Politician ALDE acuzat de crimă în Italia

6
1135

Un ales din Consiliul Local Piatra Neamț a fost personajul principal al unui tragic eveniment petrecut în Italia, fiind acuzat, cel puțin de presa din Peninsulă, de complicitate la crimă. Cel vizat, consilierul local ALDE Cristian Romulus Tihenea afirmă acum, după aproape 18 ani de la tragedia soldată cu decesul unui adolescent italian, că la mijloc nu a fost vorba de niciun jaf sau crimă, așa cum au titrat ziarele italiene, ci de un accident nefericit, aspect ce a fost confirmat de către instanța italiană. Nenorocirea s-a petrecut în data de 21 august 2000, în Monterotondo, o comună în provincia Roma, Lazio.

Cotidianul „La Repubblica”, sub semnătura jurnalistului Massimo Lugli, a prezentat, în data de 9 septembrie 2000, un așa zis scenariu înfiorător pus la cale de doi români (Niculiță Anton și Cristian Tihenea, ambii de 25 de ani la acea vreme), care a dus la moartea lui Diego Vagnoni, de 16 ani. În ziua fatidică, scrie jurnalistul, adolescentul se întorcea acasă cu motoscuterul, iar pe drum a oprit la un bar pentru a-și cumpăra țigări. Aici se aflau și cei doi români, iar cele întâmplate ulterior l-au făcut pe ziaristul italian să afirme că Anton și Tihenea i-ar fi pus gând rău adolescentului, plănuind să-l tâlhărească pe acesta de telefon și brățara de aur pe care o avea la mână. Articolul din publicația italiană a fost structurat, plecând de la ipoteza jafului.

Astfel, spune publicația, cei doi români ar fi plecat cu o motocicletă în urmărirea italianului, iar când l-au ajuns din urmă, Anton, care era pasager pe motocicleta condusă de Tihenea, l-ar fi lovit pe italian cu un baston. Adolescentul s-ar fi dezechilibrat și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului, rănindu-se grav. Și cei doi români au căzut cu motocicleta, însă leziunile suferite nu au fost foarte grave, permițându-le să părăsească zona. Publicația italiană mai spune că Tihenea a fost identificat primul, ulterior fiind identificat și prins și Anton Niculiță. Când a fost prins, ultimul ar fi avut asupra lui un pașaport fals și se pregătea să părăsească țara. Interesant este că „La Repubblica” nu revine cu informații despre acest caz, mersul procesului, condamnarea „vinovaților” etc și nici nu a șters articolele din online, deși instanța italiană avea să dovedească, după cum afirmă Tihenea, nevinovăția celor doi români.

„Nu am fost condamnat!”

Cristian Tihenea afirmă că nimic din ceea ce au scris ziarele italiene la acea vreme nu a avut legătură cu realitatea, iar instanța italiană a demonstrat clar că la mijloc a fost vorba de un accident rutier, nimic mai mult.

„A fost vorba despre un accident stradal în care instanța s-a pronunțat, nu de altceva. Pur și simplu a fost o întâmplate nefericită pe care nu o doresc absolut nimănui. Nu am fost condamnat, ci achitat pentru că nu a fost absolut nimic adevărat din ce au scris ziarele. Evident, ziarele pot să scrie absolut orice, că sunt libere, numai că dat fiind faptul că ești un străin într-o altă țară îți pot aduce multe acuzații. Ceea ce s-a întâmplat în momentul respectiv nu a fost altceva decât un accident între două motociclete, aspect confirmat și de martori. Eu conduceam o motocicletă, iar pasager era un alt român. Impactul cu motociclistul italian a avut loc într-o curbă la stânga. Noi eram în depășirea lui și atunci a avut loc coliziunea. Pasagerul de pe motocileta condusă de mine a ridicat mâna să atenueze impactul cu motociclistul italian, nu să-l lovească pe acesta, așa cum au scris ziarele italiene”, a declarat Tihenea (FOTO).

(Sursa Foto: Facebook)

Cum ziarele italiene au scris că cei doi români au fugit imediat după producerea accidentului, l-am întrebat pe Tihenea cum au stat lucrurile, acesta confirmând că din cauza sperieturii, dar și a celor care s-au strâns la fața locului a fugit, însă înainte de asta a sunat la Salvare.

„La momentul respectiv, din cauza sperieturii și a celor care s-au strâns la fața locului, am fugit, dar înainte de asta am sunat la Salvare, ceea ce a declarat și martorul. M-am oprit, am sunat la salvare… Nu-mi este rușine, nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu… Să fii singur acolo și să te poți apăra este foarte greu. La fel de greu este să nu ai nici resursele financiare ca să te poți apăra. Dar mulțumită lui Dumnezeu și instanței s-a făcut dreptate. Instanța a constatat că nu sunt vinovat și că a fost un simplu impact. Nici pasagerul de pe motocicletă nu a fost găsit vinovat de vreo faptă penală. Bine, procurorii pot aduce tot felul de acuzații, dar trebuie să le și demonsteze că a fost așa… Ziarele au scris, însă lucrurile nu s-au petrecut cum le-au prezentat”, a mai spus consilierul local Cristian Tihenea. Întrebat dacă a fost arestat preventiv, Tihenea a negat, spunând că a stat doar o zi la Poliție și Procuratură pentru a da declarații, nimic mai mult.

Daniel MURARU

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

6 comments

  1. cristi iancu 21 mai, 2018 at 20:02 Răspunde

    Ce mai consileri avem tulai doamne?!! S-a perfectionat in mafia italiana, iar acum pune in practica intr-o alta mafie, mafia nemteana!!

  2. constantin 22 mai, 2018 at 08:20 Răspunde

    Iata ce oameni valorosi are Asaftei.Cu toate ca a fost instructor CC AL UTC pentru judetul Neamt nu a dorit nici un colaborator in jurul sau.Il cunosteau oamenii prea bine ca sa tina vrajeala.Ma bucur ca incet,incet valorosii lui Asaftei isi dau arama pe fata.Poate il convinge si pe parintele Tutuianu sa vina alaturea de el.

  3. Filip P 22 mai, 2018 at 18:19 Răspunde

    Mda. Partidele politice profund corupte si compromise in fata electoratului din ce in ce mai scarbit, au recurs la aceasta gaselnita: au adunat toate surcelele de prin curtile actorilor murdariti si le-au pus in fata electoratului. Si electoratul ce sa faca cu surcelele? Au zis ca-s lemne bune de foc si-au pus stampila, apasat pe ele.
    Asa ca nu va fie de mirare ca avem in CL-uri, UAT-uri, institutii deconcentrate , dar si concentrate si piperate ,tot felul de popandai si votalai.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.