Site de mii de euro pentru Consiliul Județean Neamț

13
363

Consiliul Județean Neamț, instituție cu un buget generos, va avea un site pe măsură, adică unul foarte scump. Vorbim de 34.500 lei, TVA inclus, sau 7.403 euro. Atât este efortul financiar din bani publici pe care îl fac cei de la Consiliul Județean Neamț. Trebuie spus că instituția publică are un site care funcționează destul de bine, însă părerea „specialiștilor” a fost că trebuie un altul mai „modern și mai frumos”. Într-o țară în care, de exemplu, serul antiviperin, care costă aproximativ 100 de euro fiola, reprezintă o mare problemă, pentru că nu toate unitățile medicale îl au în dotare din cauză că „este prea scump”, a achita 7.403 euro, adică contravaloarea a 74 de fiole de ser antiviperin, pentru un site al unei instituții publice pare a fi un lucru normal. Însă, nu-i așa, atâta timp cât banii pe care îi folosești nu sunt ai tăi, ce mai contează cum îi „toci”? Firma care se va ocupa de noul site al Consiliului Județean Neamț se numește Infomed Pro SRL și are sediul în Oradea, județul Bihor. Contractul a fost încheiat în 12 aprilie prin intermediul Serviciului Electronic de Achiziții Publice, prin „cumpărare directă”. Conform descrierii contractului, firma din Oradea, în schimbul sumei amintite, va realiza pentru instituția nemțeană un site modern, ușor de accesat și care va proteja datele cu caracter personal ale utilizatorilor.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

13 comments

  1. stupid socks 4 iunie, 2018 at 19:45 Răspunde

    Sorry, toarsu Muraru! Habar n-ai cum e cu site-urile astea si cu IT-ul in general! Vorbesti despre ele in necunostinta de cauza. Ia aminte la spalaturile pe care le practica geniul jurnalismului, sociologiei, IT-ului si bunului simt, proprietar al oficiosului lui Arsene. Daca aveai si ‘neata o firma de IT cu care sa sugi de la ugerul consiliului judetean, cum face talentatul iosub, stiai cu ce se mananca IT-ul si sareai si ‘neata sa-l speli cu bale pe arsene, cum face el acum. Ia, deci, aminte la explicatiile lui clare si cuprinzatoare si afla ca 7 mii e prea putin, ca trebuia sa se aloce zeci de mii, pentru ca, nu-i asa, a mult de munca, e un site foarte dificil, cu multe documente, bla, bla, bla. Cam cum a fost mult de munca si la lista aia cu monumente din judet, pentru care a luat el niste sute de milioane… si cum abureste si primari analfabeti de prin judet, pe care ii mulge de bani. bani publici, evident… dupa care urla pe net ca el nu ia bani publici de la nimeni. ca, vorba aia, nesimtirea la nesimtire trage!
    astia ti-s colegii de breasla, dom’ Muraru!

  2. Radu Nastasa 5 iunie, 2018 at 08:33 Răspunde

    Firma care va face site-ul se remarca prin lipsa de angajati iar cifra de afaceri este de aproximativ 5000 ron pe luna. Site-ul pe care-si prezinta oferta de servicii este cel mult mediocru. Nicaieri nu apare un portofoliu dar, avand in vedere veniturile, cred ca este imposibil sa aiba vreo realizare pana in prezent. Mai mult decat atat, firma nici nu ofera servicii de gazduire, asa cum este cerut in anunt, ceea ce inseamna ca va oferi un serviciu de gazduire de la un tert, pe care cel mai probabil cei din CJ ar fi putut sa-l contracteze separat, la un pret mai mic.
    https://www.listafirme.ro/infomed-pro-srl-20762338/
    https://infomedpro.ro

  3. valisor 5 iunie, 2018 at 09:37 Răspunde

    Ai carte, ai parte! Se vede clar cum cartea lui „arsene” e Filozofia, că altfel de unde să știe că „cuvântul câine nu mușcă”?!! Numai gura e de noi!?! Poate că oi fi eu fățarnic, chiar dacă nu așa mă știu, dar toți??!

  4. mihnea1 5 iunie, 2018 at 18:40 Răspunde

    Bineinteles, lingatorii de clante isi fac datoria si scriu ca e foarte putin sa dai cateva mii de euro pt un site. E drept, daca ar fi castigat el licitatia ii explica lui arsene cum circula informatia prin fir, cate ore pe zi sta pe pagina si cum stie despre fiecare angajat ce tasteaza la birou. Bai (***), lumea are telefoane mobile si nu mai este fricoasa. Adevarul este ca pe unul ca asta doar arsene il mai crede.

  5. Radu Nastasa 6 iunie, 2018 at 09:17 Răspunde

    Plin de curajosi! Mai ales cei care nu-s in stare sa semneze cu numele complet dar improsca cu rahat ori de cate ori au ocazia in comentarii anonime (dupa capul lor anonime) 🙂

  6. C.M. 7 iunie, 2018 at 23:39 Răspunde

    Io ma scarpin asa pe dupe o ureche si ma gandesc cum ar fi ca dupa ce firma de la Oradea isi ia paralutele din bugetul judetului Neamt sa zica bogdabroste si sa plateasca apoi cu acei bani niste servicii primite la randul ei de la o alta firma din Neamt? Par examplu, de la o sotietate din Neamt la care patroni sunt o doamna gingasa numita Iosub si un domn numit Balus care isi bea cafeaua zilnic pe Terasa la Casablanca cu un domn Birjovanu si un alt domn Iosub (o fi coincidenta de nume cu doamna patroana mentionata mai sus?)…
    M-am uitat si eu la portofoliul de clienti cu pagini web realizate de firma asta din Oradea si am vazut trei exemple penibile cu trei primarii ai caror primari PSD s-au multumit cu foaaarte putin. Cam ca la Neamt, la noi, unde niste primari PSD dau lunar un fel de bani pe abonamente pentru mentenanta tot firmei Balus-Iosub.
    Haideti la miting, nemteni, sa aparam statul de drept care da bani la bajetii astia…

  7. Nicole 8 iunie, 2018 at 08:24 Răspunde

    Poate sa-si faca Arsene 7 situri nu unul, tot degeaba, atata timp cat in jurul lui rasar fel de fel de agarici ca niste brelocuri de unica folosinta. Ia uitati ce intelectuali si super-specalisti a promovat pe langa el: Barbulet, Janel Iosub, Nicoleta Husaru, fostul militian Stanciu. Iar ziaristii de curte care il si consiliaza pe imagine sunt Iosubanul si Harabagiu… Borta si petecul…
    Daca Dragnea isi ia cu suspendare, in 2-3 luni si Arsene este istorie la conducerea PSD Neamt.

  8. Stefan 8 iunie, 2018 at 08:58 Răspunde

    Fara a fi vreun „fan” al conducerii CJ, repet ca 7.000 de euro este o suma mica , daca se vrea ceva de calitate!Nu e vorba de un simplu site de prezentare care se poate face cu 1500-2000 euro, ci de un site cu multe aplicatii in spate si care are nevoie de intretinere permanenta, de un concept grafic atractiv si de o accesibilitate facila.

  9. anca 11 iunie, 2018 at 09:15 Răspunde

    nu mai vorbiti fara sa stiti…la cj exista sistemul informational pus la punct de acea firma din oradea cu fonduri europene, iar obligatia cj era sa achite , un numar de ani mentenanta acelei societati.Repet sistemul este foarte performant..probabil se vrea ca in cadrul situatiilor introduse sa se poata interveni ulterior.Acest sistem nu permite modificarea datelor…Ori probabil vor crearea unui alt sistem pentru ca mentenanta sa fie papata de o firma de casa…

    • Micky 11 iunie, 2018 at 14:12 Răspunde

      Anca are perfectă dreptate si vedeti ca a mai fost un episod cu o procedura castigata pe SEAP in cateva minute, tot cu mentenanta la CJ, de firma Balus-Iosub. O sa ajunga conducerea CJ sa dea si asfaltarile din judet sa fie facute de unii care ii promit likeuri pe facebook.
      Iar sistemul existent trebuie desfiintat pentru ca nu permite inregistrari in sistem antedate si alte manarii.
      Acum cateva saptamani a fost mare scandal la CJ pentru ca nu putea fi schimbata ora inregistrarii unui document cu care cineva ajunsese dupa expirarea termenului. Era vorba de un dosar de concurs…

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.