Inculpatul Țocu a fentat Fiscul cu 80.000 de lei. Fostul deputat PSD este judecat pentru evaziune fiscală

6
1220

Iulian Costel Țocu, fost deputat de Neamț din partea PSD, în legislaturile 1996 – 2000 și 2000 – 2004,  nu a răspuns, și este puțin probabil că se va mai întâmpla, pentru crimele economice pe care le-a săvârșit în Neamț, însă s-ar putea să plătească penal pentru evaziune fiscală.  Acum, după aproape 10 ani de când fostul parlamentar a plecat în Germania, unde s-a lansat în afaceri imobiliare, numele lui revine în prim plan. Nu în politică, ci în zona penală, Țocu urmând să fie judecat pentru evaziune fiscală. Suma care i se impută, ar spune cârcotașii, reprezintă mărunțiș sau bani de bunzar pentru fostul parlamentar: 80.000 de lei, adică nici 20.000 de euro.

A încasat bani din închirierea unor spații și nu și-a plătit dările la Fisc

Problemele penale pe care le are acum ex-deputatul PSD se trag de la banii pe care i-a încasat de pe urma închirierii unor imobile, situate în orașul Piatra Neamț. Sursele noastre afirmă că unul dintre spațiile pentru care Țocu a încasat chirie fără a-i da partea Fiscului (impozit) este actuala clădire a Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, de pe strada Lt. Drăghiescu. În primă fază, ADRNE a plătit chirie pentru respectiva clădire. În decembrie 2008, ADRNE, condus la vremea respectivă de către Constantin Apostol, care acum se află după gratii după ce a fost condamnat într-un dosar de corupție, lua decizia achiziționării spațiului. Fără a organiza licitație, ADRNE a cumpărat clădirea de la Țocu cu suma de 1.680.000 de euro, prețul fiind considerat exagerat, mai ales că, în acea perioada, criza imobiliară lovise și România. Nu a plătit nimeni pentru această tranzacție, deși verificări au fost, mai ales că existau și niște informații privind un „parandărăt”. Nu s-a confirmat, iar dosarul s-a clasat.

„Dosarul a fost instrumentat de Serviciul economic al Poliției Neamț, prejudiciul calculat fiind de aproximativ 80.000 de lei. Este vorba despre niște spații închiriate, veniturile nefiind declarate la Finanțe. Este posibil ca printre aceste spații să fi fost și actualul sediul al ADRNE. În dosar au fost instituite măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei, fiind puse sechestru pe bunurile inculpatului”, a declarat un anchetator nemțean.

 

Afaceri controversate

În trecut, Țocu a fost cercetat în mai multe dosare, numărul acestora fiind necunoscut, însă în niciunul dintre ele nu a fost trimis în judecată. Iar anchetele nu l-au vizat numai pe el, ci și oameni cu funcții importante din instituții publice, evaluatori, lichidatori etc. Cert este că în noul dosar în care va fi judecat pentru evaziune fiscală, Țocu este singurul inculpat. Dacă va fi găsit vinovat de către instanță, Iulian Țocu riscă să fie condamnat. Ținând cont de valoarea prejudiciului, care ar putea să fie achitat și pe parcursul judecății, Țocu riscă, cel mult, o pedeapsă cu suspendare. Există și varianta ca el să fie achitat de către magistrați. Fostul parlamentar nu a dat socoteală pentru devalizarea mai multor societăți pe care a pus mâna în perioada în care era lider în PSD Neamț și prieten cu Adrian Năstase și Ion Iliescu. Zonoceram, Comre și Comat sunt doar câteva exemple de societăți din portofoliul lui Țocu care, la un moment dat, au stârnit interesul organelor de cercetare penală. Au fost mai multe anchete, inclusiv la Parchetul Național Anticorupție, actualul DNA, însă nimic nu s-a întâmplat, Țocu și acoliții lui scăpând basma curată. Este de înțeles, pentru că vorbim de sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000 când Justiția în România umbla „cu capul spart”. Nu că acum i-ar fi mai bine, însă este clar că se simte o îmbunătățire a luptei anticorupție dacă e să ne raportăm la perioada în care, în Piatra Neamț de exemplu, pietrenii mâncau pâinea „Țocu”, se plimbau cu taximetrele „Țocu”, respirau aerul lui „Țocu”. O perioadă de tristă amintire pentru nemțeni. Mulți au sperat că odată cu preluare puterii de către Băsescu & Co, în 2004, vor scăpa de „hoții de la PSD”. Dar de unde? A urmat o altă perioadă neagră pentru județul Neamț, jaful început de social democrați și țărăniști continuând sub bagheta lui Gheorghe Ștefan, zis și „Pinalti”. Țocu a încercat să revină în politică, iar la alegerile parlamentare din 2008  a candidat în Colegiul 8 pentru un mandat de deputat. A dat chix, pierzând alegerile, dar șansa a fost de partea sa, nu pentru mult timp însă. La începutul anului 2009, Țocu a fost numit subprefect de Neamț, funcție pe care a părăsit-o după doar câteva luni. A lăsat România și politica, plecând în Germania unde, se spune, s-ar fi lansat în afaceri imobiliare. Cu banii făcuți în țară, evident.

Daniel MURARU

Citeste si:

Fostul deputat PSD Iulian Țocu a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

6 comments

  1. Ion 23 decembrie, 2017 at 16:36 Răspunde

    Acu, la drept vorbind ce treabă are corupția cu neplata unor impozite pe chirii? Problema e alta, că și Adrian Năstase și Tocu va scăpa basma curată cu o pedeapsa de tot rahatul și abia aici e problema. De ce fiscul nu ia la bani mărunți milionarii de carton sa vedem de unde au banii?

  2. constantin 24 decembrie, 2017 at 11:11 Răspunde

    privind zonoceramul poate ii intreaba cineva din fosta conducere cati bani au incasat de pe acel bilet la ordin, neavalizat-adica negarantat, iar termenul de plata depasit fara ca nimeni sa nu conteste.numai produse finite in stoc (caramida,tigla etc.) era de 12 miliarde lei vechi iar instrumentul promisiunii de plata 4 miliarde leivechi.dar cine comenta in fata lui tocu?

    • Dvc 24 decembrie, 2017 at 13:43 Răspunde

      Dănuț vezi ca te cauta Maria Gheorghe , ai o diplomă de ridicat*! Vrea și Maria Gheorghe sa ii pui o pila pentru initierea in atelier…!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.