Magistrații au stricat concediile inculpaților din dosarul „Mafiei schimbului de terenuri”. Primarul Chitic, judecat pentru fapte de corupție

Home » Administratie/Politica » Magistrații au stricat concediile inculpaților din dosarul „Mafiei schimbului de terenuri”. Primarul Chitic, judecat pentru fapte de corupție

By admin on iunie 20, 2018. 9 Comments

Dosarul în care Dragoș Chitic (FOTO), primarul inculpat pentru fapte de corupție al orașului Piatra Neamț, este judecat a primit, în sfârșit, termen de judecată. Astfel, magistrații Curții de Apel au fixat primul termen de judecată pentru data de 23 august, adică în perioada concediilor, după terminarea vacanței judecătorești. Dosarul, a cărui soluționare va dura ani, a fost înregistrat la Curtea de Apel Bacău pe data de 1 februarie 2018, iar de atunci instanța băcăuană, dar și cea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a judecat și analizat cererile și excepțiile invocate de către inculpați.

În data de 5 aprilie, Curtea de Apel Bacău a respins cererile și excepțiile onvocate de către inculpații Bordei, Casapu și Zăpor și a dispus începerea judecării cauzei. Decizia a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție care, în data de 25 aprilie, a respins contestațiile, astfel că magistrații de la Curtea de Apel Bacău au acordat primul termen în procesul în care vor fi judecați pentru fapte de corupție primarul Dragoș Chitic, Vasile Vișan, fostul secretar al Primăriei Piatra Neamț, Vasile Zăpor, evaluator imobiliar, Alexandru Casapu, notar, și Mihai Apopii, om de afaceri. Toți sunt acuzați că, prin acțiuni ilegale, au prejudiciat Primăria Piatra Neamț cu suma de 1.089.170 lei ca urmare a unui schimb de terenuri între primărie și omul de afaceri Apopii. Afacerea a fost una în urma căreia patrimoniul orașului a fost jefuit efectiv. Evaluatorul Zăpor a supraevaluat terenurile omului de afaceri Apopii și a subevaluat terenurile primăriei care urmau să fie oferite la schimb. Planul a fost pus în executare în anul 2010, când Dragoș Chitic era viceprimar și mâna dreaptă a fostului primar Gheorghe Ștefan. Primăria Piatra Neamț s-a constituit parte civilă în proces, iar pe bunurile inculpaților anchetatorii au instituit sechestru asigurator.

Comunicatul DNA din data de 1 februarie 2018:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: 
CHITIC DRAGOȘ VICTOR, la data faptei viceprimar al municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, în prezent primar al aceluiași oraș, 
VIȘAN VASILE, la data faptei secretar al municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, 
fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, 
BORDEI MARIN, la data faptei șef Serviciu Administrare Patrimoniu în cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, 
ZĂPOR VASILE, expert evaluator, 
CASAPU ALEXANDRU, notar public, 
APOPII MIHAI, om de afaceri, 
fiecare sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:  În perioada 20-28 ianuarie 2010, inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispozițiilor legale, au semnat și avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul local Piatra Neamț, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafață totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului. În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010, a fost încheiat un contract prin care Consiliul local Piatra Neamț, reprezentat de inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeței menționate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafață de 11.156 mp situat pe raza aceluiași municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei. Acest contract a fost încheiat în condițiile în care inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile cunoșteau că această operațiune era, din punct de vedere economic, defavorabilă municipiului și privea inclusiv o suprafață de teren care făcea parte din domeniul public al localității. Diferența de valoare, respectiv suma de 397.351 lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamț inculpatului Apopii Mihai la data de 27 ianuarie 2015.  Evaluarea terenurilor ce aparțineau primăriei Piatra Neamț a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menționat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care cunoștea că una dintre suprafețele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp), făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamț. Prin aceste demersuri, a fost produs municipiului Piatra Neamț un prejudiciu în valoare de 1.089.170 lei care constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpatul Apopii Mihai. Municipiul Piatra Neamț a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză în vederea recuperării prejudiciului.  În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Casapu Alexandru, Vișan Vasile, Bordei Marin și Chitic Dragoș Victor. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Primarul orașului Piatra Neamț mai face obiectul unei anchete penale, fiind cercetat de către DNA în dosarul privind finanțarea echipei de fotbal FC Ceahlăul. Alături de Dragoș Chitic, în dosar mai apar numele unor foști funcționari ai Primăriei Piatra Neamț, dar și al lui Vasile Pruteanu, fost președinte al Consiliului Județean Neamț în perioada 2008-2012.

(Sursa Foto: Facebook.com)

Daniel MURARU

CITEȘTE (NEAPĂRAT) ȘI:

Mafia schimburilor de terenuri din Primăria Piatra Neamț. Tarlaua care l-a băgat pe Chitic în „malaxorul” DNA

Primarul Chitic a fost trimis în judecată de DNA. Edilul inculpat: „Încălcarea legii este străină pentru mine”

Ancheta DNA pe finanțarea FC Ceahlăul. Chitic spune că-i țânțar, procurorii că-i armăsar. Edilul e cercetat penal

Începe „hora penală” la Primăria Piatra Neamț. Primarul Chitic: „Văd că se încearcă să se facă din țânțar armăsar!”

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

9 Comentarii la Magistrații au stricat concediile inculpaților din dosarul „Mafiei schimbului de terenuri”. Primarul Chitic, judecat pentru fapte de corupție

  1. stupid socks   iunie 20, 2018 at 4:40 pm

    Acuma, eu ca biet nestiutor de carte ce is, ma intreb daca n-ar fi de o logica elementara macar o suspendare din functie, pe durata procesului. Ma intreb daca n-ar fi trebuit sa i se impuna Chiticului sa nu mai calce prin primarie si sa nu mai ia legatura cu nimeni din primarie, avand in vedere ca partea vatamata e tocmai U.A.T. Piatra Neamt. Adica orasul, prin institutia care il conduce, recte primaria. Adica el a violat baba si i se da voie sa doarma in continuare cu ea in pat si, la o adica, sa o si invineteasca dupa voie?
    La Arsene, am inteles, l-au saltat pentru ca lua spaga de la fraierii aia, pe care ii prostea ca le aranjeaza el la Integritate sa ii scape de Tarata. Cu alte cuvinte, nu avea treaba cu judetul, furtisagul lui. Dar Chiticul e clar ca a prejudiciat orasul si ca poate oricand sa forteze niste salariati sa modifice documente, martori, etc. Ca el nu are atata bun simt, incat sa se suspende singur, ca sa nu fie banuit ca face aranjamente, e lesne de inteles. Ce javra lasa ciolanul, odata ce l-a insfacat? Dar astia care aplica legea n-ar fi trebuit sa se gandeasca la asta? Lasa in continuare sacalii paznici la oi?

    Răspunde
    • valisor   iunie 20, 2018 at 11:15 pm

      Eu nu înțeleg la ce hal de jojică te referești. Cum adică ciumă să suspende ciumă?!

      Răspunde
  2. Maria Sfetcu   iunie 20, 2018 at 5:29 pm

    Stau ca fraiera și mă gândesc, oare prosteala cu prețul la apă nu e o fumigenă tocmai pentru a masca aceste procese de corupție? Nu realizăm că aleșii noștri nu dau 2 bani pe noi și li se rupe că prejudiciază zi de zi bugetul local? Mă întreb cât timp trebuie să mai treacă până se va face puțină dreptate!
    Cred că dacă ar exista puțin bun simț ne-ar lăsa în pace.
    O zi bună tuturor!

    Răspunde
    • valisor   iunie 20, 2018 at 11:29 pm

      Foarte inteligentă găsesc a fi observația cu pista falsă. Cred că s-a-mplinit paharul să dăm într-o parte toate pistele lor pline de “praf de ghicit” în ochi… și mă gândesc la partea aceea de interuptus cu toporu… da să dăm odată! că eu unu lașu m-am cam săturat să tot chibitz.

      Răspunde
  3. Pricina   iunie 20, 2018 at 7:12 pm

    Banditu ala de Apopi a faramat tot orasu asta cu Pinalti impreuna. Astialalti sunt cei prosti care au semnat…

    Răspunde
  4. janel iosub   iunie 20, 2018 at 8:47 pm

    Lasati ca e bine sa plateasca pt toate combinatiile, sa nu doarma noptile si sa nu sa mai smiorcaie la procuroarea de caz ca au semnat de frica lui pinalty.

    Răspunde
  5. FLORIN   iunie 20, 2018 at 8:53 pm

    Pun pariu ca se va alege praful din acest ”dosar”instrumentat de incompetentii de la DNA Bacau.

    Sunt sigur ca dosarul este compromis,bagatelizat si prost instrumentat cu scopul de a-i face scapati cu pedepse minime pe …inculpati.

    Aceasta ”afacere”cu terenuri este una din zecile prin care acest oras a fost deposedat de imobile si terenuri si vindut la interlopi de clica de mafioti din PDL/PNL in frunte cu Pinalti/Chitic/Rotaru.

    Toti copii de 5 ani din acest oras stiu cine sunt hotii care au devalizat aceasta urbe.

    Dupa 15 ani de fake DNA avem 1 ancheta in loc de 100.

    ZERO condamnari.

    JALNIC.

    Cine raspunde pentru acest lucru?De ce acesti ”procurori” platiti cu salarii colosale in ultimii 15 ani nu sunt trasi la raspundere si pusi sa ne dea banii inapoi?De ce nu sunt anchetati pentru incompetenta si rea credinta?Pai vedeti?

    Aceste fake-uri de institutii numite DNA/Parchet/DIICOT/SRI care in 15 ani au patronat coruptia catastrofala din aceasta tara fiind partase la toate hotiile ar trebui desfiintate.

    Ele formeaza statul mafiot si sunt cauza disolutiei acestei tari.

    Răspunde
  6. Florin   iunie 20, 2018 at 10:05 pm

    Lăsați, că va fi tot un cântec și o voie bună! Vin zilele orașului, lumea se bucură, aplaudă frenetic… câinii latră, caravana trece…

    Răspunde
  7. Stefan   iunie 22, 2018 at 9:49 am

    Lui Dragnea i-au dat 3 anu jumate de puscarie pentru „instigare la abuz in serviciu”, iar astia pomeniti in articol nu au nicio treaba , desi au facut toate golaniile posibile!Si eu sunt de aceeasi parere cu Florin , ca nu se va intampla nimic!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.