Demagogia în formă pură. Arsene a reparat podul de la Preluca, iar acum promite autostrăzi

Home » Atac la nesimțire » Demagogia în formă pură. Arsene a reparat podul de la Preluca, iar acum promite autostrăzi

By admin on mai 24, 2018. 13 Comments

 

Ionel Arsene (FOTO), președintele Consiliului Județean Neamț, inculpat pentru fapte de corupție, fiind judecat pentru trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Neamț, a rămas și acum, la doi ani de la alegerile din vara anului 2016, tot la stadiul promisiuni. De altfel, ai impresia că Arsene și echipa sa de la CJ, care face „administrație nu politică”, se află și acum în campanie electorală. O analiză  la rece a ceea ce a promis și ce a realizat actuala conducere a Consiliului Județean Neamț nu poate decât să dezamăgească. În acest sens este suficient doar să amintim de zecile de proiecte promise pe PNDL II (spital regional, heliporturi, axial etc) care nu au primit încă finanțare. De altfel, din vara anului 2016, de când alianța PSD – ALDE guvernează țara și județul, Neamțul nu a beneficiat de fondurile promise. Cu toate acestea, se găsesc în continuare aplaudaci prin presa locală care îl ridică în slăvi pe inculpatul Arsene.

Același Arsene care, în septembrie 2017, la braț cu Cuc, ministrul Transporturilor, promitea că podul de la Preluca va fi reparat până la sfârșitul anului. Iată că au trecut aproape cinci luni de la termenul avansat de Arsene, iar podul arată la fel, adică groaznic, circulându-se tot pe un singur fir spre disperarea participanților la trafic.

Și cum mandatul lui Arsene poate fi caracterizat mai degrabă prin succese penale, „guruleii” din mass-media locală anunță o nouă „reușită” a lui Ionel Arsene. De fapt, articolele din presa aservită în care ni se vorbește despre „reușită” inculpatului Arsene sunt inspirate dintr-o postare a acestuia de pe o pagină de socializare. În această postare, Ionel Arsene afirmă că a înregistrat o mare reușită pentru regiunea noastră, respectiv să convingă Guvernul României cât de utilă este autostrada Târgu Neamț – Iasi – Ungheni pentru zona Moldovei. Așadar, Arsene și echipa sa a convins Guvernul României să includă această autostradă la finanțare în baza noii legislații privind parteneriatul public-privat.

Dar să ne reamintim ce promitea Ionel Arsene în campania electorală din vara anului 2016, la capitolul infrastructură:

 

Și iată ce ne spune acum despre autostrada pe care toți locuitorii Moldovei și-o doresc:

În primul rând, se poate observa că nu se mai vorbește de o autostradă făcută cu bani din fonduri europene, ci de o investiție în parteneriat public-privat. În al doilea rând, nu mai avem de-a face cu o autostradă care să facă legătura între Moldova și Transilvania, ci de un proiect care face legătura între Republica Moldova și regiunea Moldova. Adică 100 de kilometri de autostradă între Ungheni și Târgu Neamț, în condițiile în care toti cer o autostradă care să treacă Carpații și să facă legătura cu Vestul. Unde a văzut Arsene că, prin acest proiect, vom avea o legătură rapidă cu Ardealul, cu Europa, cu ceea ce înseamnă rețeaua de autostrăzi din țările dezvoltate, numai el și echipa lui știu. Să vorbești de o autostradă care pleacă de la Ungheni și se termină la Târgu Neamț și să te lauzi că legătura cu Transilvania va fi mai rapidă se poate numi demagogie în stare pură.

Iar pentru că manipularea și minciuna este cuvântul de ordine al celor care conduc acum România, dar și județul, să nu uităm ce spunea Arsene în urmă cu câteva luni, mesajul său fiind preluat și împrăștiat în mediul virtual de așa zișii jurnaliști plătiți cu bani grei din bugetul Consiliului Județean Neamț. În august 2017, Arsene ne anunța cu mare tam-tam că a fost eliberat certificatul de urbanism pentru autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț. Acum ne vorbește despre autostrada Târgu Neamț – Ungheni, iar în ritmul ăsta la anul o să ne spună de autostrada Grumazesti – Târgu Neamț. 

(SURSA FOTO: Arhiva atacul.ro si Facebook.com)

Daniel MURARU

 

Citeste si:

LUAȚI-VĂ GÂNDUL DE LA AUTOSTRADA MOLDOVA-TRANSILVANIA! CEL PUȚIN UN DECENIU…

Wow, ce fâs! Arsene se laudă cu autostrada, dar nu vede drumurile naționale și județene

Dragnea vine în Moldova să se plimbe pe autostrada promisă de pesediști

Minciunile anului. Asaftei: Axialul va fi refăcut până la finele lui 2017! Arsene: Podul de la Preluca va fi reparat!

