Un scenariu care se repetă, dar cu distribuția puțin schimbată

5
514

În ultima vreme, în presa locală nemțeană au apărut informații privind un plan pe care cineva l-ar fi pus la punct împreună cu acoliții săi. Jupânul ar fi un inculpat pentru fapte de corupție. Astfel, se spune că jupânul și gașca și-ar dori ca 3 – 4 publicații care nu i-ar intra în voie să fie puse la punct. Cum? Financiar… Adică ziarele print și online neagreate să nu mai primească publicitate de la instituțiile publice și astfel să fie suprimate economic. Se mai spune că urmeaza sa fie făcute presiuni și asupra unor parteneri privați de afaceri ai respectivelor publicații, scopul fiind același, respectiv de a reduce banii din încasări. Asta este ceea ce a apărut public, pentru că mai există o serie de informații care nu au fost făcute publice, atacul.ro asumându-și această sarcină. În primul rând, relațiile dintre gașca Jupânului și o parte a mediei care acum ar fi căzut, vezi Doamne, în dizgrație, s-au răcit. Sunt mai multe variante care circulă pe piață în acest moment, însă pe noi mai puțin ne interesează. Ceea ce vă putem spune este doar că mai toți cei care nu ar mai fi agreați acum de Arsene s-au bucurat de sume importante de bani de la Consiliul Județean Neamț. Asta în vremurile în care atacul.ro dezvăluia prăpădul în banii publici practicat în cea mai importantă instituție din județ. Aceste informații atacul.ro le-a publicat la vremea lor. Nu vorbim de ziariștii de casă ai lui Arsene, ci de acele publicații care au acceptat, în schimbul unor sume de bani, să cânte realizările lui Arsene. Că acum nu mai primesc publicitate sau că au gafat, supărându-l pe Jupân, ei știu mai bine. Însă, una este să încerci să suprimi economic o publicație care nu îți este pe plac și alta este să încerci să le faci probleme celor care nu te zugrăvesc frumos din condei. Pentru că da, informațiile pe care le deținem în acest moment indică faptul că unor jurnaliști incomozi li se pregătesc dosare. Penale. Pentru fapte inexistente. Bun, o să spuneți , și ce-i cu asta! Păi va fi, pentru că informațiile că unul sau altul este cercetat penal ar urma să fie mediatizate într-o publicație controlată, scopul fiind acela de a-i alinia sau discredita pe incomozi. Datele noastre arată că deja se lucrează la primul dosar penal, care are la bază o înregistrare realizată de un politician. În ceea ce ne privește, nu putem decât să le transmitem celor care au astfel de preocupări că de scenariul lor au aflat și alții. De asemenea, celor care încă mai îndrăznesc să ne amenințe, le punem în vedere, în primul rând, că nu le face cinste. Expresii de genul „Ce, bă, te crezi Albă ca Zăpada? Lasă că o să dovedesc eu că nu ești Albă ca Zăpada!”, pot sta lejer la baza întocmirii unui dosar penal pentru amenințare. Cum unii au deja dosare penale în lucru sau sunt judecați, încă o plângere penală nu le-ar putea face decât rău. Așa că bine ar fi să încerce să se abțină. Avem date care arată că sunt unii dispuși să investească sume mari de bani pentru discreditarea noastră, informații denigratoare urmând să fie mediatizate într-o publicație în care autorii nu cunosc diferenta dintre subiect si predicat. Știm aceste lucruri, dar și altele, așa că planurile penale ale celor cărora nu agrează articolele din atacul.ro nu sunt atât de secrete cum ar crede ei. Nu este pentru prima dată când unii încearcă să ne discrediteze. Prima dată s-a întâmplat la începutul anului 2017, când niște infractori în libertate, care gravitează în jurul unui inculpat, căutau soluții pentru a ne închide gura. Indivizii se întâlneau într-un local pietrean și complotau împotriva noastră. Nu au reușit, așa cum nu o să reușească nici de această dată. Le promitem că nu vom da un pas înapoi, iar atacul.ro va continua să dezvăluie cum a fost și este jefuit acest județ, indiferent de culoarea celor care au guvernat. Că vorbim de pesediști, pedeliști, peneliști sau pemepiști, pentru noi nu contează. Contează ca nemțenii să știe cine a devalizat și devalizează județul Neamț. Pentru cei care au uitat de episodul din 2017, iată mai jos articolul pe care atacul.ro îl publica în data de 2 februarie 2017. Acum scenariul este cam același, doar distribuția este puțin schimbată.

