Bani publici cu nemuluita pentru un ziar on-line obscur

Home » Dezvăluiri » Bani publici cu nemuluita pentru un ziar on-line obscur

By admin on noiembrie 23, 2017. 3 Comments

Un obscur site de știri, de care puțini nemțeni au auzit, a reușit să încaseze o sumă frumușică din publicitate de la societatea Publiserv SA, la care acționar majoritar este Consiliul Local Piatra Neamț. Că la mijloc a fost vorba de un contract cu dedicație este mai mult decât evident, publicația respectivă fiind foarte puțin cunoscută de public. Dată fiind problema este clar că nu traficul de vizitatori a stat la baza alegerii fostei conduceri a Publiserv SA de a face promovare în respectivul site, ci mai degrabă putem vorbi de anumite interese de gașcă. Altfel nu se explică de ce publicația respectivă, în care sunt publicate în special comunicate ale unor instituții publice, a încasat peste 8.000 de lei de la societatea Consiliului Local Piatra Neamț. Banii au intrat în conturile firmei, care editează site-ul, în intervalul 1 ianuarie 2016 – 31 octombrie 2017, adică în perioada cât Publiserv a fost condusă de foștii pedeliști Elena Boengiu și Adrian Niță. În ceea ce privește publicația cu pricina, stiripiatraneamt.ro, nu putem spune decât că ea se află în zona de influență a PMP-ului, lucru ușor de constatat atâta vreme cât doi membri ai acestui partid, viceprimarul de Piatra Neamț Bogdan Gavrilescu, și Cristian Sauciuc (PMP), directorul societății Salubritas, sunt personalitățile politice cel mai bine promovate. În anul 2016, Forderung Media SRL, societatea care editează site-ul, a încasat de la Publiserv 2.400 lei, ca în 2017 să taie facturi în valoarea totală de 6.200 de lei. Suma este exorbitantă comparativ cu ceea ce au încasat de la aceeași firmă publicații on-line și print din județul Neamț. Ziare cu tradiție, care apar atât on-line cat și print, au fost devansate la încasări de anonimul site apropiat PMP-ului, iar informațiile din tabelul de mai jos, cu plățile făcute pentru publicitate de către Publiserv, sunt mai mult decât elocvente.

Analizând partenerii de publicitate ai Publiserv, surprinde și contractul încheiat cu firma Schubert Franke Cluj. Societatea editează un site în care sunt prezentate trasee montane din România. Ce treabă o fi având Publiserv SA, care asfaltează străzi și repară trotuare, cu un site pentru iubitorii de munte, numai cei care au încheiat contractul de publicitate ar putea să explice. De la începutul anului 2016 și până la finele lunii octombrie 2017, Publiserv SA, care prestează lucrări de asfalte și reparații străzi pentru Primăria Piatra Neamț, a cheltuit peste 66.000 de lei. Că o parte din această sumă a fost consumată pentru publicarea unor anunțuri (gen angajări) în presa on-line și print este de înțeles. Mai greu de explicat sunt articolele plătite pentru ridicat osanale șefilor.

Sponsorizări de 33.566 lei

Publiserv SA a făcut, în aceeași perioadă, și acte de binefacere, sponsorizând diverse fundații, asociații și cluburi. Dacă cele mai multe sponsorizări par a fi în regulă, există și contracte de pe urma cărora anumite fundații au păpat bani buni și mulți, nu numai de la Publiserv, ci și de la alte firme ale Consiliului Local Piatra Neamț. Este cazul Asociației Demnitate Pro Integritate care îl are ca președinte pe Corneliu Ptașnec, fost om politic PSD care s-a plimbat prin mai multe CA-uri și AGA ale societăților consiliului local.

Nu știm exact pentru ce a primit Ptașnec un purcoi de bani de la Publiserv, însă ar trebui să explice. De asemenea, surprinde gestul foștilor șefi ai Publiserv SA de a sponsoriza asociații din orașul Roman, în condițiile în care banii pe care îi consumă sunt ai pietrenilor. Autoritățile, deși au la îndemână toate pârghiile necesare, nu par a fi interesate în a lămuri problema, iar comportamentul lor nu face decât să încurajeze astfel de practici de sifonare a banului public, fie prin contracte de publicitate, fie prin contracte de sponsorizare. 

Daniel MURARU

Citeste si:

Lupii, băăă! Banul public este căpușat de o altă publicație online

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

3 Comentarii la Bani publici cu nemuluita pentru un ziar on-line obscur

  1. Hodorogea   noiembrie 23, 2017 at 5:58 pm

    Cum nu stiti pt ce a primit Ptasnec un puscoi de bani? El e vesnicul lingau al puterilor de ieri si de azi. Dar lasandu-l pe domnul acesta cumplit de inganfat la o parte, imntreb si eu, pt ce primesc ziarele si tv-urile atatia bani? Toata lumea stie la ce sunt bune. Ca si politicienii, la minciuni.De fapt majoritatea nu informeaza nimic ci MANIPULEAZA, isi apara stapanul care plateste. Din ce bani? Din banii nostri. Ce produc acesti paraziti in afara de minciuni? Forderung Media, Quill Pen Paper, etc, latraturi la comanda. Ling pe unii, scuipa-n altii. Asa informare mai zic si eu

    Răspunde
  2. mihnea   noiembrie 23, 2017 at 7:46 pm

    Cum se poate tolera o asemenea hotie? O societate aflata in pragul falimentului arunca banii pe publicitate si sponsorizari? Ar trebui bagati in puscarie toti cei vinovati de asemenea hotii. De departe cei mai multi bani i-au luat deontologii presei nemtene, ca sa nu spunem santajistii cu staif. Ce au facut membrii CA, consilierii locali, primarul? Nu se poate sa isi bata joc in halul asta de banii publici. Alo, politia, procuratura, ce faceti? Gloata de servicii speciale, e o informatie surpriza pentru voi? Cand o sa va respectati juramintele si o sa va asigurati ca legea se respecta in tara asta? Credeti ca tot ce fura nenorocitii astia nu va afecteaza? Tovarasul Chitic a facut orice sa puna mana pe aceste societati si ne-a promis ca va da in vileag toate hotiile. A uitat, dar noi nu uitam. Acum a cuplat hotii lui la robinetele cu bani? Credeti ca Ciobanu, care si de pe o hartie citeste cu dificultate dar se recomanda om de afaceri, e vreun sfant? Nu intelegeti ca nu mai prostiti pe nimeni? La brutarie cu voi.

    Răspunde
  3. Murariu Cornel   noiembrie 24, 2017 at 12:02 pm

    Ziaristi inchipuiti ! de-alde Cioclu )porecla) si SRI (tot porecla) !!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *