Cui i-a dat Consiliul Județean 10.000 de euro ilegal la Târgul de Crăciun

Home » Dezvăluiri » Cui i-a dat Consiliul Județean 10.000 de euro ilegal la Târgul de Crăciun

By admin on decembrie 18, 2017. 7 Comments

 

Că bugetul public este, pentru cei care ajung efemer la putere, un sac fără fund din care se înfruptă fără limită a devenit o obișuință pentru români, mulți dintre ei considerând chiar că este normal ca șefii politici și găștile lor să direcționeze așa cum doresc fondurile de la buget. Atacul.ro a prezentat în ultimul an, cu probe, evident, cum a fost sifonată o mare parte din suma alocată de Consiliul Județean Neamț pentru organizarea primei ediții a Târgului de Crăciun de la Neamț. O parte dintre constatările noastre a fost confirmată de auditorii publici externi ai Camerei de Conturi Neamț care, în primăvara acestui an, au efectuat un control la Consiliul Județean Neamț. În plus, Camera de Conturi a identificat și alte probleme, unele deosebit de grave, privind gestionarea banilor publici folosiți pentru organizarea acestui eveniment. Unul dintre contractele dubioase este cel încheiat de către Consiliul Județean Neamț cu firma bucureșteană Expopedia Advertising SRL în urma căruia cea din urmă a câștigat, fără bază legală, o sumă frumușică. Este vorba de o serie de prestări de servicii care, așa cum spun cei de la Camera de Conturi, fusesră plătite altor parteneri ai CJ-ului sau care ar fi trebuit să le execute angajații instituției. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu plăți duble pentru aceleași servicii. Interesant este că Expopedia Advertising SRL a fost firma care l-a adus, anul trecut, la Piatra Neamț pe Smiley, dar și pe alți artiști care au cântat pe scena Târgului de Crăciun. Contractul de „servicii pentru evenimente”, în valoare de 124.000 de lei fără TVA, a fost încheiat în septembrie 2016 cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, instituție subordonată Consiliului Județean.

Rețetă de fraudat bugetul

În data de 25 noiembrie, Consiliul Județean Neamț încheia un alt contract cu firma bucureșteană, obiectul declarat fiind „prestarea de servicii de organizare eveniment”, în valoare de 45.000 de lei, plus 9.000 lei TVA. Este mai mult decât evident că acest contract a fost unul cu dedicație și a avut drept scop obținerea unei sume de aproximativ 10.000 de euro pentru nimic. Nu știm dacă vorbim de vreun comision cu dedicație, pentru că de acest lucru ar trebuie să se ocupe autoritățile în drept, știm însă că banii au fost dați pentru servicii prestate de alte firme sau care ar fi trebuit să executate de acestea.

La articolul 3 din contract sunt menționate serviciile pe care firma bucureșteană le-a prestat pentru cei 45.000 de lei fără TVA. Analizând lista nu putem decât să constatăm că avem de-a face cu niște activități inventate, scopul fiind acela de a scoate banii din buget și a-i da societății din București. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că de pe listă lipsește suma pe care cei de la Expopedia au primit-o pentru „tăiatul frunzelor pentru renii lui Moș Crăciun”, că-n rest le avem pe toate: pază căsuțe (???); verificare instalații (!!!???); supravegherea activității de mobilare a spațiului târgului (!!!); organizarea unui punct de informare etc.

Lista cu activitățile (cică) prestate, în toată splendoarea ei, poate fi analizată mai jos:

După ce a analizat documentele justificative, echipa de control a Camerei de Conturi a constatat că unele activități aferente contractului încheiat cu firma bucureșteană fac obiectul altor cheltuieli aferente târgului, efectuate în baza altor contracte. Sunt amintite, în acest sens, contractele încheiate cu Salamandra SRL Gheorgheni („execuție de lucrări de construire și montare căsuțe din lemn”); Creatory Org SRL Roman („servicii de promovare a Târgului de Crăciun”); New Space SRL („dirigenție de șantier pentru proiectul căsuțe de lemn”); contractul, fără număr de înregistrare, pentru achiziționarea a 54 de butoaie; nota de comandă pentru achiziționare și montare ornamente pentru iluminat decorativ; contractul încheiat de „Carmen Saeculare” cu SC Startup Concep SRL – „asigurarea următoarelor echipamente-scenă, sistem, lumini, transport, echipa tehnică pentru montaj/demontaj echipamente și asistență tehnică”; contractele de închiriere a căsuțelor etc.

CJ Neamț are Serviciul Turism, însă angajații erau în concediu

Auditorii publici externi au punctat bine, iar în procesul verbal de control, reamintesc faptul că Unitatea Teritorial Administrativă a Județului Neamț are în subordine Serviciul Turism, structrură prin care se asigură activitățile de promovare turistică a județului, de punere în valoare a patrimoniului cultural și natural al județului, prin realizarea de proiecte de investiții ce au ca obiectiv general promovarea turismului nemțean, finanțate prin diverse surse și prin organizarea de evenimente. Târgul de Crăciun de la Neamț poate fi încadrat lejer la categoria evenimentelor de promovare a turismului nemțean. Motiv pentru care, credem noi, ar fi trebuit să se implice activ în organizarea acestui eveniment. Iar explicația este și mai simplă, pentru că Serviciul Turism are ca principale atribuții: organizarea și participarea la evenimente din calendarul aprobat; întocmește și supune aprobării referatele și caietele de sarcini necesare inițierii procedurilor de achiziție; verifică dotările/mobilierul și selectează materialele de promovare necesare; transmite invitații și programul evenimentului etc. Numai că noi am observat că multe dintre aceste servicii nu au fost prestate de către Serviciul Turism, ci de firme plătite cu bani grei. În concluzie, echipa Camerei de Conturi Neamț a opinat că s-au angajat plăți și cheltuieli duble pentru evenimentul Târgul de Crăciun 2016. Motivul: existau alte contracte plătite pentru o parte dintre serviciile „prestate” de firma bucureșteană, iar o altă parte a serviciilor ar fi trebuit să fie executată de angajații Serviciului Turism. Toate aceste lucruri au prejudiciat, spun auditorii publici externi, bugetul județului cu suma de 40.162 lei, pentru care s-au calculat majorări în valoare de 2.008 lei.

Cum se apără Arsene, Bosovici și Afloarei

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, Adrian Bosovici, director general a Direcției Generale Buget-Finanțe și Anca Afloarei, șef Serviciu Turism, sunt persoanele care au dat cu subsemnatul în fața auditorilor, încercând să justifice contractul cu firma din București.

Punctul de vedere al celor trei a fost consemnat ca atare în procesul verbal de control:

Ne abținem de la comentarii, deși anumite argumente sunt de-a dreptul puerile. Asta ca să nu mai punem la socoteală scuza invocată în cazul neimplicării Serviciului Turism, deși avem de-a face cu unul dintre cele mai importante evenimente organizate de CJ Neamț anul trecut. Tocmai în acea perioadă, mai mulți angajați au intrat în concediu fără plată. Apărarea celor trei reprezentanți ai CJ-ului a fost demontată punct cu punct de către auditorii publici ai Camerei de Conturi, așa cum se vede mai jos:

Cert este că șefii Consiliului Județean Neamț nu și-au însușit constatările auditorilor publici externi, urmând, cel mai probabil, ca lucrurile să fie tranșate în instanță.

Daniel MURARU

 

 

 

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

7 Comentarii la Cui i-a dat Consiliul Județean 10.000 de euro ilegal la Târgul de Crăciun

  1. bunele maniere strica   decembrie 18, 2017 at 4:17 pm

    Va garantez ca inegalabila,inestimabila,irezistibila Carmen dupa sarbatori va trece de la Opel la Mercedes…numa’ sa-i faca in ciuda fostului…da nu cu “C” ci cu “E”…sper sa nu fie “S” ca s-ar gauri bugetul nostru prea tare

    Răspunde
    • Radu Nastasă   decembrie 19, 2017 at 7:12 am

      De ce mă băgați pe mine in chestia asta?

      Răspunde
      • valisor   decembrie 19, 2017 at 6:57 pm

        Adică ce, a reușit să te oftice așa ușor?! Jmekere, bagă și tu publicitatea pe Atacul.ro pe bune, dacă zici că ești de cealaltă parte a baricadei, ca să susții PRESA CU COLOANĂ așa cum se cuvine! Poate că nu acuma, dar peste nu multă vreme va conta enorm!
        Gândul bun!

        Răspunde
  2. roberta   decembrie 18, 2017 at 6:08 pm

    acum ca isi ia un mercedes asta e.numai sa nu se plimbe cu el prin curte in statiunea targsor

    Răspunde
  3. Diana   decembrie 18, 2017 at 7:47 pm

    Nu e o remarca bazata pe oftica, dar o femeie de moravuri usoare tot …asa ramane, indiferent ce masina conduce. Cat despre hotiile astora, aproape ca nu ne mai mira. Eu una raman optimista ca li se va infunda. De fapt, sunt convinsa!

    Răspunde
  4. mihnea   decembrie 19, 2017 at 8:09 pm

    Am citit punctul de vedere al “inculpatilor” (deocamdata cu ghilimele). Mi se pare scris la misto si sfidator la adresa reprezentantilor Curtii de conturi. Pai cand o institutie/firma pregateste un eveniment de anvergura Targului de Craciun nu isi planifica inclusiv resursa umana? Pe logica asta, daca pleaca in concediu cei de la achizitii o sa ne trezim ca incredinteaza organizarea licitatiilor catre o societate comerciala, de exemplu Aqua Park. Scuze, nu e fericit exemplul pentru ca ar fi conflict de “interese”. La cata sila au fata de noi, muritorii de rand, suma de 10.000€ pare un mizilic. Nu m-ar mira sa auzim, cat de curand, ca si administratorul judetului va renunta la a-si pune priceperea in slujba prostilor (adica noi) si va opta pentru o functie mult mai mare si mai sigura la Bucuresti, de exemplu. Vorba dlui Valisor, zic si eu.

    Răspunde
  5. roberta   decembrie 20, 2017 at 10:32 am

    Pământ Mihaica n.1954 si Pământ George Marian n.1981 din Galati sunt administratorii Expopedia Advertising SRL.Oare cu cine or fi tovarasi din Neamt

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *