Șandramalele de lux ale CJ-ului, o adevărată prădăciune a banului public

Home » Investigații » Șandramalele de lux ale CJ-ului, o adevărată prădăciune a banului public

By admin on noiembrie 2, 2017. 2 Comments

În timp ce autoritățile județene se pregătesc să pună în scenă a doua ediție a Târgului de Crăciun, procurorii anticorupție, spre disperarea unora, încearcă să pună cap la cap toate informațiile privind achizițiile de bunuri și servicii pe care Consiliul Județean Neamț le-a făcut cu ocazia organizării primei ediții a acestui eveniment. Vorbim de sume mari cheltuite pentru servicii ale căror costuri au fost serios umflate, și ne referim în special la tot ce a însemnat partea de IT (construcție site, administrare pagini rețele de socializare), publicitate și promovare eveniment. De asemenea, un alt aspect ce urmează să fie clarificat, fie de procurorii DNA, fie de polițiști, în cazul în care primii vor decide să retrimită dosarul la Neamț, va fi cel al căsuțelor din lemn ce au fost cumpărate anul trecut de către Consiliul Județean Neamț. Pentru 35 de căsuțe, 3 terase și un atelier, toate din lemn, bugetul județului a suportat o cheltuială de 116.811 euro cu TVA inclus. În acești bani este inclus și transportul căsuțelor, dar și montarea lor.  Suma, așa cum spuneam și cu alte ocazii, este enormă, specialiștii în domeniu apreciind că produsele puteau fi cumpărate și cu jumătate din suma pe care a plătit-o Consiliul Județean Neamț. Căsuțele au fost achiziționate de la o firmă din Gheorgheni, județul Harghita, unde este acționar și fiul omului de afaceri nemțean Viorel Crețu, cunoscut ca patron al societății Nord Arin SRL. Cea din urmă firmă a asigurat, în schimbul unui preț astronomic, demontarea căsuțelor și transportul lor într-un depozit ce aparține firmei Drupo SA, aceste aspecte fiind prezentate pe larg de publicația atacul.ro.

Proiectul tehnic al căsuțelor și umflarea prețurilor

Firma din Gheorgheni, aleasă prin intermediul Serviciului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) – metoda cumpărării directe, a construit cele 39 de căsuțe pe baza unui proiect tehnic întocmit de o societate de profil din Roman. Vorbim de New Space SRL care, pe lângă proiectul tehnic al căsuțelor, realizat cu titlu gratuit, a prins un contract în valoare de 14.000 de lei pentru realizarea conceptului pentru prima ediție a Târgului de Crăciun. Firma este controlată de Laurențiu Daniel Vasiliu, consilier PSD în Consiliul Local Roman și un apropiat al Oanei Bulai, administrator public al Consiliului Județean Neamț.

Proiectul tehnic realizat de către New Space SRL conține informații deosebit de interesante care vor fi, cu siguranță, de un real ajutor celor care anchetează matrapazlâcurile de la Târgul de Crăciun. De altfel, datele din documentul amintit arată cum a fost umflat devizul de lucrări astfel încât prețul celor 39 de căsuțe să ajungă la peste 110.000 de euro.

În devizul general de lucrări, pe care îl puteți vedea mai jos, observăm că o căsuță de 3m x 2m a costat 6.456 lei fără TVA; căsuță 4,5m x 3m – 11.224 lei fără TVA; căsuță de 5,5m  x 3m – 13.559 lei fără TVA; terasa de 10m x 3m – 18.553 lei fără TVA; atelierul hexagonal – 15.952 lei fără TVA.

Să luăm acum fiecare tip construcție cu devizul aferent, pentru a vedea unde s-a umblat pentru ca prețul final să fie unul aproape dublu. Nu o să analizăm fiecare punct în parte, ci ne vom opri acolo unde se poate observa lejer că prețul a fost umflat.

Căsuțe 3m x 2m

Așa cum se poate vedea în deviz, la punctul 7, fereastra din lemn simplă în suprafață de 0,66 mp a costat 174,90 lei. La punctul 8 avem ferestrele din lemn cu oblon, în suprafață de 2,76 mp, pentru care s-au plătit 525 lei. Ușa din lemn exterioară într-un canat (punctul 9) a costat 643 lei. Vopsirea suprafețelor din lemn în două straturi (punctul 10) – cost de 296 lei fără manoperă. Contorul electric (punctul 15) a costat 329 lei.

 

Căsuțe 4,5m x 3m

– ferestre din lemn simple (punctul 7) – suprafață de 1,32 mp – 371,71 lei

– ferestre lemn cu oblon rabatabil și tejghea – 6,04 mp – cost 1.150 lei;

– ușa lemn exterioară într-un canat – 1,58 mp – 643 lei;

– vopsitorii – 120 mp – 945 lei cu tot cu manoperă;

 

 Căsuțe 5,5m X 3m

– confecționat și montat prin chertare pereți din panouri din lemn (punctul 1) –  3.073 lei;

– astereala din panouri (pct. 3) – 510 lei;

– 24 mp învelitoare prelată – 435 lei fără montaj;

– ferestre (pct. 7) – 174,9 lei

– fesrestre cu oblon (pct. 8) – 1.919 lei;

– ușa lemn – 643 lei;

– vopsitorii – 1.260,8 lei cu tot cu manoperă;

 

Deviz Terasa 10m x 3m

Deviz Atelier cu latura de 3 m

 

Așa cum lesne se poate observa, prețul anumitor materiale a fost serios umflat, ceea ce a dus la supraevaluarea costului final. Nu poți să spui că o ușă ca cea din imagine costă peste 600 de lei, în condițiile în care produse similare de o calitatea mult mai bună se vând la mai puțin de jumătate de preț.

Ușa de 643 lei:

Oblonul casutei-525 lei:

Același lucru este valabil și în cazul ferestrelor, dar și a contoarelor. Ultimul produs poate fi găsit în magazine la prețuri mult – mult mai mici. Un aspect care ar trebui să dea de gândit este cel al tratării lemnului folosit la construirea căsuțelor, dar și capitolului vopsit care, la fel, a costat foarte mult. Trebuie văzut dacă într-adevăr căsuțele au fost sau nu vopsite/lăcuite. Interesant este că în proiectul tehnic, căsuțele par a fi vopsite, așa cum se vede în poză, iar în realitate lucrurile stau cu totul altfel.

Și uite așa, cu supraevaluări s-a ajuns la un preț total foarte mare. Investiția a fost suportată din bugetul județului, așa că nu vorbim de nicio sponsorizare sau de vreun alt tip de sprijin.

Daniel MURARU

Citeste si:

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

2 Comentarii la Șandramalele de lux ale CJ-ului, o adevărată prădăciune a banului public

  1. mihnea   noiembrie 2, 2017 at 9:20 pm

    Ce fata are individa asta. Ea ne conduce judetul? Sigur asta e job-ul ei? Poate ati gresit fotografia. Daca e ea in fotografie, pare sa ne transmita ca ne pupa pe buget. Cred ca inclusiv din banii nostri a cumparat materialul plastic pentru tuning. Totusi, e urata.

    Răspunde
    • Un cetatean   noiembrie 3, 2017 at 9:37 am

      Stimate domn…Nu e job-ul ei….e hand job-ul ei.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *