Prefectul „Piti” și rabla lui vândută ca bună la Publiserv. Firma primăriei a cheltuit 20.000 de euro cu acest „ciur”

14
2329

Publiserv SA Piatra Neamț, firmă aflată în subordinea Consiliului Local Piatra Neamț, are toate șansele să intre în istoria postdecembristă a județului, la capitolul „măgării de 2 lei”. Firma, care trăiește din comenzile pe care le primește de la Primăria Piatra Neamț, a se citi asfaltări/plombări/reparații drumuri, a reușit performanța de a face o achiziție care cu siguranță a stârnit invidia celor mai mari șmenari pe care i-a avut vreodată județul și, de ce nu, țara. Poate doar achiziția făcută de Romsilva, în perioada când director era Ion Dumitru, a tancului T 34, ar putea să depășească nesimțirea cheltuirii banului public. Așa cum publicația atacul.ro dezvăluia la jumătatea lunii iulie, Izopoint SRL, la care acționar majoritar și administrator este soția prefectului de Neamț, Vasile Panaite, alintat de prieteni „Piti”, a pus-o de o super afacere cu Publiserv SA, condusă până de curând de Adrian Niță. Că Niță și Panaite sunt prieteni foarte buni, nu mai constituie niciun secret, relația de amiciție a celor doi fiind de notorietate. Așadar, Publiserv SA și-a manifestat dorința de a achiziționa două autovehicule: un DAF echipat cu macara și basculantă și un Fiat Ducato cu 7 locuri și suprastructură deschisă. Business-ul s-a încheiat prin intermediul Serviciului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), fiind agreată varianta cumpărării directe. În cazul Fiatului, anunțul a fost publicat pe SEAP în data de 21 aprilie, ora 09.09, și inițiat la ora 10.31. Două minute mai târziu a fost atribuit și contractul. Câștigător a fost Izopoint SRL care în nici 120 de secunde a ofertat și a câștigat. Prețul Fiatului vândut de Izopoint societății Publiserv a fost de 41.993 lei fără TVA, adică 10.991 euro cu TVA, la cursul BNR din ziua respectivă.

Reamintim că un autovehicul similar poate fi cumpărat și cu 5.900 de euro, cu TVA inclus. Tot în ziua de 21 aprilie, la ora 10.38, Publiserv SA publica pe SEAP un anunț în care arăta că are nevoie de un autovehicul marca DAF, echipat cu macara, caroserie BA basculantă etc. Anunțul a fost inițiat la ora 10.31, oferta Izopoint a venit după un minut și a și fost acceptată. Prețul ciurului, pentru că altfel nu-i putem spune după cum arăta, a fost unul de infarct: 56.723 lei fără TVA, adică 67.500 lei cu TVA inclus sau 14.867 euro.

D(J)AF-ul nu are macara, iar piesele și reparațiile au costat peste 5.000 de euro

 

După ce că Publiserv SA a dat o sumă imensă pentru autovehiculul DAF, mașini similare putând fi cumpărate și cu 5.000 de euro, el a ajuns în curtea societății într-o stare deplorabilă, nefiind funcțional. În aceste condiții, firma Consiliului Local Piatra Neamț a fost nevoită să investească în piese și în manoperă pentru a-l pune pe picioare, mașina fiind folosită pentru transportul asfaltului pe străzile înguste ale orașului. Nota de plată pentru piesele necesare reparației a fost una pe măsura stării tehnice – 13.100 lei fără TVA, adică 15.589 lei cu TVA inclus sau 3.396 euro cu TVA inclus, la cursul de azi al BNR.

Mașina a fost reparată în regie proprie, adică de mecanicii Publiserv, însă și aceasta înseamnă costuri. Am calculat manopera la jumătate din valoarea pieselor, rezultând un cost de 1.700 de euro. Dacă tragem linie și adunăm 14.867 euro – suma dată de Publiserv SA celor de la Izopoint SRL, cu 3.396 euro – piesele și 1.700 euro – manopera, vom observa că avem de-a face cu 19.863 de euro – preț final. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că autovehiculul nu este dotat cu macara, deși în solicitarea celor de la Publiserv SA se spunea clar că DAF-ul trebuie să aibă si macara. 

Ce mașină putea să cumpere Publiserv SA cu acest preț? Vă lăsăm pe dumneavoastră să căutați pe internet și să vă „bucurați” de surpriză. Cum de au reușit reprezentanții unei firme, la care acționar majoritar este consiliul local, să cumpere o mașină defectă la un preț astronomic? Ar fi mai multe variante de răspuns, însă corect ar fi ca răspunsul corect să fie identificat de  organele judiciare. Dacă au chef, evident. Ar mai fi de spus că, din informațiile pe care le deținem, cele două autovehicule au fost achitate integral, însă contractul care a stat la baza vânzării lui nu a fost semnat nici până în acest moment. Aceste două achiziții nu sunt singurele care au produs pagubă în bugetul Publiserv SA, la mijloc fiind vorba și de alte afaceri discutabile încheiate cu societăți prietene, dar și de contracte încheiate pe bani grei cu avocați. Ca să nu mai spunem de banii cheltuiți cu publicitatea în presa locală. Vorbim de site-uri agreate care au încasat sume substanțiale de la această firmă a CL Piatra Neamț. Bugetul pentru publicitate pentru anul 2017 a fost de 30.000 de lei din care, până la debarcarea lui Niță, se cheltuise 17.000 de lei. Din această sumă, 30-40% au ajuns în contul unei publicații online, adică undeva la peste 6.000 de lei.

