Arsene, replică de și cu „căcat” în ședința Consiliului Județean Neamț

Home » Administratie/Politica » Arsene, replică de și cu „căcat” în ședința Consiliului Județean Neamț

By admin on septembrie 28, 2017. 7 Comments

Un scurt schimb de replici între consilierul județean PNL  – Mihai Stoica și președintele Consilului Județean Neamț – Ionel Arsene, care a avut loc ieri în ședința ordinară, arată nivelul la care s-a ajuns în administrația județeană. Ședința, care a fost o hăhăială continuă, a reprezentat pentru aleșii județeni un bun prilej de caterincă, deși pe ordinea de zi erau proiecte ce ar fi meritat toată atenția. 

Episodul a avut loc la sfârșitul ședinței când, după ce s-a discutat și votat proiectul privind protejarea și promovarea Muzeului „Ion Creangă” Humulești, Mihai Stoica, de loc din Târgu Neamț, a simțit că este momentul să mai descrețească frunțile colegilor și l-a întrebat pe Ionel Arsene dacă este vorba de Humuleștiul de la Botoșani sau cel de la Târgu Neamț, apropoul fiind clar la tâmpenia scoasă pe gură de ministrul Turismului, Titus Dobre, la Piatra Neamț, când i-a spus unei doamne, care s-a prezentat ca fiind din Botoșani, că: „Dumneavoastră aveți acolo casa lui Ion Creangă!”.

Replica lui Ionel Arsene la ironia liberalului a venit imediat, mai marele județului spunând în plină ședință că se abține să-l „bage în căcat” pe Stoica pentru că-l cunoaște de mai mult timp. Probabil, mai marele județului a uitat pentru moment că se află într-o instituție publică și o fi confundat ședința cu o întâlnire pe tăpșan sau de pe la vreo bodegă din târg.

Mihai Stoica: Humuleștiul e la Botoșani sau Humulești de Târgu Neamț?

Ionel Arsene: Aoleu, ce era să spun acuma! Te cunosc de prea mult timp ca să te bag în căcat aici!

 

 

Reamintim că schimbul de replici a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean, de față cu aleșii județeni, secretar, persoane din instituție, dar și ziariști. Să înțelegem, din spusele lui Arsene, că ar fi avut o replică „adevărată” pentru consilierul Stoica, însă s-a abținut. Este clar că cei doi se cunosc, că doar provin din același oraș – Târgu Neamț, însă nu ne putem abține, vorba șefului CJ, să ne întrebăm cam ce replică ar fi putut să-i dea Arsene lui Stoica la gogomănia ministrului Dobre? Ce să-i fi spus? Oare despre afacerile cu instituții publice, multe dintre ele dubioase?  Sigur e că replica, indiferent care ar fi fost ea, nu ar fi reușit să „îndulcească” prostia demnitarului Dobre care, din poziția de ministru al Turismului, știe că Ion Creangă are o casă prin Botoșani. 

Bulai si Bărbuleț nu-l lasă singur pe Arsene la Munchen

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței de ieri a fost cel privind suplimentarea numărului de persoane care să meargă la Târgul Expo Real 2017 de la Munchen. Popularii au depus un amendament, solicitând ca la acest eveniment să meargă o singură persoană, așa cum s-a stabilit în ședința din martie, nu 3 cum se solicitase în proiectul de hotărâre prins pe ordinea de zi. Ionel Arsene a replicat, spunând că celelalate consilii județene trimit câte 2, 3 sau 4 persoane la acest târg. Nu a ratat ocazia să caracterizeze amendamentul ca fiind unul populist și a precizat că cine crede că „județul Neamț se plimbă pe acolo, vă înselați!”. Este evident că nu județul Neamț se poate plimba pe acolo, ci reprezentanții lui, în speță Ionel Arsene, Oana Bulai și Octavian Bărbuleț. Cert este că amendamentul a picat, iar proiectul a trecut cu 18 voturi pentru și 13 abțineri ale consilierilor PNL și PMP.

Însă, această deplasare ar merita mai multă atenție din partea prefectului județului. Cel din urmă ar trebui să verifice, pentru că aleșii județeni ai PSD nu au avut curiozitatea, cum de a fost posibil ca biletele de avion pentru Munchen să fie cumpărate, pentru trei persoane, în august, iar decizia ca la acest eveniment să participle trei persoane să fie luată ieri. Este clar că cineva știa din august că la acest târg vor merge trei persoane din CJ și au cumpărat bilete de avion, în condițiile în care, la acea dată, hotărârea Consiliului Județean din martie stipula clar – un singur participant.

Cum proiectul a trecut, echipa care a mers la Forumul Economic de la Krynica-Arsene – Bulai – Bărbuleț, va pleca, pe calea aerului, la târgul de la Munchen. Costurile sunt de aproape 20.000 de euro.

Daniel MURARU

Citeste si:

Pe ce mai aruncă banii CJ-ul? Consilierii votează azi rezervările la avion făcute în august

Habarniștii între ei: ministrul Turismului, vicepreședintele CJ Neamț și subiectul Stațiunii Durău

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

7 Comentarii la Arsene, replică de și cu „căcat” în ședința Consiliului Județean Neamț

  1. Un cetatean   septembrie 28, 2017 at 12:23 pm

    O adunătură de golani…După limbaj termenul mi se pare blând. ..Cea mai importanta instituție din județ al cărui reprezentant se exprima cu ‘tupeu de borfas”…mi-e scârbă de orașul ăsta de idioti…și când te gândești ca avem oameni de valoare cu doctorate pe bine de care nici nu auzi sau nu îi vezi la tv…dar…orașul și județul are ce merita și cu ce se aseamana

    Răspunde
  2. valisor   septembrie 28, 2017 at 12:44 pm

    După cum îl știm de multă vreme, Nelutzu nu se lasă până nu se bagă în căcat cu șosete cu tot. Dacă instituțiile cu abilitate tace, uite că de data asta l-a scăldat oleacă Ion Creangă din Botoșani. Mă râd și eu de necaz despre buzunarul meu!

    Răspunde
  3. mihnea   septembrie 28, 2017 at 6:18 pm

    Cel mai probabil asta e limbajul lui, nu cel de lemn pe care i-l pun in gura consilierii prin diverse mesaje publice. Nu degeaba vorbeste lumea ca se bate cu pumnul in piept ca face ceva pe oricine din judet. Asa se intampla cand impostura, incultura si hotia ajunge sa caracterizeze conducatorii aflati vremelnic in functii. Un limbaj care il caracterizeaza.

    Răspunde
  4. Gigi   septembrie 28, 2017 at 7:19 pm

    Din păcate pentru electorat, amândoi sunt doi (***cenzurat admin.) care folosesc un limbaj “de lemn”… Gion, săracu, nici măcar sa citească nu știe

    Nu pot sa înțeleg cum unu care-și manca (*** cenzurat admin.)…, poate ajunge sa conducă un județ?!?!? Mai avem mult până ne vom deștepta… Până atunci suntem conduși de toate lichelele!

    Răspunde
    • valisor   septembrie 28, 2017 at 10:12 pm

      Dar e simplu de înțeles, nu e de condus, e de ciordit!

      Răspunde
  5. rahat cu perje   septembrie 28, 2017 at 8:14 pm

    Comentariu anulat.
    Limbaj licentios.

    Răspunde
  6. Petrisor   septembrie 29, 2017 at 2:30 pm

    Sa vezi ce menage a trois a iese la Munchen .. Arsene asta e gagicar mare.. Bulai aia … nu pot zice ca ma cenzureaza adminul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.