Tun imobiliar de 3,8 milioane de euro. Unde s-au dus banii pe care trebuia să-i câștige Primăria Piatra Neamț

Home » Investigații » Tun imobiliar de 3,8 milioane de euro. Unde s-au dus banii pe care trebuia să-i câștige Primăria Piatra Neamț

By admin on august 14, 2018. 7 Comments

În perioada în care Gheorghe Ștefan, zis și „Pinalti”, a fost primar al orașului Piatra Neamț, adică vreo 10 ani, mare parte din averea imobiliară a orașului a fost înstrăinată unor persoane apropiate clanului portocaliu. Metodele folosite au fost diverse, de la tot felul de schimburi de terenuri și concesionări pe “n” ani urmate de cumpărare, până la vânzarea directă la licitație, toate au fost folosite de către cei care încă nu au răspuns pentru fărădelegile comise. De altfel, pentru devalizarea bugetului orașului Piatra Neamț timp de un deceniu și înstrăinarea a sute de terenuri, încă nu a răspuns nimeni. Singurul dosar serios ajuns în instanță, până în prezent, este cel al schimbului de terenuri făcut de omul de afaceri Mihai Apopii cu Primăria Piatra Neamț. Cauza a fost mediatizată de DNA și a făcut și obiectul unui amplu articol publicat de atacul.ro.

Însă, aceasta nu a fost singura afacere oneroasă a camarilei portocalii, sute de hectare de teren ale municipalității deținute direct, fie prin societățile CL-ului, fiind înstrăinate la prețuri de nimic. Una dintre tranzacții, cunoscută drept Afacerea „Autogara”, a făcut obiectul unor dezvăluiri ale presei centrale. A existat și un dosar la DNA, însă s-a pus „batista pe țambal” și nimeni nu a răspuns pentru tunul de 1 milion de dolari dat de fiica lui Pinalti, Giorgiana Ștefan. Dar despre ce s-a întâmplat cu ancheta DNA-ului vom discuta cu altă ocazie.Astăzi ne oprim asupra unei mega afaceri care a adus un profit de 3,8 milioane de euro lui Mihai Apopii, unul dintre inculpații din dosarul schimbului de terenuri, dosar care se află deja pe rolul Curții de Apel Bacău. Profitul a fost realizat în urma unei tranzacții pe care Publiserv SA, firmă a Consiliului Local Piatra Neamț, a făcut-o cu societatea Tehnoprod SRL. Se întampla în luna noiembrie 2006, ca după nici un an, soții Apopii, care cumpăraseră terenul între timp de la Tehnoprod, să-l vândă unei firme din Prahova, profitul obținut fiind de 3,8 milioane de euro.

Cronica unuia dintre cele mai mari tunuri imobiliare

În data de 27 noiembrie 2006, între Publiserv SA și Tehnoprod SRL se încheia un contract de vânzare-cumpărare, autentificat la notar, prin care firma Consiliului Local Piatra Neamț vindea suprafața de 27.476 mp teren arabil, format din două loturi: 26.002 mp si 1.474 mp. Ambele loturi se află lângă Sala Polivalentă, la ieșirea din orașul Piatra Neamț spre Roman, pe partea stângă. Terenul fusese cumpărat de către Publiserv SRL la sfârșitul anilor 90 de la mai mulți proprietari. Probabil, municipalitatea se gândise la o investiție care să aducă profit odată cu construirea sălii polivalente. Nu s-a mai întâmplat așa, pentru că în noiembrie 2006 societatea Publiserv SA înstrăina terenul. Vânzarea s-a făcut, așa cum ne-a precizat Mihai Apopii, administratorul și unul dintre acționarii firmei Tehnoprod, în urma unei licitații care a fost anunțată în presă, respectiv ziarul Vestea, la vremea aceea cotidianul de casă al „portocaliilor”. Prețul de vânzare a fost de nici 1.000.000 de lei, adică aproximativ 280.000 euro la cursul de 3,46 lei pentru un euro din data de 27 noiembrie 2006, când s-a făcut tranzacția.

Noiembrie, o lună norocoasă

Așadar, în 27 noiembrie 2006, Tehnoprod SRL, care îl avea la acea vreme pe Dragoș Chitic, primarul actual al orașului, director comercial, cumpără de la Publiserv SA, firma primăriei , 27.476 mp de teren cu un milion de lei. Ulterior, în iulie 2007, Tehnoprod SRL vindea terenul soților Apopii, valoarea contractului fiindu-ne necunoscută. La data de 1 noiembrie 2007, adică la nici un an de la tranzacția Publiserv-Tehnoprod, soții Apopii vindeau terenul de 27.476 mp unei firme din București cu un preț exorbitant, respectiv 13.748.990,40 lei, adică 4.121.400 euro. Diferența dintre prețul cu care a fost cumpărat de la Publiserv și cel vândut firmei din București a fost de peste 3,8 milioane de euro, bani care au intrat în conturile familiei Apopii.

