Fără Viorica, domnule Dragnea, viața noastră ar fi plictisitoare!

1
349

„Doamna de tablă” a României este, într-adevăr, inegalabilă. Este pentru prima dată când regina gafelor și a prostiilor a spus un lucru genial, bineînțeles, fără să-și dea seama. Ființa aceasta a propus reducerea democrației. Nu știm cum va face acest lucru, dar este absolut necesar, pentru că în România destinul țării și al poporului este decis de asistați social și de pensionari, culmea ironiei, de cei cu pensii foarte mici, dar care votează în bloc cu PSD.
Democrația pare perimată și în alte țări, dar reducerea ei la noi ar afecta chiar acest partid. Vă dați seama, dacă s-ar introduce un prag de vot bazat măcar pe folosirea corectă a limbii române, cât de multe s-ar schimba în această țară ? În primul rând, ar dispărea din peisajul politic actualii conducători și cea mai mare parte a gloatei politice care a căpușat România. Doamna nu și-a dat seama ce propune, iar șobolanul de lângă ea nu a fost atent, pentru că în acel moment apostrofa câțiva ziariști. Dacă drăgnitul va înțelege ce a spus protejata sa, deși mă îndoiesc de acest lucru, vom avea un alt guvern. Și pe cine va pune în fruntea lui, o capră, o maimuță sau o oaie ?
Cred că ultima alternativă va fi soluția, susținută și de ministrul Daia, pentru că ”El Caudillo” nu mai are încredere în câini, fiind pățit cu Grindeanu și Tudose. Dacă te-ai prins de prostia genială a Beoricăi, te rugăm, domnule Dragnea, să o lași în continuare în fruntea acestui guvern de paparude, pentru că fără ea săraca noastră viață ar fi plictisitoare. De altfel, și sondajele arată că poporul român, deși ajuns în această stare de sărăcie, este mai vesel când pe ecran apare această doamnă și râde în hohote când începe să vorbească sau, mă rog, să scoată niște sunete.
Cu Dăncilă și prostia se dezvoltă România !

Prof. Vălu NĂSTĂSELU

Vălu Năstăselu este profesor de istorie la Școala „Ion Creangă” din Humulești, Târgu Neamț. Născut în data de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.

(Sursa Foto: www.assetstore.unity.com)

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. viorel 26 mai, 2018 at 22:04 Răspunde

    Sunt oameni care sunt promovați în acest mod.Nu este o noutate doamnelor și domnilor ,găsim o Dăncilă și la primărie , găsim o Dăncilă și la Prefectură,una pe la Consiliu Județean , etc…
    Vinovați suntem noi pentru că zi de zi ne lăsăm batjocoriți de inculți și fără jenă (pentru a nu folosi cuvinte obscene pentru ziar)de a se promova singuri.Bănuiesc că nu își dă seama că societatea nu îi suportă.Este ceia ce ne merităm !

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.