Habarniștii între ei: ministrul Turismului, vicepreședintele CJ Neamț și subiectul Stațiunii Durău

6
1784

Când doi oameni cu funcții importante, ministrul Turismului, în persoana lui Mircea Titus Dobre, și vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Ion Asaftei, discută despre un subiect pe care niciunul dintre ei nu-l stăpânește, ies scântei. Iar când lucrurile tind să degenereze, găsesc rapid și un țap ispășitor: un primar, care nu e prezent la discutie.  Cine a urmărit și analizat scena în care protagoniști au fost cei doi demnitari și cunosc foarte bine subiectul Stațiunii Durău, și-au dat seama că au de-a face cu doi habarniști. Dobre, ministrul Turismului, venit în Neamț fără a se informa în prealabil, și Ion Asaftei, persoană importantă în conducerea CJ Neamț, un veritabil cunoscător al „limbajului de lemn”. Cei doi au avut ghinionul de a se întâlni vineri, 22 septembrie, în sala de ședințe a Consiliului Județean Neamț, la dezbaterea Legii Turismului. Când a luat cuvântul, Asaftei a ținut să amintească că județul Neamț suferă mult la capitolul turism din cauza infrastructurii și a dat drept exemplu Stațiunea Durău. În opinia demnitarului nemțean, stațiunea ar avea nevoie de sprijin, atât în realizarea unui domeniu schiabil, dar și construirea unei instalații pe cablu care să-i ajute pe cei mai puțin în putere să urce pe muntele sfânt, Ceahlău. La un moment dat, Asaftei a amintit de retrocedarea către Mitropolia Moldovei a unor suprafețe de teren, undeva pe la începutul anilor 90, retrocedare care acum ar împiedica Județul Neamț să se implice în dezvoltarea zonei. Fără să apuce să dezvolte subiectul, ministrul Dobre i-a tăiat macaroana lui Asaftei, replicându-i acestuia că nu l-ar fi văzut pe primarul de Durău (sic!) în sală și că-l așteaptă pe acesta la minister ca să-și spună păsurile. Numai că primarul comunei Ceahlău, Dumitru Coroamă, nu prea are ce păsuri să spună, iar dacă oamenii ministrului, care se aflau în sală, „undeva în dreapta sus”, s-ar fi documentat înainte de a veni în Neamț, ar fi știut cum stau lucrurile cu Stațiunea Durău.  I-ar fi spus și ministrului și nu ar mai fi ieșit dialogul absolut penibil dintre cei doi. Sau, mai bine, Ion Asaftei ar fi putut să-i ceară ajutorul lui Raul Papalicef care, așa cum reiese din înregistrarea video, se afla în sală, iar șeful salvamontiștilor ar fi putut să le explice cum stau lucrurile cu pârtia din Durău, dar și cu proiectul telecabina.

Ministrul ar fi trebuit să știe, iar dacă nu să-i spună adjunctul lui Arsene, că în acest moment este greu ca statul să se implice în construirea unei pârtii de schi în Stațiunea Durău. Explicația este simplă: ca să construiești o pârtie bună în Durău, nu una ca la Piatra Neamț, este nevoie de o intervenție în masiv, zonă declarată arie protejată. Iar lucrurile nu se încheie aici, pentru că actuala pârtie (foto), care funcționează pe terenul Mitropoliei, operată de o firmă privată, poate fi extinsă doar în Parcul Național Ceahlău, pe un teren care, atenție, aparține tot Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Este vorba de un teren ce a fost retrocedat la începutul anilor ’90 de către statul român Mitropoliei. Așa că alții sunt actorii în această ecuație, rolul statului român putând fi, în acest moment, doar acela de arbitru. Consiliul Județean Neamț ar putea să se implice în tot ceea ce înseamnă acordare de autorizații și altele, însă pârtia nu poate fi construită decât dacă Mitropolia va fi de acord cu asta. Iar ca pârtia să fie construită este nevoie de un investitor dispus să bage milioane de euro. Bine, există și varianta unui parteneriat CJ – Mitropolie în vederea realizării unei astfel de investiții, însă, așa cum s-a văzut, cei care ar putea să ia decizii în acest sens nici nu cunosc situația. Nici Asaftei, dar nici ministrul Turismului. Primul a încercat să prezinte, dar fără a da amănunte, situația Stațiunii Durău, iar cel de-al doilea, neinformat, a dat cu ghioaga în primarul comunei Ceahlău. Nici nu știa, probabil, că Stațiunea Durău se află pe teritoriul comunei Ceahlău, pentru că, spre deliciul asistenței, a folosit de mai multe ori expresia „primarul de Durău”.

În ceea ce privește lipsa primarului Dumitru Coroamă de la această discuție pe tema Legii Turismului, lucrurile au fost clarificate chiar de către cel în capul căruia s-au spart toate oalele. Coroamă a declarat pentru atacul.ro că nu a putut să fie prezent la discuții din cauza unor probleme medicale. Asta nu înseamnă că localitatea Ceahlău nu a fost reprezentată la discuțiile pe tema Legii Tirsumului. A fost un angajat al primăriei la această întâlnire, însă de teamă, când a văzut că lucrurile se încing între Dobre și Asaftei, nu a mai avut curaj să intervină.

„Știam că este această dezbatere, însă nu am reușit să ajung din cauza unor probleme medicale. Am delegat pe cineva să fie prezent la această întrunire. Deci, comuna Ceahlău a avut un reprezentant acolo, însă cred că s-a speriat și nu a mai zis nimic, nici măcar că reprezintă comuna Ceahlău. Am văzut că s-a vorbit despre domenii schiabile. Noi, în Ceahlău, avem Parcul Național Ceahlău care administrează întreg muntele, deci ne aflăm într-o zonă de protecție. Să facem un domeniu schiabil, înseamnă mai multe pârtii de schi. Primăria nu deține terenuri care să se preteze la o astfel de investiție. Avem terenuri, însă pe acestea nu pot fi construite pârtii de schi. Se vorbește despre continuarea pârtiei de schi care funcționează acum în Durău, pârtie redeschisă de o firmă privată. Am înțeles că au în perspectivă continuare partiei în masiv, așa cum era prevăzut înainte de 1989. Numai că terenul este al Mitropoliei, iar societatea respectivă se află în discuții cu Mitropolia pentru a închiria și terenul din masiv pentru a prelungi pârtia. Mitropolia are 7 hectare în masiv, în continuarea pârtiei care acum este funcțională. Noi nu putem accesa fonduri europene, pentru că nu avem buget să facem așa ceva. O să onorez invitația domnului ministru și o să merg la București cu o serie de propuneri, însă, repet, este greu ca Primăria Ceahlău să se implice într-un astfel de proiect, pentru că nu avem terenuri viabile. Acestea aparțin, așa cum am spus, altei entități, iar o firmă este în discuții pentru a prelungi pârtia de schi care funcționează în prezent la Durău”, a declarat Dumitru Coroamă, primarul comunei Ceahlău.

În concluzie, dacă Asaftei și Dobre ar fi avut cunoștință despre situația din Stațiunea Durău, discuția putea fi una foarte simplă și ar fi putut să sune cam așa:

Asaftei: Domnule ministru, avem o problemă în Stațiunea Durău, pentru că vrem să construim o pârtie de schi, însă zona care se pretează unei astfel de investiții se află în proprietatea Mitropoliei. V-am ruga să inițiați, la nivel de minister, o discuție cu reprezentanții Mitropoliei pentru a rezolva această situație. Și mă gândesc la un schimb de terenuri sau o răscumpărare a acestora.

Dobre: Am luat act de solicitarea dumneavostră și vom vedea ce putem face!

Și uite așa nu s-ar mai fi ajuns la un schimb de replici acid, penibil pe alocuri, care l-a făcut pe Ion Asaftei să roșească, iar pe ministru Dobre să se schimonosească și să facă „tumbe” la prezidiu.

 

În ceea ce privește pregătirea actualului ministru al Turismului, este suficient doar să amintim episodul penibil care a avut loc în cadrul întâlnirii de la Piatra Neamț, când Titus Dobre i-a spus unei doamne, care s-a recomandat ca fiind din județul Botoșani, „Aveți casa lui Creangă pe acolo, nu?”. Apăi nu, i-am spune noi! O casă memorială Ion Creangă există, însă la Humulești, Târgu Neamț, care în niciun caz nu se află în Botoșani.

 

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

6 comments

  1. mihnea 25 septembrie, 2017 at 17:50 Răspunde

    Un infatuat, incult, obraznic, total nepotrivit pentru nivelul functiei pe care o ocupa. Toate filmarile si stirile probeaza ca asta e concluzia. Ca marea majoritate a cabinetului condus de daddy. Asaftei, cu bune si cu rele, este mult peste acest pacalici care vine cu o aura de atotstiutor in conditiile in care nu are pic de cultura. Un pacalici. Eu zic sa-l ia psd-ul la Neamt sa avem in guvern doi ministri…cei mai prosti.

    • anca 7 ianuarie, 2018 at 11:43 Răspunde

      …” sa vedem ce putem sa facem”…extraordinar, ca pe vremea comunistilor…Pai bai, nestiutorule de turism..orice investitie incepe cu un SF(nu sais fiction ca tine la acest minister), apoi identificarea sursei de finantare in baza unui proiect aprobat, etc etc Ca sa fiu in ton cu dv, domnule mihnea, care ati punctat precis, va reamintesc valoarea celorlalti bulumaci ai dragnealui pesedoist din guvern:Pop, daea, olguta(englezoaica frantuzita),tipatoarea de la mediu,specialista in interne,cel cu SANATATEA la pamant,plangaciosu` de la finante, cel de la transporturi care spune ca termina linia de metrou spre „henri Coanda” la anul….evreul dansator si tot neamul lor de gangurici, care sunt orice in afara de ministri..

  2. Florin 25 septembrie, 2017 at 18:40 Răspunde

    Statiune, statiune, cum sa fac s-ajung la tine?
    De drumurile ca dupa bombardament, cand scrieti?
    Despre riscurile de pe DN15 Bicaz-Poiana Largului, pe cand?
    Niste articole cu poze…
    Mai ales ca unora le place sa se pozeze!

  3. valisor 25 septembrie, 2017 at 23:51 Răspunde

    Articol de n-am cu ce-l lăuda pe ziarist! cuvintele mele fiind prea scurte.
    Unele „comentarii” îmi par, dar poate că doar îmi pare mie, a fi prea stricător de inoportune „ne-opinii” în aceste zile, așa că nu pot să nu sar de cur în sus.
    Despre Asaftei ce să spun?! Poate că o fi avut cândva coloană, dar, dacă tot începe coloana cu Atlasul și se termină la Rușinoasa, o fi fost prins vreodată cu nădragii pe vine și s-o fi șters, în disperarea de cauză, cu ea. Tot atunci, în limbă i s-o înfipt vreo așchiuță și… a dracu drăcia naibii!… a prins rădăcini, deci s-a făcut de lemn. Astea așa… doar dacă nu a fost de la început „perfect”. Nu are de unde să aibă, nici prin comparație, și bune și rele, ci numai rele da și mai rele, tot așa cum nici Arsene nu are cum, prins cititorul de atacul.ro a crede, la vreme de oboseală, că să nu aibă habar de, ba mai mult, să nu fie cel puțin copromotor al, orice mârșăvie se întâmplă în județul Neamț. Nu știu cum se spune pe rusește la Neamț, dar cred că așa am ajuns.
    Asta reclam, că cuțitul e prea adânc înfipt în rană și nu ar trebui acuma răsucit, așa că și micile jocuri de curvăreală „politică”, sau colaterală, ar trebui să nu-și mai găsească locul aici, în vremurile astea care pe unii chiar ne doare! Să nu fim chiar fără de Dumnezeu!
    Despre ministrul cu nume de tot goagălu ce ar fi de spus? Numic! ci doar de râs amar că asta e în România sinonim la „demnitar”.
    Să fim serioși, tovarăși!

  4. RaPtor 27 septembrie, 2017 at 06:07 Răspunde

    Suprafata, care este acum in parc ,dar transformata intre timp in Zona de Dezvoltare Durabila, a fost cedata Mitropoliei si nu retrocedata ca nu a fost niciodata a lor , cum nu au fost nici alte zeci de hectare de padure din jurul duraului si nici Hotelul Cascada ,actual Pelerinul . paecarile , terenul de pe munte unde a fost construit casoiul de prost gust.
    Pentru tot ce construit statul comunist la Durau , popii au primit teren in compensare la Tarcau asa cum cei de pe valea bistritei au primit terenuri in alte parti cand s-a construit Barajul. Cert este ca de fiecare data cand CJ Neamt a vrut sa finalizeze proiectul de partie , „sfintiile lor „au avut niste pretentii inimaginabile . Din pacate presedintele Bobeanu nu mai este ca sa povesteasca si nici Tarata oameni care au purtat discutii cu Mitropolia in vederea unui parteneriat schiabil ….in schimb Marcoci e verde !

    Daca se defrisa in benzi cat s-a taiat si cat se taie in Ceahlau ( parc + zona protejata )in ultimii zece ani ( peste 200.000 mc ) am fi avut un complex de partii ca la Hinterglem!
    Cum poti fi atat de idioti ( ma refer la APM, Consiliul Stiintific al PNC , ETC ) sa te opui vehement defrisarii in scopul dezvoltarii durabile a u nei partii de schi ( maxim 8000 mc) si in schimb aprobi anual pentru ROMSILVA , PROKONHIT TIMBER < OCOLUL OITUZ si alti privati peste 20.000 mc anual jur imprejurul Ceahlaului ? Spune-ti dvs ?

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.