Daniel MURARU

Citeste si:

Cum și-a vândut prefectul Piti „ciurul” cu 15.000 de euro unei firme a primăriei

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

14 comments

  1. Vasile 29 august, 2017 at 13:33 Răspunde

    Investigați și contractul pe care „Piti” îl are la Liceul Petru Rareș, semnat tot de prietenul Adrian Niță și la care banii s-au dat în ziua semnării contractului.

  2. mihnea 29 august, 2017 at 14:30 Răspunde

    Intr-o tara normala, institutiile statului ar fi demarat imediat o ancheta, mai ales ca sunt foarte atente la ceea ce apare in presa. Dar o parte dintre acestea incearca sa fabrice probe/dosare pe baza comenzilor politice. Ar fi interesant de vazut ce alte contracte si cu cine are acest domn. Cred ca am ramane cu gura cascata la ce hotii au mai facut pe banii nostri. Si pana mai ieri spuneam ca e pacat ca a fost demis un tanar de perspectiva cum era Nita. Uite ce ascundea sub masca pe care o arata. Oare au primit procente si Arsene cu Bulai din smecheriile astea si altele care or mai fi? Se vede din avion ca e o hotie ordinara. Ce ne mai mira ca mai tine pe unul platit din banii nostri care face festivaluri/afaceri tot pe banii vostri?! De asta l-a pus Arsene prefect pe acest individ, ca sa faca spagi? Mi-e greu sa cred ca nu stiau sau nu si-au dat girul barosanii. Baaaaa, cand va treziti? Nu vedeti ce hoti ne conduc?! Macar scoateti tot la iveala, dle Muraru. Trebuie sa oprim distrugerea viitorului acestei tari.

  3. Ionut Lupascu 29 august, 2017 at 14:33 Răspunde

    Bani la presa?! Pai e unul care VESTEA mereu cat de mare si tare e Nita si cum lucra noaptea si le dadea pizza la muncitori. Ala n-o fi luat parnos? Ca de cand e Arsene presedinte il vad foarte implicat in a-l promova. VESTitul jurnalist, tot fost PDL-ist a trecut la pachet cu ceilalti PDL-isti pupatori de `Arsene & Co.` si ataca pe toti care se leaga de Arsene, Bulai, Arcan, Suculet, Nita, Janel etc. Asa ca daca o sa apari si tu in ziarul lui de ca(n)-ca(n) macar sa zambesti la poza.

    • Pintileu 30 august, 2017 at 10:47 Răspunde

      Acest comm al lui I Lupascu e tare… ciudatel. A reusit sa insire niste nume de pesedei cu care se afla in razbel ptr cascaval o anumita tabara, cea a lui Romel Barjovanu.
      Nu.i prea simpatic „vestitul jurnalist”, mai ales cand critica baroni si de la stanga si de la dreapta si totusi in site-ul lui am vazut critici si la adresa lui Arsene, chiar o adev. campanie, dar si care viza pe Bulai, Arcan, Nita, Manoliu, primari PSD etc. Iar faptul ca „vestitul jurnalist” a fost Pedelist cred ca e manipulare, eu stiu ca nu a fost. Dar a fost foarte Pedelist Barjovanu, nu?
      Sa vedem si daca Vestea e campion la luat bani de la Nita, daca acolo au ajuns aia 6000 de lei.
      Mi-aduc aminte ca dl Muraru scria intr-un text mai vechi, cu bani de publicitate de la CJN, ca din asta traieste presa, din publicitate si Vestea nu era acolo in top, intre aia care luau cu sacul ci la… firimituri. Si printre facturile unora si altora a publicat dl. Muraru si pe cele de la o firma a lui Romel Barjovanu, adica imaculatul penelist-pedelist lua bani de la Arsene. Asta nu ai sesizat, (asa-zis) I Lupascu?

      • vestitul 30 august, 2017 at 11:34 Răspunde

        Sa traiasca domnul Vesteaaa!!!!! Chiar asa, cind facea afaceri cu domnul Nita, stie el care, in ce partid era bagat? Baaa, nu mai manipulati poporul cu birjovenii si vestenii vostri!
        A criticat iubitul nostru presedinte ca are ceas scump! Da, ce sa spun??? Da cu barda-n el!!! Acum vedem in vestitul onlain ca cind putem intra in audienta la iubitii nostri presedinte si vicepresedinti! Traiasca banul mareeee! Pardon, nasul mare!

  4. stupid socks 29 august, 2017 at 18:19 Răspunde

    Traiesc si ei cum pot… Lingaii din presa se gudura pe langa stapanii zilei, asteptand, dand din coada, sa le pice cate un oscior, sacalii numiti pe functii fura cat pot, orice apuca, mormolocii de la DNA dorm ametiti, probabil de diverse sinecuri si aranjamente de ordin familial… e grea viata… Crede cineva ca un papitoi ca Nita primeste de la matusa Tamara bani de Mercedes? Trebuie sa-i produca! Si cum poate fi mai usor, decat sa-ti bagi mainile pana la coate in banii publici? Pe urma il vezi epatand, pe fb, alaturi de siliconata lui, prin diverse excursii… Dupa modelul patentat de alta hiena: Arsene. Astia continua jaful inceput de Rotaru si sleahta din vremea lui si continuat de Pinalti si sleahta lui. Nu se schimba nimic in judetul asta!

  5. Jan Croco 29 august, 2017 at 19:36 Răspunde

    <>

    Haide, domnule, nu ne mai fierbe, zi-ne cine e norocosul patron de media!
    Sa vedem daca are dreptate Ionut Lupascu sau nu…

    Admin.: Cam are::)), dar pana nu vad documentul, tac chitic!

  6. stupid socks 29 august, 2017 at 19:40 Răspunde

    Si am o nedumerire care nu-mi da pace…. De ce luceferii astia de la penele nu au nimic de zis despre golania asta? Nu vad niciun cuvintel de la marele chitic, de la gasca lui de barjoveni, ciobani, triboi… Faptul ca nu au nimic de zis despre asta nu e inca o dovada ca sunt complici cu mafiotii astia doi care au facut combinatia? Nu e o dovada in plus ca de fapt se acopera unii pe altii pentru ca rod impreuna din acelasi starv, numit contribuabilul din Neamt? Si-au luat tainul, sau e principiul „tu taci la tunurile mele si eu tac la ale tale!”? Nu cumva tot din acelasi principiu nu aflam cine a furat, concret, si unde s-au dus banii furati din taxe fara chitanta, si nu numai, in Piata Centrala? Sa-ncerce careva sa stea de vorba cu un tarabagiu, sa vada cat de usor si cat de pe fata se fura acolo! Astia ai lui Arsene stiu, dar nu spun nimic, pentru ca de fapt nu vor decat sa ia ei banii aia, nicidecum sa stopeze jaful din piata. Probabil ca la Publiserv a existat o contrapartida. Ori calitatile de baiat bun si de vechi tovaras de combinatii cu gasca liberala fosta pedelista, cu care se prezinta spilcuitul de la prefectura i-au determinat pe foartecinstitii penelisti sa aplice politica strutului…

  7. Diana 29 august, 2017 at 20:38 Răspunde

    Mare dreptate aveti. Pana sa se instaleze pe la societatile primariei, liberalii tipau ca vor face publice toate mizeriile facute de psd-isti. Acum ca au ajuns la bani, tac malc. Mai mult, si-au batut joc de moldoveanul Triboi, care nu mai e nici consilier judetean, si-i dau o functie mai mica pt a-l aduce pe marele Ciobanu in frunte. Problema este ca acest Ciobanu, are in gena familiei hotia, spune lumea. Vom vedea. De asta nu vor sa scoata la lumina toate mizeriile celorlalti. Mai ramane ca Nita sa-i dea in judecata si sa revina la Publiserc pt a-si desavarsi hotia. Doamne, cat ii mai rabzi?!

  8. roberta 30 august, 2017 at 14:38 Răspunde

    astea sunt doar micile afaceri.banii adevarati si multi ii scoate din cu totul alta parte,parte despre care nimeni nu vorbeste

  9. Danut 30 august, 2017 at 17:31 Răspunde

    Foarte interesant de unde a inceput discutia si unde a ajuns. Dar o poate lamuri dl. Muraru dand lista cu toti cei care au luat publicitate anul acesta sau in ultimii ani de la Publiserv si cat a luat fiecare.
    Si e adevarat ca fratii Barjoveanu au facturi platite de dl. presedinte Arsene de la Cons. Judetean?
    Cred ca ar fi interesant sa vedem si cine si cum si cat a luat pe publicitate si de la Primaria Piatra Neamt.
    Sapati, dle. Muraru, sa vedem si ce fel de politicieni avem si ce fel de ziaristi sunt prin acest judet. Si sa vedem exact si cum sunt directionati banii acestia de publicitate ca sa intelegem si ce e in spatele odelor uneori gretoase de prin presa.

  10. valisor 2 septembrie, 2017 at 22:22 Răspunde

    Poza 1 e relevant de critic aleasă! Așa-i! M-am uitat mai bine la poză. Stau cu mâinile la portofel și par c-ar zice „Ciur-ciur, da portofelul BUM-BUM!”. Deci aia cu câinii latră… Am și desen și tot îmi tremură gioalele dacă muieți îs posmagii…

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.