(Sursa Foto: www.istockphoto.com)

Daniel MURARU

 Arsene, președinte de Consiliu Județean sau șef de grupare mafiotă?

Această publicație a scris, în scurta sa istorie de cinci luni de la apariție, de personaje importante din politica locală și națională. Nu au scăpat președintele Iohannis, nici politicienii de la PNL (Cozmanciuc, Țapu, Leoreanu, etc), fostul lider al liberalilor, Antonescu, dar nici cei de la PSD (Ioan Munteanu, Ciprian Șerban, Ioan Chelaru, Victor Ponta, Dragnea, etc), dar nici alții din alte partide politice. Atacul.ro a scris și o să mai scrie de măgăriile comise de Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, fostul primar al orașului Piatra Neamț, dar și despre actualul primar de Piatra Neamț, Dragoș Chitic. Într-un cuvânt: nu am iertat și nici nu vom ierta pe cineva dacă greșește. Niciunul dintre cei menționați mai sus nu a contestat cele publicate de atacul.ro, iar dacă ar fi fost nemulțumiți ori s-ar fi simțit nedreptățiți, cu siguranță ar fi uzat de căile legale, respectiv să cheme publicația în fața instanței. Din păcate, nu la fel au stat lucrurile atunci când atacul.ro a scris de nebuniile financiare de la Consiliul Județean Neamț. Dezvăluirile noastre legate de modul în care a fost jefuit banul public cu ocazia organizării Târgului de Crăciun de la Piatra Neamț i-a scos din minți pe unii din Consiliul Județean Neamț. Supărat la culme este și Ionel Arsene, președintele acestei instituții, de la care ne-am fi așteptat să dispună efectuarea unui control pentru a verifica cele relatate de atacul.ro. Nu s-a întâmplat așa, iar în loc să caute vinovații, Ionel Arsene, ca un adevărat șef de grupare interlopă, caută soluții pentru a stopa dezvăluirile din atacul.ro. Totuși, trăim, zicem noi, într-o țară civilizată în care instituțiile statului ar trebui să-și facă datoria. Respect, ca orice cetățean de bună credință, instituțiile statului, respect Consiliul Județean și respect ierarhia acestuia, așa cum a fost stabilită ea la alegerile din iunie anul trecut. Însă, dacă Ionel Arsene a ajuns președintele Consiliului Județean, nu credem că ar trebui să confunde instituția pe care o conduce cu propria moșie. După tentativa de mituire pusă la cale de oamenii săi, dar și mesajele pe care le-am primit privind o iminentă corecție fizică a mea, am aflat că cei care complotează împotriva atacul.ro au pus la cale o nouă strategie. Aceasta ar viza compromiterea mea prin lansarea în spațiul public a unor așa zise fapte dezonorante. Responsabil de „proiect” ar fi cunoscutul personaj Norocel George Harabagiu, nimeni altul decât unul dintre oamenii de încredere ai lui Arsene. Harabagiu, care a început să arunce cu dejecții la adresa mea pe ecranul postului de televiziune controlat de Ionel Arsene, ar avea temă să adune tot ce înseamnă informație compromițătoare despre mine și familia mea. Îi reamintesc lui Harabagiu că încă este primul ziarist din România care a făcut închisoare pentru șantaj, însă din câte se vede această experiență nu l-a liniștit. A rămas cu aceleași năravuri, lucruri știute foarte-foarte bine. Norocele, știm că activitatea ta infracțională  a fost și este tolerată de către autorități, acestea cedând presiunilor unora dintre cei pe care i-ai slujit și pe care îi slujești. Înainte de a-i transmite infractorului dovedit ce mi-am propus, vreau să-i spun, așa ca fapt divers, doar că ar fi bine să returneze putina cu carne pe care a sustras-o împreună cu amicii săi, de la o cabană unde a chefuit în urmă cu ceva timp. Ai lăsat familia omului fără mâncare, Harabagiule! Încă ceva: trebuie să-ți reamintesc ceea ce am spus public în anul 2007, și anume că tu, Norocel, nu ești coleg cu mine și nici nu faci parte din această breaslă. Tu, Norocel, știi să faci altceva, iar mulți oameni cunosc foarte bine aceste aspecte. Nu crezi că ar fi cazul să te potolești? Cum spuneam, acest personaj trebuie să mă distrugă public, iar în acest sens cică face tot felul de verificări. Îi transmit lui Harabagiu, pentru a nu mai depune efort, să contacteze un colonel de poliție, aflat acum la pensie, care a făcut același lucru într-o perioadă în care eram foarte incomod pentru un fost șef de poliție. Mă gândesc că mai are dosarul meu, iar dacă nu, sigur își amintește ce conținea acesta.  Culmea este că Harabagiu nu ar fi singurul personaj din presa locală care îmi poartă sâmbetele. Eu sunt „inadaptatul” pentru că nu iau șpagă și nu intru în jocurile murdare sau ofițerul acoperit. Auzi, Harabagiule, dar și voi alții care spuneți că aș fi acoperit, mai verificați, mai verificați, iar când aflați ceva să-mi spuneți și mie, că tare-s curios ce o să descoperiți. Eu vă spun doar atât: dacă aș fi fost acoperit, unii din presa locală și din instituții nu ar mai fi fost acum în libertate. Și nu pentru abuz în serviciu, dezincriminat acum de gașca pesedistă, ci pentru alte infracțiuni mult mai grave. Celui de-al doilea personaj, mare mogul de presă, care o tot fâlfâie prin târg că eu aș fi „acoperit”, îi spun doar atât: uită-te, dragă, în oglindă, poate o să-ți vezi bârna din ochi și mai uită-te în trecutul tău pentru că acolo poate vei identifica urme de „acoperire”! 

