Pro Invest „a lui Munteanu” și AG San Invest, „firma lui Stoica”, contract cu probleme

8
2547

 

Un control efectuat de auditorii Camerei de Conturi Neamț în vara anului trecut la Primărie Dobreni a scos la iveală o serie de nereguli, una dintre acestea vizând o investiție cu fonduri guvernamentale, de 4 milioane de lei, lucrare executată de asocierea Pro Invest SRL Piatra Neamț și AG San Invest SRL Târgu Neamț. Afacerea, cu iz pesedisto-liberal, a produs abateri evaluate la sute de mii de lei. Pro Invest SRL este societatea care a aparținut lui Dorin Andrei Munteanu, fiul ex-deputatului PSD de Neamț, Ioan Munteanu. Și acum, în cercul constructorilor se spune că societatea este coordonată tot de familia Munteanu, însă în acte lucrurile s-au schimbat, în sensul că acționar unic și administrator este, de vreo 3 – 4 ani, Valentin Tănasă, un apropiat al familiei Munteanu. De asemenea, AG San Invest Târgu Neamț este societatea înființată în 2008 de liberalul Mihai Doru Stoica. Acesta a renunțat la părțile sociale în vara anului 2014, în favoarea altei persoane, însă gura lumii afirmă că tot liberalul, fost pedelist, este la butoane, drept pentru care cei care lucrează în domeniul construcțiilor îi mai spun firmei AG San Invest SRL și „firma lui Stoica”.

3,65 kilometri de drum comunal, modernizat cu 4 milioane de lei

În iunie 2015, Primăria Dobreni încheia un contract de lucrări cu Asocierea SC Pro Invest SRL și AG San Invest SRL (lider Pro Invest SRL), ce avea ca obiect „Modernizarea DC 147 și drumuri locale în lungime de 3,650 kilometri, comuna Dobreni, județul Neamț”. Banii au fost asigurați de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Contractul a fost încheiat în urma unei proceduri de achiziție – cerere de ofertă, conform OUG 34/2006. Bineînțeles, factorul politic nu a fost implicat, nici fostul deputat Munteanu, dar nici Arsene, bun prieten cu Munteanu, dar și cu liberalul Stoica, târgnemțean ca și el, neavând nicio contribuție în obținerea, de către cele două societăți, a contractului de 4 milioane de lei.

Lucrări neexecutate, dar plătite

Controlul auditorilor de la Curtea de Conturi a indicat că cele două firme au încasat în plus aproape 30.000 de lei pentru lucrări neexecutate. Concret, Curtea de Conturi a identificat că s-a plătit mai mult decât s-a executat (pentru 894 mp s-a decontat suplimentar). Și asta, pentru că nu s-a verificat temeinic și nu s-a corelat cu suprafața reală de pe teren, la capitolul „Lucrări pregătitoare-Terasamente”. Drept urmare, s-a decontat fără a fi pusă în operă cantitatea de 313 mc de agregate natural cilindrate. Valoarea erorii a fost evaluată la 28.810 lei, la care s-au calculat majorări în valoare de 6.338 lei. Auditorii au mai stabilit că executantul lucrării nu a constituit garanția de bună execuție și nici nu a asigurat prelungirea și valabilitatea poliței de asigurare – garanție de bună execuție pe întreaga perioadă de derulare a contractului, plus perioada de garanție, până la recepția finală a lucrării. Valoarea abaterii a fost evaluată la 161.861 de lei. Una dintre clauzele contractului „Modernizare DC 147” prevedea că executantul are obligația de a încheia o asigurare ce cuprinde toate riscurile ce ar putea să apară, privind lucrările executate, utilajele, instalațiile de lucru etc. Clauza contractuală nu a fost respectată de executant, iar beneficiarul (Primăria Dobreni) nu a solicitat asigurarea. În momentul în care auditorii au verificat situațiile de lucrări și le-a corelat cu oferta tehnică a ieșit la iveală faptul că, în cazul unei facturi fiscale, s-a decontat același produs cu prețuri diferite. Astfel, la betonul armat B200 s-au aplicat două prețuri. O cantitate a fost decontată cu 226 lei/tonă, iar alta (27 mc) cu 280 lei/tona. Ca urmare a celor constatate, Camera de Conturi Neamț a dispus recuperarea prejudiciului, Primăria Dobreni având termen data de 31 ianuarie 2019. Cele două societăți care au modernizat DC 147, Pro Invest și Ag San Invest, sunt abonate la contracte finanțate din bani publici, în ultimii ani încasând sume de ordinul milioanelor de lei din afaceri cu statul. Mihai Stoica (foto) este acum prim-vicepreședinte la PNL Neamț, însă a fost membru și consilier județean PDL.

