89/16.10.2009 încheiate cu SC HIDROELECTRICA SA prin Sucursala Hidrocentrale ”Bistrița” Piatra Neamț, – stabilirea cuantumului ți scadenței facturilor fiscale identificate, – stabilirea datelor plăților fiecăreia dintre facturile fiscale mai sus menționate și cuantumului sumelor plătite, – identificarea sumelor plătite cu întârziere prin raportare la fiecare factură fiscală și numărul de zile de întârziere aferent, – identificarea plăților efectuate de SC HIDROELECTRICA SA prin Sucursala Hidrocentrale ”Bistrița” Piatra Neamț și a plăților efectuate de SC HIDROELECTRICA SA București, în executarea contractelor 87/16.10.2009, 88/16.10.2009 și 89/16.10.2009 încheiate între SC ROKURA SRL si SC HIDROELECTRICA SA Sucursala Hidrocentrale ”Bistrița” Piatra Neamț – stabilirea sumelor plătite anticipat în executarea contractelor 87/16.10.2009, 88/16.10.2009 ți 89/16.10.2009 încheiate între SC ROKURA SRL și SC HIDROELECTRICA SA Sucursala Hidrocentrale ”Bistrița” Piatra Neamț. În baza art. 173 alin. 1 C.proc.pen., desemnează în mod aleatoriu în calitate de expert în specialitatea contabilitate pe dna. Mitrea Mihaela Eveline de la poziția 437 din lista experţilor contabili autorizaţi, comunicată de Ministerul Justiţiei, în vederea efectuării expertizei contabile. Conform art. 173 alin 4 C.proc.pen., încuviinţează cererea inculpatului ca la efectuarea expertizei să participe şi un expert autorizat recomandat de acesta, sub rezerva dovedirii calității de expert autorizat în specialitatea contabilitatea acestuia. In baza art. 175 alin 5 C.proc.pen., stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în cuantum de 2000 lei, ce urmează a fi avansat din fondurile statului. Fixează termen până la care expertul Mitrea Mihaela Eveline poate efectua raportul de expertiză, respectiv 21.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.05.2018”, se arată în minuta din 2 mai 2019 a Tribunalului București. 

Ioan Munteanu este acuzat de procurori că a primit o șpagă de 400.000  de euro, în trei tranșe, de la un om de afaceri pentru a interveni la conducerea SH Bistrița în vederea deblocării plăților unor contracte. Dosarul a fost instrumentat de către DNA Ploiești și a avut la bază un denunț al omului de afaceri Bruno Berdilă. Gheorghe Ștefan, fostul primar al orașului Piatra Neamț, are calitatea de martor în acest dosar, el fiind persoana care a intermediat legătura între omul de afaceri, care avea nevoie de o relație la SH Bistrița, și fostul deputat Munteanu. Primele două tranșe din șpagă ar fi fost primite de Munteanu chiar în hotelul în care acesta stătea la București, unde cazarea era plătită din bugetul Parlamentului. Ultima tranșă, în valoare de 50.000 de euro, ar fi fost primită de Munteanu, după cum spun procurorii, în contul firmei Suport Total Media SRL (n.r. obiect principal de activitate „Activitati de consultanta in domeniul relatiilor publice si al comunicarii”), care aparținea, la acea dată, fiicei sale. De altfel, denunțul omului de afaceri la adresa lui Munteanu a prins greutate în momentul în care anchetatorii au identificat plata făcută în conturile firmei Ralucăi Munteanu, fiica fostului deputat. Martori în dosarul ex-deputatului Munteanu sunt  Ştefan Gheorghe, Berdilă Horaţiu Bruno, Grigoriu Constantin Dan, Telbisz Sebastian, Pamfilie Cristian şi Grigoriu Constantin Romică.

Daniel MURARU

Citeste si:

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

6 Comentarii la Judecata ex-deputatului Munteanu, blocată de lipsa expertizei contabile. Expertul a fost amendat 

  1. Alina   aprilie 9, 2019 at 9:52 pm

    Ca sa vezi, cine stie in ce s-a “impiedicat” experta si a ramas “agatata”? Poate, intr-un fel nestiut de noi, i-a fost “dirijat” un pachetel care i-a taiat elanul de munca? Cum este posibil sa nu fie intocmita expertiza de atita vreme? Daca era vorba despre un muritor de rind, se miscau lucrurile cu viteza luminii. Dar asa probabil dl.Munteanu asteapta gratierea si amnistia si astfel sa-si vada mai departe de afaceri banoase (Polivalent, Proinvest). Oare martorii aceia din dosar au inventat asa peste noapte o poveste fara un motiv real? Cel putin dl. Stefan va avea cu siguranta grija sa-i “rezolve” pe toti care i-au fost parteneri de drum in anii de glorie si nu au gustat inca ciorba de sfecla de la Bacau. Este greu acolo cind maninci de post singur, in vreme ce odata se infruptau din bani publici alaturi de tine, multe vip-uri. Stiu ca multi dintre noi nu mai cred in pedepsirea acestor mizerii de oameni care si-au batut joc de noi 30 ani, dar le adresez rugamintea sa puna umarul in luna mai si sa facem impreuna primul pas spre normalitate. Nu pentru noi, pentru generatiile care vin. Noi cei nascuti in anii 60-70, am fost, sintem si dupa cum stau lucrurile in prezent, vom fi “pedepsiti” sa traim alaturi de personaje precum dl.Munteanu. Deosebirea dintre noi si astfel de personaje este ca ne-am urcat in trenuri diferite. In luna mai avem sansa sa le aplicam o corectie bine meritata.

    Răspunde
  2. dr.GARCEA   aprilie 10, 2019 at 7:40 am

    (***) BATRAN,SE VA LAUDA CU FAPTELE SALE DE “VITEJIE”,IN LUPTA CU “STATUL PARALEL”.

    Răspunde
    • dr.GARCEA   aprilie 10, 2019 at 11:39 am

      (***)=CINSTITUL

      Răspunde
  3. Dreptate   aprilie 10, 2019 at 8:24 am

    Aici, eu daca as fi procuror, as face un dosar “expertului” de impiedicare a infaptuirii justitiei…golania asta a expertilor trebuie sa se termine…unde exista interes asa fac…stiu ca primesc o amenda care de multe ori e platita de partea interesata….JEG DE TARA, ROMANIA!

    Răspunde
  4. drojman   aprilie 10, 2019 at 8:31 am

    (***)

    Răspunde
  5. constantin   aprilie 10, 2019 at 9:19 am

    Dosar “aranjat “cap-coada.prrima intrebare:de ce se judeca la Tribunalul Bucurest?are domiciliul acolo?mai are vre-o functie secreta.De ce este las ca Dragnea si impedica judecarea cauzei.??Nu stiam ca este asa de las ci doar un parsiv politic.Pana acum a pacalit pe toti de la Maria-gheorghe pana la Dragnea oare ii trage presul si lui Stefan.Ii recomand sosete flausate….poate veni frigul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.