Se mai miră unii, din presă bineînțeles, și-mi poartă de grijă întrebându-se cu ce trăiesc pentru că nu văd urmă de publicitate în atacul.ro. Le răspund acestor curioși așa: trăiesc asa cum pot, iar eu și familia mea ne mulțumim cu puținul pe care îl avem. O pâine, dacă este pe masă și voie bună, în rest nu mai contează nimic. Nu am nevoie de miliarde și nici gând ca să mă îmbogățesc. Pretențiile mele și ale familiei nu sunt mari, nu am nevoie de „gipane”, nici de „vilane”, nici de funcții, nici de concedii pe Coasta de Azur sau mai știu eu în ce insule exotice și în niciun caz de bani nemunciți. Nu am trăit și nu am să trăiesc din șantaj, așa cum fac unii din presa locală și centrală. Pentru a nu se interpreta greșit, vreau să precizez că nu generalizez, tocmai de aceea le mulțumesc acelor colegi din presă care mi-au fost și-mi sunt alături, iar numărul lor nu este deloc mic. Vorbesc de acele personaje care de ani buni fac și desfac totul în presă, negociază tăcerea jurnaliștilor care le muncesc pentru o bucată de pâine, de cele mai multe ori amară. Despre ei vorbesc, despre cei care au pactizat cu jefuitorii banului public, iar acum vor să mă facă să tac, folosind diverse căi. De la aceștia nu am nevoie de solidaritate. Și da, muncesc pro bono publico, dacă asta interesează. Nu mă plătește nimeni, fie el afacerist, interlop, politician sau…Soros. Muncesc și fac ceea ce-mi place: îi dau în vileag pe hoți, pe cei care-și bat joc de noi și de banii noștri de ani de zile. O voi face atâta timp cât mă vor ține puterile. Știu că acestei publicații îi va fi greu să reziste, pentru că oamenii onești, interesați de afaceri corecte, în sensul de a-și promova produsele, biznisurile în site-ul atacul.ro (peste 500.000 de vizitatori de la înființare – 15 august 2016 și cu o medie de 10.000 cititori/zi în ultima săptămână) nu o vor face. De ce? Pentru că este o publicație incomodă și le este frică să nu intre în colimatorul câinilor de pază a mai marilor zilei. A se citi controale, șicane etc. Îi înțeleg și le respect decizia, însă asta nu înseamnă că voi ceda. Și tot pentru curioși: în spatele publicației atacul.ro ma aflu doar eu si dorința mea de a trăi într-o societate curată! Așa că terminați cu hărțuirea celor cu care, de-a lungul vieții mele, am avut vreo legătură de amiciție sau profesională. Lor le este frică și îi înțeleg, însă mie nu. Pentru că eu sunt “inadaptatul”, sunt ziaristul care a scăpat din lesă, sunt cel care nu mai are stăpân. Nu-mi mai căutați stăpânii, pentru că ei nu există! Așadar, Ionel Arsene, luați-vă cățeii de pe mine, că-i otrăvesc! Puneți-le botniță și dați-le alte treburi de făcut, trimiteți-i la vânătoare, puneți-i la muncă, dați-le alte ținte! Dacă nu sunteți obișnuiți cu oameni care au curajul să spună lucrurilor pe nume, ar trebui să vă obișnuiți de acum. Gruparea care mi-a pus gând rău nu mă intimidează sub nicio formă pentru că, da, așa este, sunt un inadaptat și unul care are un curaj nebun. Pe mine nu mă speriați, însă ați băgat spaima în oameni nevinovați care nu au nici cea mai mică treabă cu Muraru. Vă credeți Dumnezeu să vă jucați cu vietile unor oameni nevinovați, Ionel Arsene? Ați ajuns să distrugeți vieți din cauză că vouă, clica, gruparea, nu vă mai ajung banii din furturi? Vă legați de oameni pe care nu i-am cunoscut în viața mea și greșiți amarnic. Acestora, respectiv celor care vor deveni victimele unor răzbunări prostești le transmit că eu, Daniel Muraru, și publicația atacul.ro le vom fi alături până în pânzele albe. Ați trimis voi, gruparea, un personaj să mă mituiască, un om cu care nu am avut nici o legătură, fie ea personală sau profesională. V-ați folosit de el și nu ați avut curaj să mă confruntați direct. Dreptul la replică era cea mai bună variantă, însă nu ați agreat-o. Ați mers pe varianta: lasă, bă, că-i închidem și ăstuia gura cu un pumn de bani. Dacă v-ați fi interesat înainte, ați fi aflat că Muraru nu a luat niciodată mită. Ați fi știut că vă puneți într-o ipostază ridicolă. Ca să nu mai pun la socoteală faptul că unor cunoscuți de-ai voștri le-am spus clar că orice tentativă de mituire o voi face publică. Ați zis că merge, nu a mers! Dacă v-ați fi interesat puțin, ați fi aflat că eu, Daniel Muraru, în cei peste 20 de ani de presă, nu am solicitat de la nimeni niciodată nimic, nicio legătura de lemne, nici bani pentru copilul bolnav închipuit, nici un folos necuvenit. În concluzie, Ionel Arsene, eu respect instituția Consiliului Județean, însă dacă ați fost ales președintele acestuia, asta nu vă dă dreptul să faceți ce doriți acolo. Mă doare să știu că persoane nevinovate au de suferit din cauza mea, fără să mă cunoască măcar. Ca să vă edificați, recitiți articolele din atacul.ro și o să vedeți de unde au fost culese informațiile.  Și încă ceva, departe de mine gândul de a vă declara un război personal. Această publicație nu și-a propus să intre în astfel de jocuri, însă cele întâmplate în ultimele zile m-au obligat să iau atitudine. În spatele meu, Ionel Arsene, stă doar credința în Dumnezeu și speranța că lucrurile se vor îndrepta în această țară. Nu pot să asist impasibil la ceea ce se întâmplă la Consiliul Județean, si știți foarte bine la ce mă refer! Da, sunt un inadaptat, unul care refuză să adere la sistemul ticăloșit pe care voi, politicienii, l-ați creat în ultimii 27 de ani în România. Aștept ca nemulțumirile dumneavoastră, după ce veți citi acest articol, să le îndreptați, așa cum este corect, în instanță și să lăsăm Justiția să-și spună cuvântul. Știu că aveți apărători buni, case de avocatură renumite de la București, așa că nu o să vă bateți capul cu un proces pe care mi-l puteți intenta. Mă voi apăra singur, așa cum am făcut-o și cu alte ocazii când am fost dat în judecată. Și vă spun din start: voi câștiga! Până atunci, revin cu recomandarea: Luați-vă cățeii de pe mine, că-i otrăvesc!!! Puneți-i să latre la lună sau să monitorizeze gripa aviară la lebede! Pe mine nu mă sperie, nu și-au găsit omul care să fugă din fața unor javre ordinare, scursuri ale societății. Și nu uitați, jaful la CJ Neamț pe bani publici, adică pe banii noștri, are loc sub ochii dumneavoastră. Faceți ceva și stopați-l, lăsați-i pe jurnaliști în pace! În ceea ce ne privește, dezvăluirile vor continua! De asemenea, așteptăm ca autoritățile (DNA, Poliția, Curtea de Conturi, ITM, etc) să se autosesizeze și să investigheze serios toate dezvăluirile din atacul.ro.

 

Arsene, președinte de Consiliu Județean sau șef de grupare mafiotă?

Citeste si:

Ode pe bani publici pentru stăpânul județului. Ghici cine papă cei mai mulți bani de la CJ?

Consiliul Județean plătește bani grei pentru articole, felicitări și comunicate

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

  1. FLORIN 15 august, 2018 at 14:37 Răspunde

    Nu are cine sa faca anchete penale la CJ/CL/etc.

    Corpul de procurori din aceasta tara/judet este la fel de corupt ca si cei despre care vorbim ca se fac vinovati de sifonarea/furtul banilor publici.

    Pina nu se desfiinteaza aceste institutii mafiote DNA/PARCHET/IPJ/SRI/DIICOT si re-infiintate cu oameni cinstiti si competenti jaful in aceasta tara va continua la nesfirsit.

  2. Ion 15 august, 2018 at 14:58 Răspunde

    Domnule Muraru, din ce traiti e fix problema dumneavoastra atîta timp cît nu furați, nu dați în cap nimănui, nu santajati pt a trăi! Din cîte am auzit eu, doar ce vă faceți treaba cu profesionalism, asa cum ar trebui să facă si colegii dumneavoastra. Din pacate, banii mulți publici imbuiba ziarele locale, bătălia mare cred că e acolo la ei. Dar la dumneavoastra e altceva. Nu vreti nimic si totuși sunteți cel mai de temut. Respect pt tot ceea ce faceti!

  3. mihnea1 16 august, 2018 at 18:10 Răspunde

    Nu vor apuca sa-si duca la indeplinire planurile demente. Ca asemenea scenarii nu pot fi decat opera unor dementi. In curand vor fi istorie, istoria neagra.

  4. Stupidsocks 17 august, 2018 at 11:49 Răspunde

    Probabil ca niste “surprize” fizice or sa aiba unii dintre voi. Astia au demonstrat deja ca sunt dispusi sa calce peste oricine, ca sa-si atinga scopurile! Corect nu e niciunul dintre voi, cu totii aveti motive sa va fie rusine dpdv profesional si moral! Poate ca e usor de uitat faptul ca si matale te-ai aflat in slujba unui individ corupt numit Tarata, care probabil ar fi fost si el acum luat la puricat de DNA, daca mai traia. Si din postura de slujbas al lui ai participat la rafuielile pe care le avea. Dar ai, inca, meritul ca n-ai trecut in barca lui Arsene, dupa bani, cand a murit finantatorul. Altii s-au predat si ei si nevestele ori sotii si infuleca salarii din bani publici, desi fusesera in razboi cu Arsene.
    Ca nu esti obiectiv, e la fel de clar. Insa e dreptul tau sa dai de pamant cu orice individ platit din banii nostri, care fura datorita functiei pe care are. Iar el, daca e curat, n-are decat sa te dea in judecata! Nu sa recurga la metode de interlopi! Asa e normal intr-o tara normala! Dar, vei vedea ca astia nu dau inapoi de la nimic!

  5. Viorel 29 august, 2018 at 07:42 Răspunde

    Cum sa va dea in judecata cind ei stiu cite au facut mai mult decit va puteti imagina. Ce dreptate sa-si caute in justitie? Intr-o tara normală astia erau la dup demult ca sa nu mai faca si alte hotii.Ca tot sint liberi dau cu patul ca ciobanii! Lupiii baaa!!!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.