Acum reprezintă PNL-ul în legislativul județean. Firmele sale, controlate direct sau prin interpuși, au obținut numeroase contracte de la firme subordonate Consiliului Județean Neamț, dar și contracte finanțate cu bani de la Guvernul României. La fel și în cazul Pro Invest SRL, firma familiei Munteanu. Contractele cu statul au curs an de an, cifra de afaceri ajungând, în 2016, la peste 16 milioane de lei. Cea mai mare cifră de afaceri a firmei AG San Invest SRL, care și-a schimbat recent sediul în orașul Iași, a fost realizată în 2015 – 6,8 milioane de lei.

(Sursa foto: google.com/maps)

Daniel MURARU

Citeste si:

O firmă din Iași, abonată la contracte cu Primăria Agapia. Fosta societate a liberalului Stoica apare în ecuație

Arsene, replică de și cu „căcat” în ședința Consiliului Județean Neamț

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. Ionel 14 ianuarie, 2019 at 16:41 Răspunde

    Mihai „Doru” Stoica este principalul finanțator al președintelui PNL Neamț Mugur Cozmanciuc.
    Finanțările lui l-au adus în funcția de nr 2 in PNL Neamț.
    El este una din punțile de legătură dintre Cozmanciuc și Arsene.
    Daca ar vorbi Pensiunea Carol care a văzut și câte a auzit, se întorc în mormânt Bratienii.

  2. anca 14 ianuarie, 2019 at 20:04 Răspunde

    de multe ori m-am intrebat ce cauta acest Cozmanciuc in fruntea organizatiei judetene PNL…adicatelea iesenii au notorietate in liberalism?Atat de liberal este dl Cozmanciuc incat este foarte bun prieten cu pesedistul Ginel si cu primarul pesedos de Tazlau, participant activ la cununie si la nunta fiului acestuia din urma..Oare liderii PNL Neamt nu au atata ambitie ca sa-i dea papucii veneticului-tradator?De aceea alegerile din jud Neamt sunt castigate mereu de catre pesedo-penele..unii manipuleaza si fura altii tradeaza cauza…oricum maestrului tardator cozmanciuc nu-i trebuie decat locul 1 pe liste pentru a prinde parlamentul…dupa el, potopul

  3. Vasile Petrea 14 ianuarie, 2019 at 20:16 Răspunde

    Valentin Tanase, este (***) cu documente, provine dintr-o familie de (***) si ESTE cumnatul lui Andrei Munteanu, adică fratele neveste-si !
    Ce asociat unic pentru ca el habar nu are ce este cu el, este (***) !
    Tot el si cu sora sa( nevasta lui Andrei) au administrat spălătoria auto de la ieșirea din oraș unde acum este sediul proinvest !
    Niște (***) ! Iar Andrei acționează la îndemnurile nevestei, deoarece dorește sa si șteargă rădăcinile !
    Tot in aceeași casa de pe Ștefan cel Mare sta si soacră-sa pentru a o (***) , adică sa o tina departe de (***) !

  4. Ion 15 ianuarie, 2019 at 14:52 Răspunde

    Inca o proba ca toti sunt mana in mana, iar noi suntem prostii care ii alimentam. Indiferent de cine conduce, sunt aceeasi si toti sunt la fel, indiferent de partid. Asa e peste tot in lume, numai ca la noi nu mai au bun simt, iar cei din afara mai fac si cate ceva

  5. Roxana 8 martie, 2019 at 23:00 Răspunde

    Andrei Munteanu isi baga la (***) angajatii pentru matrapazlacurile pe care le-a facut el. Chiar daca in acte cumnatul lui este administrator,tot el conduce si se bazeaza ca intotdeauna pe relatiile lui taica-sau,fostul deputat puscariabil. Casa din Piatra a lui Munteanu Andrei este o (***) pe care a primit-o taica-sau.

  6. Andrada 9 octombrie, 2019 at 21:32 Răspunde

    Ce face DNA cu Andrei Dorin Munteanu care l-a pus pe cumnatul sau Tanase Gheorghe Valentin sa conduca firmele lui si sa isi asume toate faradelegile facute de el. Angajatul lui Munteanu Andrei ,Mihai Bazgan a luat fonduri europene si a spalat bani tot pentru Munteanu. la fel si Marcu Paul care si-a facut firma tot pentru Munteanu. Asa stie Munteanu sa isi protejeze familia si sa isi scoata angajatii la inaintare. Contabila Nicoleta Popa a spalat putina dupa ce a tocat toate documentele compromitatoare ale Pro Invest. Si ea a avut firma pe numele ei prin care derula afaceri cu Munteanu. Asa fac patronii puscariabili ,se folosesc de angajati cand au firme .

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.