Ei ne reprezintă! Consilierii județeni dau cu flit cetățenilor și-l plâng pe „Jupân”

Home » Atac la nesimțire » Ei ne reprezintă! Consilierii județeni dau cu flit cetățenilor și-l plâng pe „Jupân”

By admin on februarie 1, 2018. 6 Comments

Ședința Consiliului Județean Neamț, programată pentru ziua de ieri, nu a mai avut loc, consilierii județeni refuzând să se prezinte. Oficial, nimeni nu a spus nimic, nici cei de la PSD, nici cei de la PNL, dar nici cei de la PMP, deși, din respect pentru cetățenii care i-au votat, șefii acestor partide politice ar fi trebuit să ofere explicații (n.r.comunicate de presă). Dar de unde? După cum se vede, oamenii au alte preocupări, fiind prinși în jocuri murdare, așa cum ne-am obișnuit. Nu știm dacă aleșii județeni au primit ordin din spatele gratiilor să boicoteze această ședință, însă am văzut cu toții ce s-a întâmplat. La ora programată, în sală erau prezenți doar vicepreședintele Ion Asaftei și secretarul Daniela Soroceanu. Nici urmă de social democrat, liberal sau popular. Sursele noastre spun ca pesediștii au primit ordin, prin SMS, să nu se prezinte. Cel care l-a emis ar fi cineva de la vârful partidului, din București. Rolul „poștașului” l-a avut consilierul județean PSD – Mădălina Ciubotaru, fata primarului de Roznov și omul deputatului Ciprian Șerban. Așa că aleșii pesediști au fost convinși că, de fapt, mesajul a venit de la Șerban. Totuși, de ce pesediștii nu au mers la ședință? În primul rând, spun anumite voci din partid, arestarea lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț și președinte al PSD Neamț, i-a bulversat pe social democrați. Filiala nu mai are lider, iar acesta ar urma să fie înlocuit, cu titlu de interimar, la sfârșitul acestei săptămâni, când la Piatra Neamț sunt așteptați „șefii de la București”. Cel mai probabil, Emilia Arcan va fi cea care va prelua frâiele partidului în perioada în care Arsene se va afla în arest.

„Le-a fost frică de trădători”

Este evident că PSD Neamț tremură serios la gândul că vor putea pierde funcția de președinte, pregătită pentru Ion Asaftei de la ALDE, partid care face alianță cu social democrații în legislativul județean. Temerea a fost alimentată serios de zvonurile conform cărora 3 – 4 consilieri județeni PSD ar putea să trădeze la voul pentru alegerea președintelui dintre cei doi vicepreședinți: Ion Asaftei (ALDE) și Laurențiu Dulamă (PMP). Ultimul a căzut în dizgrația lui Arsene în urmă cu câteva luni. Asaftei, cel dorit de PSD – ALDE s-ar baza pe 18 voturi, iar Dulamă pe 16, din care 14 de la PNL și 2 de la PMP. Cu alte cuvinte, Asaftei ar putea să piardă în fața lui Dulamă în cazul în care ar fi trădat de doi consilieri din curtea PSD – ALDE. Votul este secret, așa că „trădătorii” și-ar putea face de cap. Problema este că nici liberalii nu-l agrează pe Dulamă. „Pesediștii nu s-au prezentat la ședință pentru că le-a fost frică să nu vină ordinul de suspendare a lui Ionel Arsene și să se treacă automat la votul pentru alegerea înlocuitorului. Cum PSD-ul nu pune bază pe toți consilierii, a fost aleasă varianta boicotului. Și, ca penibilul să fie în toată splendoarea lui, Daniel Chirilă, secretarul PSD Neamț, șef pe la AJOFM, și Mădălina Ciubotaru, cea care a trimis mesajele colegilor să nu se prezinte la ședință, au monitorizat cu atenție ușa sediului CJ pentru a vedea ce social democrat îndrăznește să încalce ordinul de sus. S-au înșelat, pentru că niciun trădător nu a apărut”, au declarat surse politice.

Liberalii, vai de ei

Social democrații au refuzat să participe la ședință din considerentele de mai sus. Întrebarea este de ce liberalii și popularii nu au intrat în sală? Prezența lor la această ședință ar fi fost, cu siguranță, un mesaj de respect pentru cetățeni. I-am întrebat și pe unii și pe alții. Neoficial, ni s-a explicat că cei de la PMP nu au intrat în sală pentru că oricum nu aveau ce să facă. La liberali lucrurile par a fi mai complicate. Sfârtecat de luptele interne dintre cele două tabere, Cozmanciuc pe de o parte, Țapu, Leoreanu și Chitic pe de altă parte, PNL Neamț pare a face jocurile lui Ionel Arsene. Lipsa reacțiilor aleșilor județeni de la PNL la potlogăriile pe care Arsene și gașca le fac în CJ de mai bine de un an, nu face decât să confirme acest scenariu privind o înțelegere la nivel înalt între reprezentanții celor două partide. Țapu, Leoreanu și Chitic, ultimul trimis recent în judecată de către DNA Bacău pentru fapte de corupție, nu-l mai vor pe Cozmanciuc, iar de aici tot felul de șicane. Consilierii județeni PNL au fost puși pe listă de către Cozmanciuc, iar comportamentul lor în ședințele CJ-ului arată că între șeful liberal și Arsene ar exista o înțelegere. Același lucru este valabil și pentru gruparea Țapu-Leoreanu, care, pentru jocul de “gleznă” practicat, oamenii lor ar beneficia de niscaiva contracte cu bani de la bugetul județean. Se vorbește despre „bidoane”, adică acei oameni de afaceri apropiați de lideri de la PNL. Alții, cum ar fi un consilier judetean liberal, cu radacini in Targu Neamt, face afaceri de ani de zile cu bani de la județ. Că în curtea liberalilor este haos, ne-am lămurit demult. O confirmă și ședința BPJ-ului care a avut loc aseară la Roman. A fost o ședință cu scântei, liberalii acuzându-se unii pe alții. Primarul Chitic, acuzat pentru episodul cu inaugurarea WC-urilor și problemele de la DNA, și-ar fi dat demisia din Biroul Politic Județean. A fost analizată și varianta aducerii în partid a lui Liviu Harbuz, cel care a candidat din partea PSD pentru fotoliul de primar de la Piatra Neamț. Harbuz ar urma să-i ia locul lui Chitic în BPJ, dar și în fruntea organizației locale Piatra Neamț. Revenind la ședința de ieri, consilierii liberali afirmă că nu au intrat în sală pentru a nu pica într-o capcană și pentru a nu se vedea nevoiți să-l aleagă interimar pe neagreatul Dulamă. Însă, imaginea dezolantă a sălii de ședințe goală, nu face decât să mai aplice o palmă clasei politice actuale. Se pare că PNL, prin consilierii săi, mulți apropiați de Ionel Arsene, au răspuns la comanda acestuia. Nu musai că această comandă a venit de la Arsene, aflat în arest, ci prin intermediari.

Pesediștii, supărați că Ionel Arsene nu mai beneficiază de susținere publică

Că pe social democrații nemțeni nu i-a interesat ședința de ieri este clar, preocuparea lor principală, în acest moment, fiind susținerea lui Arsene. Se vorbește, în anumite cercuri, despre o strângere de mesaje de susținere, mesaje ce ar urma să ajungă la dosarul lui Arsene, deși nu știm ce putere ar putea avea acestea în fața judecătorului. Alții se plâng că nu mai sunt like-uri pe rețelele de socializare la articolele de susținere pentru Arsene. Publicațiile de casă, sponsorizate cu bani grei de la bugetul Consiliului Județean Neamț, se întrec în a-i lua apărarea „Jupânului” și în a-i certa pe cei care l-au părăsit în aceste momente grele. Alții spun că la Consiliul Județean Neamț s-ar fi dat ordin ca secretarele să se îmbrace în negru. Doamne ferește! Din câte știm nu a murit nimeni. Faptul că „Jupânu`” a ajuns în arest nu este o tragedie națională, ci un demers al organelor de anchetă. Arsene va fi judecat, iar instanța va stabili dacă este sau nu vinovat.

