Simona ne-a dat lumina de care aveam nevoie, fără să vrea să fie călăuza acestui popor!

2
280

Bravo, Simona!

 

Dumnezeu ne-a cam părăsit în ultimii ani, supărat şi el pentru prostiile făcute de noi, mai ales de cei care ne conduc. A fost nevoie de apariţia acestei fete pentru ca pe cer să mai avem şi noi o stea a cărei strălucire este cu atât mai puternică cu cât cerul nostru este mai sărac. Fata aceasta ne-a dat lumina de care aveam nevoie, fără să vrea să fie călăuza acestui popor. Dar a devenit raza aceea care îl face pe om să se bucure, să sufere, să spargă întunericul compact care îl înconjoară. Ne-am bucurat de succesele ei care au fost şi ale noastre, am suferit la înfrângerile ei, care au fost mai ales ale ei, dar dacă te bucuri şi suferi înseamnă că trăieşti, iar această fată ne-a făcut să trăim cu adevărat într-o ţară aproape moartă. Această luptătoare extraordinară nu a fost învinsă, ci a pierdut un meci important, va mai pierde şi altele, căci acesta este sportul. Aproape că nu mai are importanţă cum va evolua în viitor, pentru că ea a devenit simbolul unui popor care avea nevoie de ea, românca luptătoare care a demonstrat că poţi să câştigi admiraţia şi respectul întregii lumi, chiar şi atunci când pierzi. Uneori, înfrângerile dintr-un meci spectaculos sunt mult mai frumoase decât victoriile fade şi rămân pentru totdeauna în istorie, aşa cum a rămas Ilie Năstase după înfrângerea de la Wimblendon în faţa lui Stan Smith. Să ne trăieşti Simona, pentru că eşti una dintre marile bucurii ale românilor, care te iubesc şi la înfrângeri, şi la victorii şi ai cărora eşti orice ai face. Cu tine, patrimoniul naţional este mai bogat!

 

Prof. Vălu NĂSTĂSELU

Vălu Năstăselu este profesor de istorie la Școala „Ion Creangă” din Humulești, Târgu Neamț. Născut în data de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Nicu 7 martie, 2018 at 19:13 Răspunde

    Mă bucur mult… urmăresc cu interes și emoții evoluția Simonei… E într-adevăr un far – simbol pentru poporul român ce rătăcește prin ceață…sa avem cât mai multe sportive și valori ca ea îmi doresc.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.