Noul subprefect de Neamț, nașul șefului tineretului ALDE și prieten al purtătorului de cuvânt al PSD Neamț

Home » Administratie/Politica » Noul subprefect de Neamț, nașul șefului tineretului ALDE și prieten al purtătorului de cuvânt al PSD Neamț

By admin on aprilie 6, 2018. 12 Comments

Medicul veterinar Doru Nicolae Ungureanu (FOTO), proaspăt „uns” subprefect în locul lui Iulian Jugan, are legături strânse atât cu oameni din ALDE, cât și din PSD, iar în trecut, spun cunoscătorii, a avut relații bune cu cei din PDL. În ultima vreme, Ungureanu s-ar fi perindat mai mult pe la ALDE, însă nimeni nu l-a văzut prin campaniile electorale, noul subprefect scuzându-se de fiecare dată că nu se poate afișa public din cauza calității sale de funcționar public. Așadar, în interiorul ALDE puțină frustrare există, mai ales din partea celor care au muncit în campanii, sperând că odată ajunși la putere munca le va fi răsplătită. Surse din interiorul ALDE afirmă că Ungureanu cochetează de mult cu ALDE, el fiind acela care l-a adus în partid pe Viorel Jipa, șeful tineretului ALDE, omul care, prin firma în care deține 50 din părțile sociale – Ecofast Termo SRL, a prins și prinde contracte bănoase cu instituții finanțate din bugetul Consiliului Județean Neamț. În aceasta instituție, unul dintre vicepreședinți este Ion Asaftei, șeful ALDE Neamț. Ungureanu este nașul de cununie al lui Jipa, botezându-i celui din urmă și copilul. Aldiștii spun că l-au văzut pe Ungureanu pe la sediu, însă nu de foarte multe ori. Nu se știe clar dacă a avut sau nu carnet de membru de partid, însă pe la sediu a fost văzut, ce-i drept, nu foarte des. Ungureanu nu a precizat în niciuna dintre declarațiile de interese că ar face parte din vreun partid politic, fie el ALDE, PSD sau defunctul PDL. Deși, spun sursele noastre, el a fost și este foarte apropiat și de oameni din PSD. „A fost pe la noi, la ALDE, dar și pe la PSD, acum nu știu pe unde mai era. Știu sigur că este bun prieten cu Adrian Niță”, ne-a declarat un membru ALDE.

(Sursa foto: facebook.com)

Adrian Niță, cu care Ungureanu ar fi bun prieten, este nimeni altul decât purtătorul de cuvânt al PSD Neamț, dar și al Prefecturii Neamț. Niță, fost șef al Publiserv SA, societate la care Consiliul Local Piatra Neamț este acționar majoritar, a fost șeful tineretului PDL Neamț, dar și președintele organizației nemțene a partidului M10. În perioada în care a fost director la Publiserv SA, societatea primăriei a cumpărat de la firma (Izopoint SRL) controlată de Vasile Panaite, fostul prefect de Neamț, două mașini la prețuri supraevaluate. Tranzacția face obiectul unui dosar penal aflat în lucru la Poliția Neamț, dar asta nu i-a împiedicat pe social democrați să-l pună pe Niță purtător de cuvânt la PSD, nici pe Daniela Soroceanu, proaspătul prefect de Neamț, să-l numească purtător de cuvânt la Prefectură. Adrian Niță este și un foarte apropiat al Oanei Bulai, fost administrator public la CJ Neamț, numită recent în funcția de consilier de stat în cabinetul premierului Dăncilă. 

În ceea ce-l privește pe noul subrefect, Doru Ungureanu, trebuie spus că acesta a ocupat funcția de consilier/medic veterinar la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț. În declarația de avere din 2017, Ungureanu a declarat venituri salariale în valoare de 56.436 lei, adică 4.703 lei/lună.

Doru Ungureanu va fi instalat în funcția de subprefect după ce numirea sa va fi publicată în Monitorul Oficial, lucru care se va întâmpla după sărbători. 

Daniel MURARU

Citeste si:

„Familia” ALDE Neamț se căpătuiește. Firma lui Melu și Jipa, 824.504 lei din bani publici

Firma „familiei” ALDE a dat din nou lovitura: repară stația de epurare de la Centrul de Îngrijire și Asistență Bozieni

Vicele „Jan” centrează, iar „aldiștii” încasează bani din contracte cu statul

(DOCUMENT) Publiserv SA, furnizor de parale pentru Oana Bulai, mâna dreaptă a șefului CJ Neamț

Afacerea  „Ciurul prefectului”, investigată de polițiști

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

12 Comentarii la Noul subprefect de Neamț, nașul șefului tineretului ALDE și prieten al purtătorului de cuvânt al PSD Neamț

  1. Elvira   aprilie 6, 2018 at 5:03 pm

    Sunt convinsa ca “ziaristul ” ala cu carlionti pe fruntea-i lata , citeste acest ziar asa ca-i transmit ca nemtenii vomita en -gros cand citesc aberatiile abjecte pline de nesimtire de genul “Senatoarea Emilia… a facut ce trebuie sa faca….”…. Tinere profitor- pofticios de ziar oficios, virtual in sus si-n jos, al presei din cartierul operatorilor cu valuta, afla ca senatoarea Emilia Arcan NU A FACUT CE TREBUIE de Paste cu oamenii nevoiasi. NU! Daca facea ce trebuie acesti oameni, in marea lor majoritate , nu erau nevoiasi.Daca facea ce trebuie , acesti oameni isi primeau amaratele de Pensii de Pasti. De aceea manipularile dumitale sunt scarboase , domnule “ziarist” trist care canti la portile PSD. Panimaiti?