Dacă cei de la Publiserv SA nu s-ar fi grăbit să vândă terenul în 2006, firma primăriei putea să câștige o sumă substanțială, iar banii să-i folosească în interesul comunității. Însă lucrurile nu au stat așa, cineva luând decizia de a vinde terenul. Vom reveni atât cu membrii CA-ului, dar și ai AGA din acea perioadă. De asemenea, atacul.ro va încerca să afle ce motive au invocat cei care conduceau Publiserv la acea vreme să vândă terenul. Care, așa cum spuneam, a fost cumpărat la licitație de, coincidență, un apropiat al lui Gheorghe Ștefan.

„Totul a fost legal”

Mihai Apopii, administrator și acționar al firmei Tehnoprod SRL, societatea ce este implicată și în scandalul transferului de terenuri făcut cu Primăria Piatra Neamț, ne-a declarat că este absolut nevinovat atât în dosarul în care este judecat, dar și în această tranzacție care i-a adus un profit de 3,8 milioane de euro. Apopii recunoaște că a făcut un profit frumos de pe urma acestei tranzacții, însă spune că nu a încălcat nicio lege. Omul de afaceri a precizat că terenul în suprafață de 27.576 mp l-a cumpărat de la Publiserv SA în urma unei licitații, aceasta fiind mediatizată în ziarul Vestea (print). Cu alte cuvinte, din spusele lui Apopii (FOTO), rezultă că oricine putea să cumpere terenul dacă avea bani și se prezenta la licitația organizată de către Publiserv.

De la stânga la dreapta: Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, și Dragoș Chitic, primarul orașului Piatra Neamț. Toți trei sunt inculpați în dosare penale, fiind judecați pentru fapte de corupție:

De asemenea, Mihai Apopii ne-a declarat că este absolut nevinovat și în dosarul în care este judecat, alături de Chitic și alții, pentru transferul de terenuri pe care l-a făcut cu primăria. Omul de afaceri afirmă că a cumpărat terenul de lângă cimitirul Pietricica la o licitație organizată de către AVAS, terenul aparținând la un moment dat „răposatei” Aqua Calor. Pe terenul respectiv, Apopii a vrut să construiască un mini cartier rezidențial, respectiv vreo zece vile. În planul pe care ni l-a prezentat, între terenul pe care urma să construiască și cimitirul Pietricica urma să apară o zonă de protecție, mai exact un pâlc de pădure care să obstrucționeze vederea către cimitir. Numai că șefii de la Primăria Piatra Neamț au schimbat planul și au transformat terenul pe care urma să apară zona de protecție în locuri pentru morminte. Și uite așa, cimitirul a ajuns până lângă terenul cumpărat de Apopii, care nu a mai putut construi nimic cu „morții în „coastă”. Așa s-a ajuns ca Apopii să dea terenul la schimb Primăriei Piatra Neamț, primind alte suprafețe (pe strada Muncii și strada Castanilor). Patronul Tehnoprod spune că pentru el nu a fost o afacere, pentru că a investit „miliarde” pentru a putea folosi terenurile de pe strada Muncii, iar cel de pe Castanilor se află într-o zonă accidentată. Este părerea lui, pentru că procurorii anticorupție au văzut lucrurile cu totul altfel. Anchetatorii afirmă că prin această afacere, a schimbului de terenuri, primăria a fost serios prejudiciată. În dosar, pe lângă Apopii și Chitic, mai sunt judecați Vasille Visan, Marin Bordei, ambii fosti angajati ai primariei, notarul Casapu și evaluatorul Zăpor. Mihai Apopii a mai ținut să ne transmită că banii pe care i-a câștigat din această afacere imobiliară i-a investit în țară și că nu a scos un leu peste granițe.

Vom reveni cu informații extrem de interesante.

Până atunci spunem doar că informațiile noastre, conform cărora această tranzacție de milioane de euro cu un teren al municipalității ar face obiectul unui dosar la DNA Bacău, în urma unei declinări a Poliției Neamț, nu s-au confirmat. Asta nu înseamnă că autoritățile nu se pot autosesiza, mai ales că firma care a cumpărat terenul de la soții Apopii este mai mult decât suspectă. În momentul tranzacției, socieatatea, cu sediul în București, avea ca administratori doi cetățeni israelieni, iar acționari – două firme offshore din Cipru.

Daniel MURARU

Citeste si:

Mafia schimburilor de terenuri din Primăria Piatra Neamț. Tarlaua care l-a băgat pe Chitic în „malaxorul” DNA

Magistrații au stricat concediile inculpaților din dosarul „Mafiei schimbului de terenuri”. Primarul Chitic, judecat pentru fapte de corupție

Primarul Chitic a fost trimis în judecată de DNA. Edilul inculpat: „Încălcarea legii este străină pentru mine”

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

7 Comentarii la Tun imobiliar de 3,8 milioane de euro. Unde s-au dus banii pe care trebuia să-i câștige Primăria Piatra Neamț

  1. trai la Piatra Neamț   august 14, 2018 at 4:45 pm

    Nu m-am gândit în ruptul capului că marele om de afaceri da tunuri! Puscărie e pt toata lumea, inclusiv pt cei ca el! La cat mai mulți ani pt distrugerea acestui oras care putea fi si dezvoltat daca oameni ca mai sus amintitii nu se bucurau la bunurile comunității!

    Răspunde
  2. janel iosub   august 14, 2018 at 5:54 pm

    Au furat ca niste lotrii, iar acum pozeaza in mari oameni de afaceri!! Ce mama dracului a facut SRI-ul din Neamt, parchetul, politia etc??!! Sau impart si ei cu hotii astia care intr-o zi or sa crape si nu v-or lua nimic cu ei in pamant?! Blestematii sa fie pana la al 40 lea neam!

    Răspunde
  3. constantin   august 15, 2018 at 9:06 am

    Iata adevarata fata a marelui om de afaceri, fost ofiter(stie el cu ce se ocupa) de armata.Pe unde a trecut a jefuit si nimeni nu ia stat in cale.Credeam ca anul acesta va avea bunul simt si se va retrage printr-o demisie de la camera de comert.Nici vorba si-a atras noi personaje si o face in continuare pe omul serios care a facut totul legal.Ce fel de legalitate este aceea sa ei terenul de la comunitate(primarie) cu un pret derizoriu si sa castigi milioane prin vanzarea acelui teren.Cine putea sa se apropie de Stefan cand era la mijloc interesul lui APOPII prin argatul sau chitic.Din pacate timpul a lucrat in favoarea lor iar acum se dau cinstiti.

    Răspunde
  4. Elvira   august 15, 2018 at 12:01 pm

    Interesant. Soseta a luat langa el toti oamenii lui Pinalti.Cei doi au amestecat PSD cu PDL si au facut cum spunea escrocul de Pinalti: Partidul Piatra-Neamt. Asa arata acum visul implinit a lui Stefan. Priviti-l! Si voi stimati pensionari sau membri PSD care nu stiti ce serviti in cafeaua pe care v-o pune in fata Puscasu , in cate o sambata, cand isi aduce aminte de voi sau cand isi aduce aminte ca vin in curand alegerile…

    Răspunde
  5. FLORIN   august 15, 2018 at 2:30 pm

    Aceste hotii care se vad de pe LUNA sunt pedepsite in vreun fel?

    Cu totii stim ce jaf a fost la primaria Neamt.

    De ce platim procurori si militeni cu salarii colosale?Nu e treaba lor sa ancheteze?De ce nu avem anchete dupa 10 ani?

    De ce nu avem in puscarie procurorii si militenii care au acoperit aceste hotii stiute de toata lumea inclusiv de copii de gradinita?

    Pai vedeti,acesti penibili de procurori care au patronat toate hotiile din aceasta tara acum se pling ca nu mai pot sa-si faca treaba…

    Dar pina acum ce au facut?

    Cu DNA/PARCHET/IPJ/SRI/DIICOT praf de coruptie si incompetenta nu ai cum sa faci anticoruptie.Rid curcile de prostii care mai cred in ei….

    Răspunde
  6. mihnea1   august 16, 2018 at 5:46 pm

    In orice tara civilizata, orice presedinte al unei structuri similare Camerei de Comert si Industrii (CCI) si-ar fi dat demisia. Daca Apopii avea catusi de putine decenta, renunta sa candideze la ultimele alegeri de la CCI. Cum poti sa fii presedintele unei asociatii care reuneste toti oamenii de afaceri, cand tu ai dosare de coruptie pe rol? Noi ce sa intelegem, ca mediul de afaceri din Neamt este un mediu infractional? Nicidecum, acolo sunt oameni foarte valorosi. Prezenta lui Apopii in fruntea CCI ne spune mult despre caracterul acestuia. Se mai da si inteleptul inteleptilor cu toate ocaziile. Rusinos. De altfel, potrivit proverbului “spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti”, e suficient sa-l vedem la toate manifestarile publice slugarindu-l pe Arsene. Demisia, dle Apopii.

    Răspunde
  7. Mihai   august 18, 2018 at 9:18 pm

    Daca totul este legal,nu mai inteleg, de ce tot circul asta???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.