Cum au ajuns trupele antitero ale SRI-ului în curtea Primăriei Târgu Neamț

5
1562

Apariția a două autospeciale ale Serviciului Român de Informații (SRI) în curtea Primăriei Târgu Neamț i-a luat prin surprindere pe angajați, dar și pe trecători și a dat frâu liber la tot felul de speculații. Joi, în jurul orei 19.00, cele două mașini cu inscripția SRI-ului au intrat în parcarea din fața primăriei, iar din ele au coborât mai multe persoane îmbrăcate în uniforme negre și cu fețele acoperite de cagule. Șocul a fost imens pentru cei care se mai aflau la acea oră în primărie, iar trecătorii au fost convinși că este vorba de o descindere a mascaților. Lucrurile nu au stat așa, iar apariția părintelui Ciprian Grădinaru, starețul Mănăstirii Sihăstria, care slujește de câțiva ani în  biserica de lemn ridicată lângă viitoarea  Catedrală a Mântuirii Neamului, a încurcat și mai tare lucrurile. Ce să caute starețul la descinderea mascaților în primărie? De fapt, starețul Ciprian își dăduse întâlnire cu primarul Daniel Harpa în curtea primăriei, dar și cu un lucrător SRI pe care îl cunoștea și care se întorcea dintr-o misiune de la Suceava.

 „Starețul Ciprian venea de la București și stabilise să se vadă cu primarul Harpa în parcarea primăriei. De asemenea, un ofițer SRI, care fusese cu colegii săi într-o misiune la Suceava și se întorcea la București, l-a sunat pe starețul Ciprian. Cei doi se cunosc de ceva vreme, iar ofițerul le-a propus colegilor să treacă pe la părintele Ciprian ca să pună niște pomelnice la mănăstire. Părintele a stabilit cu sereistul să se vadă în parcarea primăriei, unde urma să se întâlnească și cu primarul Harpa. Și așa au ajuns cele două mașini pline cu cagulați la primărie de i-a speriat de moarte pe cei care mai erau la serviciu”, ne-a declarat o sursă apropiată  persoanelor implicate în acest eveniment.

Este clar că locul ales ca punct de întâlnire nu a fost unul tocmai potrivit, mai ales că la Târgu Neamț nu vezi în fiecare zi două mașini pline cu mascați ocupând curtea primăriei. Tocmai de aceea, nu este exclus ca sereiștii în cauză să dea socoteală pentru cele întâmplate. Nu de alta, dar parcă nu dă bine ca lucrători ai celui mai important serviciu de informații din țară să aibă comportamentul unor agenți de pază.

(Sursa Foto: Ciprian Traian Sturzu)

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.