    Răspunde
  2. mihnea1   aprilie 6, 2018 at 8:21 pm

    Mda. Observ ca se pastreaza trendul in privinta numirilor: sa achite pretul corect, sa aiba prieteni pe cine trebuie, sa nu aiba experienta profesionala in domeniu, sa aiba vicii (prietenii stiu), sa fie supus si sa execute tot ceea ce i se spune. Cu tot respectul pentru meseria de medic veterinar, totusi care e legatura cu administratia? Probabil nu e nevoie, pentru ca-i va trata pe toti ca pe niste vite.

    Răspunde
  3. Manole   aprilie 6, 2018 at 9:10 pm

    Pomeni.Asta e setata pe pomeni. Ce treaba are ea cu bunastarea economica. Da pomeni la pomanagii. Si pomanagiii ce sa faca? Baga la greu in troaca PSD voturi.

    Răspunde
  4. Sasu   aprilie 8, 2018 at 1:55 pm

    Am ajuns să avem subprefect recomandat de Viorel Jipa. Este de râs sau de plâns nici eu nu știu. Ma uitam pe foto din articol și mă întrebam dacă Tăriceanu știe ce oameni are la Neamț. Probabil vom fi marcați în continuare de astfel de numiri. Somnul națiunii naște astfel de promovări.
    Totuși să accepți această funcție în condițiile în care Soroceanu este șef, să faci ” echipă ” cu ea, spune totul despre valoarea noului SUBprefect. Mi se pare cea mai tristă funcție aceea de a fi subsoroceanu.

    Răspunde
    • valisor   aprilie 9, 2018 at 1:47 pm

      Dacă Târticeanu știe?! Clar știe! Ș-o fi mândru! Parcă i-a făcut cu mâna lui!?…

      Răspunde
    • Manole   aprilie 10, 2018 at 9:28 pm

      Pretine, ca sa rezisti sub Soroceanu tre sa fii barbat nu gluma. Cum domnu Ungurianu asta provine din mediu (***), cred ca a capatat experienta la …gabarit depasit. Asa ca…va rezista.

      Răspunde
  5. Stefan   aprilie 9, 2018 at 8:55 am

    Vad ca e tare bine pentru bugetari!Familia Ungureanu castiga cam 2.000 euro pe luna, ceea ce e binisor, mai ales ca nici munca nu e prea grea…Cu noua functie, venitul va mai creste cu vreo 1.500 euroi!Sa traiasca nea Asaftei, ca i-a „facut oameni”!

    Răspunde
  6. Janel   aprilie 10, 2018 at 9:56 pm

    Așteptăm cu interes un CV al acestui no mame care-și zice “noul subprefect” al instituției numărul unu a județului, nu de altceva dar că să știm și noi ce anume calități morale, profesionale, manageriale de înalt funcționar public deține pentru a ocupa o asemenea funcție sau este suficient costumul de “NA$ CU DARE DE MANA”?! Asta o fi punctul forte din CV-ul acestui individ care-și zice funcționar public? Personajul in costum de nas este un expert în trădări ce a obosit și plictisit până la epuizarea clanțele ușilor de pe la sediile partidelor politice care au stat mai mult sau mai puțin
    La guvernare de la PD-L până în prezent. La PD-L era un umil lipitor de afișe electorale, iar de la USL încoace i s-a deschis apetitul pentru funcții, cerșind pe la toate ușile o funcție – inconștient fiind de ceea ce individul cerșea. Cariera profesională a personajului este (***),cariera politică este tot (***), iar despre ceea ce înseamnă administrația publică e noapte veșnică în mintea lui.In concluzie personajul este de o competență profesională (***), un comportament de (***) ieftin, un (***) cu alte cuvinte.

    Răspunde
    • anca   aprilie 11, 2018 at 4:49 pm

      da` plimbaretul acesta pe la toate partidele, ajuns intre timp purtator de vorbe la prefectura pesedista, cu fata de om suficient si infatuat cam ce-l recomanda pentru aceste “misiuni” sau mai bine zis, cine? poate ne raspunde de ce a fost nevoie de achizitionarea acelor utilaje expirate de la Piti?Astia se joaca cu banul public cum vrea muschii lor de pachidermi….Oare nu-l intreaba nimeni?

      Răspunde
      • mihnea1   aprilie 11, 2018 at 6:07 pm

        Dna Anca, incep si intrebarile. Deocamdata au fost solicitate toate documentele si audiati unii angajati car au spus ca nu au avut nicio implicare pt ca au considerat ca achizitiile sunt ilegale. Iar in perioada urmatoare o sa le scada multora nasul, mai ales dintre cei ce se cred de neatins. Tic-tac.

        Răspunde
  7. valisor   aprilie 11, 2018 at 7:55 am

    Poate că are o coloana verticală așa de vertebrală încât poate să deosebește clar ale lui Dumnezeu de ale lui Cezărică!…? Totuși, alde…

    Răspunde
  8. Jan valjan   aprilie 14, 2018 at 1:18 pm

    La ambulanta janele lasa combinatiile ca nus de tine

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *