Să ai parte de odihnă Majestate, pentru că viaţa nu ţi-a oferit-o niciodată!

Home » Opinii » Să ai parte de odihnă Majestate, pentru că viaţa nu ţi-a oferit-o niciodată!

By admin on decembrie 10, 2017. 4 Comments

Nu cred că Mihai I a fost un om deosebit prin nu ştiu ce talente şi merite. N-a strălucit prin dârzenie, curaj şi inteligenţă. Poate a fost unul din regii cei mai anoşti ai României. Dar a fost rege într-o perioadă ingrată, tragică şi dezastruoasă pentru ţară. Sacrificiul suprem pe care îl putea face era de a refuza abdicarea şi de a muri în lagărele comuniste, pentru că altă alternativă nu ar fi avut. După cum am subliniat de mai multe ori, acestui om nu i-au lipsit modestia, simplitatea şi demnitatea, trăsături care puteau înnobila pe oricine, dar câţi puteau fi astfel? Când judecăm pe cineva, trebuie să ne gândim în primul rând ce puteam face noi în asemenea situaţii. Mihai I rămâne ultimul rege al României şi moartea sa încheie în mod nefericit un capitol din istoria acestei ţări. 
Să ai parte de odihnă Majestate, pentru că viaţa nu ţi-a oferit-o niciodată! Dacă avem un minimum de decenţă, te vei odihni veşnic în pământul strămoşilor tăi, care chiar dacă s-au numit Hohenzollerni au fost mai români decât mulţi dintre noi. Şi pentru a întări această afirmaţie voi cita replica dată de regele Ferdinand, bunicul lui Mihai, lui P.P. Carp cu prilejul Consiliului de Coroană de la Cotroceni din 1916, când România a intrat în război de partea Antantei, contrar intereselor Casei Regale Române: „Românii nu au adus aici pe unchiul meu Carol I ca să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie naţională, şi revendic pentru casa mea cinstea de a fi îndeplinit misiunea pe care acest popor i-a încredinţat-o”.
Mai este ceva de spus?

Prof. Vălu NĂSTĂSELU

Vălu Năstăselu este profesor de istorie la Școala „Ion Creangă” din Humulești, Târgu Neamț. Născut în data de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.

Citeste si:

Regele Mihai s-a stins, dar ideea de regalitate a murit sub cizmele sovieticilor

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

4 Comentarii la Să ai parte de odihnă Majestate, pentru că viaţa nu ţi-a oferit-o niciodată!

  1. Raspunderea tradatorilor   decembrie 10, 2017 at 2:12 pm

    Odihna nu cred ca va avea…ca daca nu raspunzi pe pamant pentru crima…raspunzi pe lumea cealalta…

    Răspunde
    • valisor   decembrie 11, 2017 at 9:44 am

      Să-ți fie rușine! Nu cred că de la părinți ai învățat asta.

      Răspunde
      • Prostia cuprinde Romania (Raspunderea tradatorilor)   decembrie 11, 2017 at 1:13 pm

        Tu chiar n-ai 2 neuroni? Iti plang de mila…

        Admin.: Comentati de pe IP-uri diferite, dar aveti aceeasi adresa de e-mail, asa ca ar fi bine sa va asumati o singura “identitate“.

        Răspunde
        • Corect   decembrie 11, 2017 at 8:36 pm

          Postez si de la alte wi fi uri din oras..si logic ca pastrez adresa de mail ca sunt tot eu. Cu aceeasi stima va salut

          Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.