Trafic blocat de indiferența celor de la Drumuri Naționale

Facem heliporturi, dar nu avem o roabă de asfalt pentru un drum turistic

 

 

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

13 Comentarii la Demagogia în formă pură. Arsene a reparat podul de la Preluca, iar acum promite autostrăzi

  1. constantin   mai 24, 2018 at 2:37 pm

    Acest om nu mai gandeste iar cei care il admira sau lauda nu au mintea la ei.Pentru doi arginti s-au vandut lui iuda.Ce reprezinta Tg.Neamt pentru judetul Neamt ..NIMICA…Populatie cat o comuna,economie serioasa zero, pondere economica 0,0001%.Sunt cei mai puternici in vanzarea informatiilor.Asa zisa autostrada Tg.Neamt-Iasi in lungime de 109 km.ar avea in judetul nostru 30 km.Din punct de vedere economic functionarea acestei autostrazi nu prezinta importanta.Sa nu uitam tam-tamul facut cu calea ferata Tg.Neamt-Pascani care acum zace in paragina.Cea mai cocheta gara din orasele mici a devenit adapost pentru nimeni.Cred ca dupa ce va disparea tutorele Dragnea nimeni nu o sa mai aminteasca de sosetuta.Pana atunci ne intoxica cu minciuni(podul de la Preluca) si ocupa toate posturile importanta cu anonimi da la Tg.Neamt.

    Răspunde
  2. mihnea   mai 24, 2018 at 3:05 pm

    Pai TG Neamt e primul si ultimul oras vazut de el. Din Tg Neamt pleaca cum spunea cineva, zilnic, zeci de sateliti care se misca in jurul Soarelui.Iar el a reusit sa convinga Guvernul Romaniei sa includa aceasta orbita in master planul Romaniei cu termen de PIF doua luni mai tarziu de alegeril electorale din 2020.

    Răspunde
  3. stupid socks   mai 24, 2018 at 3:14 pm

    Dom’le, n-ai cum sa nu ramai siderat de cata prostie zace in capetele astora! Prosti, pe de o parte pentru ca ei vad vreo utilitate intr-o autostrada care sa lege Tg Neamt de Rep. Moldova, si pe de alta parte pentru ca isi imagineaza ca lumea nu vede cat de penibili sunt! Si astea-s valabile si pentru Dragnea si (***) lui din guvern si pentru arsene si (***) lui de la Neamt, care ii scriu comunicatele si cele care i le publica pe diverse site-uri si le aplauda pline de bale! Evident ca n-o sa se faca nici autostraduta asta, pentru ca nici nu le pasa lor de asa ceva! E o minciuna incropita la repezeala, ca sa aiba o replica pentru Iohannis. Dar sunt asa de (***), ca nici sa ne minta nu au talent! Ar fi putut sa inventeze ceva pe asteptarile fraierilor care ii voteaza ca (***) la fiecare 4 ani, ca doar Moldova e sursa lor de voturi…
    Iar aia de-i scriu textele si i le publica n-au nici ei, saracii, atata minte cat sa-si dea seama ca e penibil sa lauzi o asemenea idiotenie! Daca ar fi avut macar un neuron functional, i-ar fi spus :”Sefu’, mai bine ii dam o alta interpretare, ca e doar inceputul autostrazii care va lega Basarabia de Ardeal, cu centenarul, bla, bla, bla…!” Ar fi putut s-o dreaga cumva, sa ne abureasca mai decent, dar n-au atata creier!
    Hotarat lucru, noi suntem vinovati, nu ei! Noi ii lasam sa se (***) pe noi zi de zi si ii votam cu sarg la fiecare 4 ani! Noi vedem ca fura pe fata, ne sfideaza, sunt prosti gramada si ei si aplaudacii lor, dar nu ia nimeni hardaul sa le arunce cu laturi in fata! Nu-i scuipa nimeni cand ii vede. Dimpotriva…
    Asa ca n-are rost sa ne vaitam! Ne rupem masinile pe drumurile inguste si rupte, le platim luxul, spagile si salariile tot mai mari, iar pe astia din presa ii ajutam sa-si umple burdihanele cu bani publici, in schimbul pupincurismului care i-a caracterizat intotdeauna!

    Răspunde
  4. mihnea1   mai 24, 2018 at 10:55 pm

    Dle Muraru, foarte corecta analiza. Niste pacalici care cred ca ne pot lua de prosti. Auzi tu, sa faci 100km de drum exact in directia opusa aspiratiilor pe care le avem. In loc sa mergem spre vest, arsene ne trimite la rusi. Ce vreti mai elocvent despre intentiile lor? Si cum bine ati sesizat, soseta nu e in stare sa repare un pod de cativa metri, daramite sa costruiasca un drum. Iar lingaii care-i canta ode pe niste toalete on line sunt demni de mila dar si dispret. Oricum nu-i citesc decat rudele. E pacat ca un astfel de individ face de ras o comuna precum Grumazesti. Nici macar locuitorii de acolo nu-l mai inghit. In judet, dupa ce a terminat de facut drumuri, de construit spitale, se apuca de alta hotie- cotruieste porti la intrarile in judet. Asa ceva… Baaaaaaa, nemtenii dar si cei care tranziteaza judetul au nevoie de drumuri asfaltate nu de porti!!!! Asta nu a avut poarta la intrarea in curte cand era mic de i s-a nazarit sa puna niste cioate la intrarile in judet? Il si vad postat pe FB pozat sub un bustean si spunandu-ne cat e de serios si ca si-a respectat promisiunea pentru nemteni. Sa te tii ce sume exorbitante vor fi alocate.

    Răspunde
  5. ion   mai 25, 2018 at 6:02 am

    Felicitări pentru articol !!!!Pupă c*R de la ziarul aservit nu mai are subiecte de laudă,și caută să ne aburească cu ABERAȚIILE scrise de arsene pe FB.

    Răspunde
  6. Gigel   mai 25, 2018 at 6:57 am

    Eu nu inteleģ de ce acest individ se plimbă liber pe strada, conduce un judet, gestioneaza banii județului? Asa cum nu inteleg de ce onlainurile nu sunt închise de organili de cercetare, saituri paravan pentru bani negri. Manipulatorii sunt la fel de vinovați ca si individul din imagine! Da-i cu DNA ul peste ei pînă nu e prea tirziu

    Răspunde
    • valisor   mai 25, 2018 at 7:45 am

      Nu înțelegi pentru că nu te prea pricepi cum furca e decât secundar pentru fân, la fel toporul sparje lemne, iar parul nu e care face pere.

      Răspunde
  7. V.Vasile   mai 25, 2018 at 7:53 am

    Ca este judecat pentru fapte de coruptie in 2 dosare, nicio surpriza pt. cine il cunoaste pe individ.
    Sper sa fie cercetat cat de curand si pt. instigare la abuz in serviciu, fapte reale, in care exceleaza atat el cat si lichelele lui.
    Aveti ce meritati ,,dragii mei nemteni,,

    Răspunde
  8. Diana   mai 25, 2018 at 6:00 pm

    Barbatul fatal va deveni campion la dosare. Doua in instanta, doua in drum spre instanta si multe altele sunt aproape de finalizare. Bine zice dl Valisor, secundarul trebuie sa devina principal, cu ajutorul nostru. Si as mai avea o remarca, rautacioasa, referitoare la masculul feroce. Ca sa te apropii de specimenul asta, ca femeie, trebuie sa fii mioapa sau s-o faci din interes si sa fii de joasa speta (toate exemplele din jur sunt concludente).

    Răspunde
    • florentina   mai 25, 2018 at 6:47 pm

      Diana, sau sa fii racita si sa nu simti mirosul…

      Răspunde
  9. florentina   mai 25, 2018 at 6:46 pm

    Uitat-va la (***)! L-a invatat OB sa poarte costum strans pe cur si aifon la vedere, ca snobu (***), si el executa. Nu-mi dau nici mucii pe el

    Răspunde
  10. UN PLATITOR DE TAXE SI IMPOZITE .   mai 26, 2018 at 5:27 am

    MULTI , MULȚI DAR PROSTI !!!
    AȘA GÂNDESC P.S.D-istii DE LA TIMONĂ !!!

    Răspunde
  11. anca   mai 26, 2018 at 9:41 am

    …oare arsene stie ca managerul SJU si contabilul sef ar fi trebuit sa se intalneasca la Bucuresti cu OB(initiale predestinate), la propunerea acesteia, iar individa nu le-a bagat in seama deloc?Au facut antecamera pentru ca aceasta pretioasa era intr-o convorbire, cu atmosfera de fumoar cu cine credeti…cu doamna cu Porche, (***) de kuzmanovici..Doamnele cu pricina de la Spital s-au intors exact cum au plecat…Ar fi trebuit sa discute despre finantarea unor proiecte(OB fiind si ordonator de credite)…Fara alte comentarii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.