„Resursele minerale ale României se află la dispoziția unui grup infracțional organizat, coordonat de Ionel Arsene”

5
1106

 

Acuzația, deosebit de gravă, a fost făcută recent de Sorin Prioteasa, administrator al unei societăți comerciale care se află în litigiu de ceva vreme cu Agenția Națională a Resureselor Minerale (ANRM). Nu este pentru prima dată când Prioteasa îl acuză pe Arsene (foto) că trage sforile la ANRM, instituția care gestionează resursele minerale ale României, însă, cel puțin până în acest moment, nimeni, și ne referim la instituțiile statului, nu a mișcat un deget. Iar șansele să se schimba ceva la ANRM sunt mici, atâta timp cât Dragnea, protectorul lui Ionel Arsene, va controla PSD-ul și Guvernul Dăncilă. Mizeriile de la ANRM, agenție unde SRI-ul are un birou, au făcut, în ultima perioadă, obiectul mai multor investigații media, românii având posibilitatea să vadă în ce bătaie de joc sunt gestionate resursele minerale ale României, dar și cine coordonează activitatea agenției. Cel puțin două persoane din Neamț dețin funcții importante în ANRM. Vorbim de Dorinel Ursărescu, fost deputat PNL-ALDE, fost președinte PNL Neamț, care are la activ o condamnare cu suspendare pentru fapre de corupție, fiind judecat acum în alt dosar, tot pentru fapte de corupție. Carmen Tanasă, director executive adjunct în Primăria Târgu Neamț, a fost detașată la ANRM în funcția de director economic, luând locul unei persoane controversate, care a lucrat la ANAF,  acuzată de ANI că nu-și poate justifica averea. Sursele noastre afirmă că recent s-a angajat la ANRM și soțul lui Carmen Nastasă. Toate aceste miscări de personal, coroborate cu alte date, l-au făcut pe Sorin Prioteasa să susțină că ANRM este controlată de Ionel Arsene, președinte al Consiliului Județean Neamț, președinte al PSD Neamț, și prieten la cataramă cu Dragnea. Pentru cine a uitat, Arsene este personajul despre care Gheorghe Ștefan spune că i-a dat o sumă importantă de bani pentru a-i face probleme la ANI lui Culiță Tărâță, fost președinte al Consiliului Județean Neamț. În rechizitoriul procurorilor apare și informația că Arsene i-a transmis, printr-un intermediar, lui Ștefan, care se afla în pușcărie și dorea să-și recupereze banii dați lui Arsene, să stea liniștit că o să scape de închisoare, pentru că PSD-ul o să dea amnistia și grațierea. Mesajul a fost preluat de fiul lui Pinalti, la începutul anului 2017, înainte de izbucnirea scandalului OG-urilor.

ANRM, grup infracțional, Arsene, Ginel, autostrăzi, balastiere

Prioteasa spune că, la începutul acestei luni, ar fi fost inițiate demersurile legale pentru schimbarea din funcție a lui Gigi Dragomir, președintele ANRM. Măsura ar urma să fie luată, deoarece la nivelul decizionalului ar fi ajuns dovezi privind presupuse fapte pe care președintele le-ar fi comis. Se vorbește de prejudicierea bugetului de stat, cu sprijinul factorilor de decizie din cadrul Secretariatului General al Guvernului; refuzul lui Dragomir de a pune în aplicare o decizie a Curții Supreme, prin care o persoană a fost destituită dintr-o funcție publică; utilizarea de intermediari în obținerea de foloase necuvenite de cătreconducerea ANRM, prin insinuarea apartenenței la servicii de informații! De asemenea, Prioteasa afirmă că președintele ANRM ar urma să zboare din funcție și din cauză că ar sprijini „o grupare infracțională coordonată de Ionel Arsene și pușculița lui, Ginel Vlasie (n.n. cumatrul lui Arsene, cel care controlează societatea Aqua Parc SRL Roznov, abonată la lucrările cu statul) prin care un număr foarte restrâns de indivizi intenționează să preia controlul tuturor carierelor/balastierelor din zona Moldovei. Aceste demersuri sunt efectuate în vederea monopolizării pieței, în eventualitatea construirii de autostrăzi în zona Moldovei. În acest grup infracțional au fost atrași și funcționari publici de la Apele Române Bacău”

