Manevre ilegale în Primăria Pîngarați. Un alt consilier local a fost găsit în conflict de interese în afacerea concesionării pășunilor

Home » Atac la nesimțire » Manevre ilegale în Primăria Pîngarați. Un alt consilier local a fost găsit în conflict de interese în afacerea concesionării pășunilor

By admin on aprilie 19, 2018. 4 Comments

De ani buni, în Primăria Pîngarați domnește haosul pe care numai autoritățile nu doresc să-l vadă. Matrapazlâcurile primarului Bordea și ale echipei sale de șoc, formată tot din oameni din primărie, sunt trecute cu vederea de către cei care sunt plătiți tocmai pentru a veghea la respectarea legii și pentru a împiedica jefuirea banului public. Licitații cu dedicație, lucrări oferite prietenilor, exploatarea după bunul plac a pădurii aflată în proprietatea comunității, sunt doar câteva dintre aspectele cu iz penal care sunt la ordinea zilei în curtea Primăriei Pîngarați. Până în prezent, gruparea care jefuiește banul public nu a fost deranjată nici de anchetele Poliției, dar nici de cele ale DNA-ului. Singura instituție a statului care a scos în evidență, după ani de zile ce-i drept, o parte a manevrelor din Primăria Pîngarați a fost Agenția Națională de Integritate (ANI). Investigațiile inspectorilor ANI au dus la identificarea în stare de incompatibilitate sau conflict de interese mai multor aleși locali din Pîngarați, printre care și primarul Petru Bordea Lungu. Mai toți cei care au avut probleme de integritate au fost prinși pe picior greșit în afacerea concesionării pășunilor, unde miza a fost subvențiile de sute de mii de euro acordate de către APIA. Fiind vorba de atâția bani la mijloc, unii aleși nu s-au putut abține și s-au implicat direct în afacere. De exemplu, primarul Bordea a semnat și aprobat contractul încheiat cu o asociație în care fiul său era membru fondator. Vorbim de subvenții substanțiale încasate în perioada 2011 – 2015 de către asociația în care fiul primarului avea calitatea de membru fondator. Cam același lucru l-a făcut și consilierul local Maria Isabela Nedelcu, declarată recent de către ANI în conflict de interese administrativ.

În calitate de consilier local, a votat în mod favorabil pentru adoptarea unei Hotărâri în temeiul căreia s-a încheiat Contractul de concesiune între Primăria comunei Pîngărați și Asociația Crescătorilor de Animale Pîngărați, deși avea un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor consiliului local, având posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba concesionarea pășunii comunale prin atribuire directă către Asociație prezintă un beneficiu pentru sine, soț și asociație (în cadrul Asociației soțul său a deținut calitatea de membru fondator). De asemenea, persoana evaluată nu a anunțat, la începutul dezbaterilor privind concesionarea pășunii, interesul personal pe care îl avea în problema respectivă și nu s-a abținut de la vot. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și ale art. 75, lit. b) și f) și art. 77 din Legea nr. 393/2004”, se arată în comunicatul ANI.

Așadar, Maria Nedelcu a votat în Consiliul Local Pîngarați pentru adoptarea hotărârii care a stat la baza încheiereii Contractului de concesiune între primărie și Asociația Crescătorilor de Animale Pîngarați, în care soțul său avea calitatea de membru fondator. În aceeași asociație avea calitatea de membru fondator și fiul primarului. Este clar că la mijloc aveam de-a face cu mari sume de bani, provenite din subvențiile de la APIA, care au intrat în buzunarele acoliților primarului Bordea, dar și ale unor consilieri locali, prin încălcarea legii. În mod normal, banii ar trebui recuperați, iar în acest sens APIA ar trebui să facă toate demersurile legale. De asemenea, nu ar fi rău dacă în problemă s-ar implica și alte instituții, nu de alta dar concesionarea pășunilor de pe raza comunei Pîngarați are un puternic iz penal. În caz contrar, zvonurile că gașca de la Pîngarați beneficiază de sprijinul unor persoane importante din servicii, dar și parchete, vor prinde un puternic parfum de credibilitate.

Daniel MURARU

Citete si:

În Primăria Pângărați, ca pe propria moșie. Primarul Bordea a fost găsit în conflict de interese

Cum a câștigat o rudă a primarului de Pângărați 500 mc de lemn la o licitație organizată de primărie

La Pângărați, autoritățile acoperă matrapazlâcurile primarului. Pădurea comunității, tăiată fără aprobarea consilierilor

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

4 Comentarii la Manevre ilegale în Primăria Pîngarați. Un alt consilier local a fost găsit în conflict de interese în afacerea concesionării pășunilor

  1. constantin   aprilie 19, 2018 at 1:58 pm

    In sfarsit ceea ce trebuia constatat de acum trei ani s-a intamplat anul acesta.Cea mai pi(pardon)loasa consiliera locala ajutata de secretarul primariei nu au mai putut acoperi rahatul.Petrica chiar credea ca nedelcu scapa.De acum urmeaza partea mai putin placuta si anume subventia luata pe acte false sau nule trebuie recuperata.Sunt bani europeni si nub te joci.Echipa sustinatoare de la APIA NEAMT si CENTRALA urmeaza sa aplice legea.De asemenea medicul veterinar trebuie sa dea explicatii.Dca secretarul primariei crede ca e joaca inseamna ca nu este destul de matur.Treaba ca se mai judeca vre-o 2-3 ani poate fi curmata de un dosar penal.Nu este legal sa intrerupi programul pentru care ai luat subventie si sa nu dai banii incasati nelegal inapoi.Autorul moral pentru eroarea consilierilor locali membri fondatori ai asociatiei este secretarul primariei.Cand i se atragea atentia el o facea pe desteptul si zicea ca se descurca.De asemenea cei de la prefectura nu au dorit sa faca ordine cu toate ca in urma controlului au constatat incalcarea legii.GRAV ESTE FAPTUL CA BANII LUATI CA SUBVENTIE PE PASUNE ERAU FOLOSITI LA CUMPARAREA DE VOTURI IN ANI DE ALEGERI.Asta nu au vrut sa inteleaga cei orbiti de putere.Nedelcu ca presedinte al comisiei buget -finante a injumatatit chiria pe pasune iar pasunea a fost impartita intre aceeasi jefuitori.Nedelcu a luat pe persoana fizica 63 ha pasune iar bordea ii semneaza contractul.Imaginati-va in ce lume traim.

    Răspunde
    • anca   aprilie 25, 2018 at 9:09 pm

      pai ce va mai mirati…Acest (**”) de secretar, fara experienta si vocatie, pus de Pinalty se crede atotstiutorul administratiei publice..Daca-l scuturi un pic poate iese si cum a ajuns nevasta-sa mare sefa..

      Răspunde
  2. gheorghita   aprilie 20, 2018 at 7:18 am

    Nedelcu a luat 95,27 ha pe persoana fizica in acest an!!!

    Răspunde
  3. Popescu Ion   aprilie 20, 2018 at 9:53 am

    Prin verdictul dat de ANI, s-ar parea ca s-a facut dreptate.Dar realitatea e cu totul alta ! Unii au pierdut functia de consilier local si li s-au ingradit niste drepturi.Nedelcu a ramas in functie ba chiar a obtinut un nou mandat !! Ilegal, dupa umila mea parere.
    Cred ca Nedelcu a fost ajutata nu numai de celebrul de acum GABI dar si de oameni aflati spre virful piramidei ,judetene.
    Totusi, unde a fost DNA ?, sau cazul acesta este prea insignifiant pentru aceasta institutie ?!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.