Deci unde este interesul cetățeanului? Vorbim mai degrabă de interese de grup, de oameni care nu dau doi bani pe partidul din care fac parte și pun în prim plan afacerile lor. Lucru știut, însă mai nou nici nu se mai obosesc să se ascundă, acțiunile lor mârșave fiind la vedere. Vorbim despre o nepăsare crasă din partea întregii clase politice locale, iar imaginea cu sala de ședințe goală, surprinsă ieri de gazetari, nu face decât să confirme că cei care ajung pe scaune călduțe uită foarte repede de ce sunt acolo.

Daniel MURARU

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

6 Comentarii la Ei ne reprezintă! Consilierii județeni dau cu flit cetățenilor și-l plâng pe „Jupân”

  1. valisor   februarie 1, 2018 at 2:36 pm

    Secretarul pentru legalitate, Asaftei pentru “bucuria nebunilor”. Oare nu în Teleorman, ci în Neamț, o zăcea ascuns aurul dacilor de acordă Dragnea așa mare atenție? Oricum, lovitura dată Partidului Social Derbedeic e nu doar bombă bulversantică, ba încă atomică aș zicea că e, dacă s-au împrăștiat mai ceva ca neutronii – dai într-unul toți “văleu!”. Bine că vine doamna Emilia! Preventiv, ar trebui să-i dea Dragnea împuternicire pentru cumul de funcții. Toate! Că până ajunge nu se știe. Să fie pe fază și Orbean și Târtăricean și… mai bine să vină toți în șir indian! că nu știu de ce îmi vine-n minte borcanu ăla cu goange de bucătărie.

    Răspunde
  2. Gabi   februarie 1, 2018 at 2:37 pm

    Întrebare:
    Acești oameni iau salariu? Indemnizație de ședință? Ce?
    Au primit și pentru ziua asta?

    Răspunde
    • valisor   februarie 2, 2018 at 9:48 am

      Se pe ei de râs consilierii la întrebarea ta. La de unde iau bani și cât, ar fi în stare nu numai să renunțe la salarii și indemnizații și alt bănet oficial, ci și să scoată din buzunare de N’șpe ori pe-atâta, doar să rămână pe funcții.

      Răspunde
  3. maria   februarie 1, 2018 at 3:44 pm

    Sunt dezorientati ca sobolanii.Au ramas fara telecomanda si nu stiu exact pe cine e voie sa linga acum.

    Răspunde
  4. constantin   februarie 2, 2018 at 8:27 am

    acum lucrurile sunt clare si se vede conturul.deci alegerile locale sunt organizate pentru improspatarea gastilor si asezarea la butoane.atunci conteaza cetateanul si merg toti candidatii buluc in cartierele marginase.incolo contracte cu bugetul judetului si furaciuni.ce legatura are arestarea presedintelui cj neamt cu respectarea legii 215.in loc sa le crape obrazul de rusine ca au la conducere asemenea exemplare ei se solidarizeaza cu inculpatul.halal oameni si vreo doi consilieri sunt avocati.despre liberali ce sa mai spunem alta adunatura pe interese de buzunar.

    Răspunde
  5. mihnea1   februarie 2, 2018 at 7:06 pm

    Majoritatea acestor consilieri (si nu numai) sunt dupa chipurile si asemanarea conducatorilor iubiti. Obedienti, nepregatiti, oportunisti, oameni demni de dispret. O mare parte. Asa ca nu avem mari asteptari fata de prestatia lor. Altfel spus, poate cineva sa precizeze o singura realizare majora a acestora in folosul nemtenilor?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *