Judecătoarea care l-a iertat pe Mazăre a ținut la sertar un dosar în care suspecți erau frații Mararu

1
2584

 

Judecătoarea Cornelia Dăescu, fostă Gherghișan, de la Curtea de Apel București, care l-a condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro, a ținut doi ani la sertar dosarul privind comiterea a două tentative de omor, suspecți fiind membrii unei grupări interlope din orașul Piatra Neamț. De altfel, în perioada cât a fost procuror, Corina Gherghișan a dat mai multe rateuri. Presa centrală a scris în dese rânduri despre scandalurile legate de dosarele pe care le-a investigat cât a fost la DIICOT. Vorbim despre dosarul „Cocaină pentru VIP-uri”, în care a fost cercetat fiul miliardarului Ion Țiriac. „Armaghedon II”, instrumentat la începutul anilor 2000 a fost un alt dosar controversat instrumentat de Gherghișan. După ce a părăsit DIICOT, Corina Gherghișan a fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar în noiembrie 2013 s-a transferat la Secția Penală a Curții de Apel București. În octombrie 2006, când Cornelia Gherghișan era procuror în cadrul Structurii Centrale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), i-a fost repartizat spre soluționare dosarul 378/D/2006 privind tentativa de omor comisă împotriva ofițerului Cezar Filip de la Serviciul Economic al IJP Neamț, dar și o faptă similară căreia i-a căzut victimă Dumitru Mironescu, dușmanul de moarte al fraților Mararu. În decembrie 2002, ofițerul Filip a fost atacat și bătut de două persoane necunoscute în scara blocului în care locuia, iar dosarul a stat prin fișetele Poliției aproape 4 ani fără a fi înregistrat la Parchetul Județean, așa cum ar fi trebuit. În februarie 2006, Dumitru Mironescu a fost împușcat, suferind leziuni grave, de o persoană necunoscută care îl așteptase în fața blocului. În ambele cazuri, suspecți de comiterea faptei erau persoane apropiate fraților Mararu. Câteva luni mai târziu, la dosarul privind tentativa de omor comisă împotriva lui Mironescu a fost atașat și dosarul de agresiune căruia i-a căzut victimă polițistul Filip, iar lucrarea a fost declinată de Biroul Teritorial Neamț al DIICOT la structura centrală, unde i-a fost repartizată procurorului Corina Gherghișan. Dosarul s-a aflat în instrumentarea acesteia timp de aproape doi ani, perioadă în care mare lucru nu s-a întâmplat. La o săptămână după ce a primit dosarul de la Neamț, procurorul Gherghișan a dispus conexarea lui cu un alt dosar care avea la bază o sesizare a SRI-ului privind comiterea unor infracțiuni de grup organizat pentru contrabandă cu armament. În aprilie 2007 a urmat o altă conexare cu un alt dosar în care erau cercetate mai multe persoane pentru „folosirea la autoritatea vamală de acte false”. În 23 decembrie 2008, dosarul i-a fost repartizat procurorului George Pătuleanu care nu a reușit nici el să finalizeze cercetările. De altfel, dosarul respectiv a fost plimbat ani de zile între parchete, suferind conexări și disjungeri ca în cele din urmă să ajungă de unde a plecat, adică la Parchetul Județean Neamț. În toată perioada cât s-au făcut cercetări, adică ani de zile, membrii celor două grupări conduse de frații Mararu, pe deoparte și Dumitru Mironescu, pe de altă parte, au reușit să terorizeze un oraș, faptele lor ținînd capul de afiș al presei centrale. Asasinatul de la Café Latino, atacarea lui Mironescu la bariera de la ieșirea din orașul Bacău spre Piatra Neamț, angajarea de către frații Mararu a unui basarabean care să-l ucidă pe Mironescu sau atentatul cu bombă pus la cale împotriva fraților Mararu sunt evenimentele care au terorizat comunitatea. Iar în timp ce dușmanii se răfuiau, dosarul care ar fi putut să-i liniștească zăcea prin fișetele DIICOT-ului.

Modul în care au fost instrumentate cele două tentative de omor de către polițiștii nemțeni a făcut obiectul unui dosar instrumentat de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a vorbit chiar de dispariția unei stenograme a SRI-ului care ar fi dovedit implicarea unuia dintre frații Mararu în tentativa de omor comisă împotriva ofițerului Cezar Filip. În dosar au fost cercetați mai mulți polițiști și procurori nemțeni. Unele fapte nu s-au confirmat, iar altele s-au prescris, așa că nimeni nu a fost tras la răspundere pentru tărăgănarea cercetărilor din cele două dosare.

Ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:

 

Daniel MURARU

Citeste si:

 

ANCHETĂ DE DOUĂ PARALE ÎN CAZUL DISPARIȚIEI STENOGRAMEI MARARU-RODIDEAL

STENOGRAMA GHEORGHE MARARU-VASILE RODIDEAL: A FOST SAU NU A FOST?

MAI CEVA CA-N MAFIA SICILIANĂ !!! POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI, SUSPECTAȚI CĂ AU PROTEJAT CLANUL MARARU

CRONICA UNUI FILM STUPID. CUM I-AU RATAT ANCHETATORII PE AGRESORII OFIȚERULUI FILIP!!!

REVOLTĂTOR!!! ȘEFII POLIȚIEI ROMÂNE, SCUT ÎN FAȚA OFIȚERILOR SUSPECTAȚI CĂ AU PROTEJAT O GRUPARE INTERLOPĂ

Polițistul bătut de rakeți: „ NU ÎMI EXPLIC ACEASTĂ MENȚIUNE, ÎNTRUCÂT EU ȘTIU CĂ AM FOST LOVIT DIN SPATE ”

EFECTUL INTERLOP ASUPRA SISTEMULUI JUDICIAR: DOSARE ÎNGROPATE ÎN PRAF ȘI NEPĂSARE

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. valisor 13 iulie, 2017 at 10:25 Răspunde

    Mă întreb, cum pot fi așa… oamenii cu școală?! Și nu că… interesul poartă fesul… că temperament și educație… că alea-alea! Dar cred că se întreabă și alții, care au în vedere teorii și „expertize” la care poate că eu nici nu visez, și nici ei nu au găsit o explicație rezonabilă. Este adevărat că deșteptăciunea și inteligența sunt meniuri fundamental diferite la cina cea de taină a minții, dar barem, slabă, deșteptăciunea singură poate să definească OM, așa încât a avea carte ar trebui să nu accepte echivoc la cel mai simplu desen al spiritului uman; poate că nici nu acceptă! Poate că ideea de dreptate, așa cum șade ea cuminte în banca ei din capul opincului care sunt, mi-e fundamental greșit înțeleasă! Poate că se țin de cioace Polii Pământului! Am să-mi zvârl, de să nu se vadă, toată busola cu care am crescut și am să-mi iau una nouă de la magazinul de busole al CJ al PCR, că prea de la mulți deștepți am înțeles că-s beat! Așa-i că niciodată nu e prea târziu să-ți vină mintea la cap?
    Elucubram și eu așa… de necaz.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.