Ce-i drept, informația privind extinderea afacerilor unora, cu sprijinul puternicilor zilei, în zona balastierelor circulă de ceva vreme în anumite cercuri. La fel se vorbește și despre înțelegeri ce ar urma să fie făcute de unii, din sfera decizională a statului, cu alții, din mediul privat, care ar urma să pună la dispoziție elementul indispensabil construirii deautostrăzi. BITUMUL. În ceea ce privește situația de la ANRM, Prioteasa afirmă că există probe, respectiv documente și înregistrări video/audio care confirmă toate mizeriile din curtea agenției. Prioteasa mai spune că în seara în care Arsene a aflat că protejatul său din fruntea ANRM ar urma să fie schimbat, liderul PSD Neamț a făcut demersuri ca un director, ce nu era pe placul „grupării”, să fie schimbat, ceea ce s-a și întâmplat

Aceste demersuri au fost cunoscute și sprijinite de către reprezentanții ALDE în SGG, deoarece prezența cuplului Gigi-Ursărescu la conducerea ANRM reprezintă un sprijin pentru cei care vor să controleze și domeniul resurselor minerale! În acest moment, interimatul la nivelul direcției este asigurat de omul lui Sorinel Gal, individ care nu se află în sfera de influență a lui Arsene, dar care este în parteneriat de afaceri cu penalul consilier Ursărescu Dorinel! Așa că, acum, resursele minerale ale statului român se află la dispoziția unui grup infracțional organizat, coordonat de Arsene Ionel, „pușculița” Ginel Vlăsie,groparul Vâlcov și reprezentanți ALDE în SGG, care au rol în mușamalizarea infracțiunilor cuplului Dragomir/penalul Ursărescu!, a mai arătat Prioteasa. „Acest grup infracțional a început să deranjeze destul de mult”, a conchis Prioteasa.

ANRM gestionează resursele de hidrocarburi (petrol şi gaze)şi resursele minerale, ca proprietate publică a statului. De asemenea, organizează Fondul Geologic Naţional, constituie Fondul Naţional deResurse/Rezerve, confirmă, verifică, înregistrează şi întocmeşte mişcarearesurselor/rezervelor. Agenția funcționează în subordinea Guvernului, estecondusă de un președinte cu rang de secretar de stat și este autoritateacompetentă să aplice dispozițiile Legii minelor (85/2003) și ale Legii petrolului (234/2004). Interesele care gravitează în jurul ANRM sunt de ordinul milioanelor de euro, bani pe care unii îi așteaptă în anul electoral 2019. De exemplu, spun sursele noastre, unii vor să jefuiască garanțiile de mediu, care se ridică la fabuloasa sumă de 27 de milioanede euro. Și nu ar fi numai această afacere în joc. Îngrijorător este că unii, chiar supravegheați de servicii, au tupeul mizerabil să se joace cu resurs eleminerale ale țării, confundând agenția națională cu un SRL.

(Sursa foto: facebook/ionel.arsene)

Daniel MURARU

Citeste si:

http://atacul.ro/2018/02/08/jenant-combinatorul-penal-dorinel-ursarescu-este-consilier-personal-al-presedintelui-anrm/
http://atacul.ro/2018/09/06/firma-fiului-consilierului-presedintelui-anrm-condamnatul-ursarescu-inca-400-000-de-lei-de-la-cj-neamt/
http://atacul.ro/2018/08/17/apropiata-lui-arsene-numita-director-economic-la-agentia-nationala-pentru-resurse-minerale/
http://atacul.ro/2018/06/05/plangere-penala-la-dna-impotriva-fostului-deputat-ursarescu-i-se-trage-de-la-un-contract-de-importanta-strategica/
http://atacul.ro/2018/10/16/doi-politicieni-nu-si-mai-vorbesc-de-trei-ani-s-au-certat-de-la-un-imprumut-de-700-000-de-lei/

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

  1. janel iosub 8 decembrie, 2018 at 03:35 Răspunde

    Este adevarat tot ce scrieti aici si ce afirma acest domn. Aceste aspecte de criminalitate organizata sunt cunoscute si in anumite sfere, insa nimeni nu ia masuri!!!!! S-a ajuns prea departe si ROMANIA nu mai are servicii speciale, procurori si judecatori, toti fiind intr-un parteneriat cu banditii!!

  2. Mai votați-i 9 decembrie, 2018 at 09:01 Răspunde

    Și noi prostimea mai avem încredere în instituțiile statului,că ne protejează împotriva hoților! Ei, autoritatile care au ajutat la distrugerea țării? Cine să ne protejeze de infractori? Parlamentul e tata, justiția e mama, poliția și SRI-ul sunt frații, în numele nostru se fură-n draci!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.