Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei: „Părintele Hrisostom Filipescu trece printr-o grea suferință”

5
1708

 

După mai bine de trei zile de când pe contul de Facebook al părintelui Hrisostom Filipescu (foto) și pe cel al Schitului „Sfânta Maria Magdalena” Țibucani au apărut o serie de mesaje dure la adresa unor înalte fețe bisericești din Biserica Ortodoxă Română și nu numai, Mitropolia Moldovei și Bucovinei vine cu explicații. Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, spune că părintele Hrisostom Filipescu de la Schitul Țibucani trece printr-o grea suferință. Astfel, părintele Sturzu (foto jos) confirmă cele spuse de către părintele Visarion Alexa.

„Având în vedere că primesc multe interpelări cu privire la situația Părintelui Hrisostom Filipescu, că s-au ridicat extrem de multe nedumeriri și s-au stârnit sminteli pornind de la unele postări de pe contul său de Facebook și de pe cel al Schitului „Sfânta Maria Magdalena” Țibucani – unde a fost egumen în ultimii ani -, sunt în măsură să vă comunic faptul că Părintele Hrisostom trece printr-o grea suferință de ordin psihic și că a părăsit schitul aflându-se, cel mai probabil, undeva prin străinătate (unde, din păcate, nu acceptă să fie contactat sau ajutat). În 2011 a mai avut o cădere psihică gravă, în urma căreia și-a revenit însă, având de atunci o frumoasă activitate ca egumen de schit. De altfel, acum o săptămână a primit chiar rangul de protosinghel (și) pentru activitatea de la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din localitatea Păstrăveni, unde activa ca psiholog clinician. Unele antecedente din familie, poate și prea multa expunere mediatică, cu siguranță și din pizma și din lucrarea diavolului – toate acestea sau unele dintre ele au contribuit la aducerea Părintelui Hrisostom în această suferință psihică. Spun asta pentru cei ce se tot întreabă cum de este posibilă o astfel de situație pentru un monah. Ideea este să nu-l judecați ci, pe cât de mult puteți, să-l pomeniți la rugăciune, iar dacă-l întâlniți pe undeva, să-l sprijiniți și să-l sfătuiți să accepte ajutor de specialitate și asistență duhovnicească. Noi ne dorim din tot sufletul ca Părintele Hrisostom Filipescu să revină și să-și revină, având încredere în purtarea de grijă a Domnului. Ca și până acum, în continuare îi va fi oferit tot sprijinul și toată dragostea, nădăjduind că Dumnezeu va tămădui sufletul său. 
P.S.: Nu putem spune cu siguranță dacă este sau nu spart contul de Facebook al Părintelui Hrisostom Filipescu, dar avem alte mesaje ale sfinției sale, de pe alte canale, și alte mărturii ale unor persoane cu care a vorbit în ultimele zile care întăresc fără tăgadă faptul că trece printr-o acută suferință de ordin psihic”, a declarat părintele Constantin Sturzu.

Informațiile obținute de atacul.ro arată că părintele Filipescu a plecat de la schit în cursul zilei de luni cu destinația Iași. De aici, ieromonahul ar fi trebuit să plece spre București cu treburi la Patriarhie, însă nu a mai ajuns. Concomitent, pe contul său de Facebook, dar și pe cel al Schitului Țibucani, au apărut o serie de postări dure, dar și melodii cu Bug Mafia, Smiley și Vunk, care i-a făcut pe enoriași să creadă că cineva a spart cele două conturi. De asemenea, de pe cele două conturi au fost lansate atacuri la adresa unor înalte fețe bisericești, la PSD, dar și critici la adresa guvernului. Din postările părintelui rezultă că acesta a fost în ultimele zile în Anglia, Germania și Franța. Ultimele postări, cele din această dimineață, indică faptul că ieromonahul s-ar afla în Germania, la Berlin.

(Sursa foto: www.facebook.com/hrisostom.filipescu; www.facebook.com/constantin.sturzu)

Daniel MURARU

Citeste si:

Mesaje dure pe pagina de Facebook a unui apreciat stareț: „CATEDRALA NEAMULUI  ESTE #COLECTIV! DUMNEZEU IUBEȘTE LEMNUL ȘI SPAȚIILE MICI!”

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

  1. Ion 3 noiembrie, 2018 at 22:41 Răspunde

    Asta nu e limbajul părintelui, cineva i-a spart contul. Oricat de bolnav ai fi ceva tot iti ramane in minte, asta nu e parintele,garantez 100%. Cineva doreste discreditarea sa ori trecerea lui in anonimat, a suparat pe cineva

  2. valisor 4 noiembrie, 2018 at 09:56 Răspunde

    Ioane, n-aș prea credea că băieții de la Mitropolitănie mănâncă ciumperci! dar dacă garantezi cu întreaga sută din toată suta… vezi să nu te prinză și pe tine „radarul”!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.