CSM Roman, „afumat” serios la bani de firma liberalului Căpraru

2
1500

* Theba Comp SRL, controlată de liberalul Petrică Căpraru, a vândut produse pentru fotbaliștii de la CSM Roman la prețuri mai mari decât în propriile magazine * vorbim de 2.484 de kilograme de produse afumate din carne de porc vândute în două tranșe de 1.173 kg, respectiv 1.311 kg 

Marea familie politică romașcană, aflată la putere de ani buni în al doilea oraș ca mărime din județul Neamț, își vede nestingherită de propriile interese, fără ca nimeni să o deranjeze, fie că vorbim aici de autoritățile statului, fie că vorbim de cei care ar trebuie să-i sancționeze derapajele. Cum subiectul, din acest punct de vedere, este mult mai amplu, dar și complex, o să-l analizăm cu o altă ocazie. Astăzi ne axăm pe o parte dintre afacerile pe care un cunoscut liberal romașcan le derulează cu servicii subordonate Primăriei Roman. Este vorba de Petrică Căpraru, cel care controlează firma Theba Comp SRL, firmă care deține, în orașul Roman, două magazine în care comercializează produse din carne. Nu cu mult timp în urmă, atacul.ro dezvăluia faptul că firma lui Petrică Căpraru a prins două contracte cu Clubul Sportiv Municipal Roman, serviciu subordonat Primăriei Roman. CSM Roman, care gestionează activitatea mai multor cluburi sportive din oraș, este finanțat cu bani de la Primăria Roman, adică bani publici. Iar dacă vorbim de banii comunității, ne gandim că trebuie să avem de-a face și cu un bun gospodar pe care chivernisirea să-l caracterizeze. Metoda achizițiilor directe prin Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) este des întâlnită, instituții care jonglează cu bani publici apelând la ea atunci când sunt nevoite să facă achiziții. Însă, majoritatea achizițiilor directe sunt făcute cu dedicație de către autoritățile contractante pentru firmele prietene. Totul se jonglează din caietul de sarcini, în sensul că cei care doresc să facă un ban bun se pun de comun acord cu furnizorii cu privire la conținutul caietului de sarcini. Aceste aspecte le-am explicat și cu alte ocazii, în special în cazul escrocheriilor care au prejudiciat serios bugetul județean la organizarea Târgului de Crăciun de la Piatra Neamț.

Căpraru, abonat la banii publici

Iar dacă tot vorbim de achiziții din bani publici este clar că unora le sticlesc ochii, profitul nesimțit fiind garantat dacă au proptelele care trebuie. Înainte de a prezenta prețurile cu care a vândut Căpraru produsele din carne afumată celor de la CSM Roman, trebuie să precizăm că firma acestuia este abonată la contracte cu mai multe școli și grădinițe din municipiu, cărora le furnizează astfel de produse. Nu spunem că este ilegal, însă dacă ne referim la cele două contracte încheiate de Theba Comp SRL cu CSM Roman considerăm că autoritățile ar trebui să se autosesizeze. Ne gândim la șefii Poliției, ai Parchetului Neamț, ai Parchetului Roman etc. Dacă doresc! Dacă nu, să lase lucrurile să decurgă în continuare în același ritm, adică unul care umple buzunarele tovarășilor de partid. Fost PDL-ist, Căpraru este acum membru PNL, iar la un moment dat a fost și consilier local. Numai că ANI l-a găsit incompatibil și a renunțat la Consiliul Local. Asta nu înseamnă că a renunțat și partid și la vechile prietenii. Este liberal în continuare, iar la recentele alegeri locale parțiale de la Roman l-am văzut la prezidiu cu Dan Laurențiu Leoreanu, fostul primar, care acum este deputat în Parlamentul României. Așadar, este clar că Petrică Căpraru își are locul său în PNL Roman, dar și în grupul de amici ai fostului și actualului primar Lucian Micu. În ultimul an, Theba Comp SRL a prins două contracte cu CSM Roman, valoarea totală a acestora fiind de 79.200 lei fără TVA. Firma are ca și principal obiect de activitate „Comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne, în magazine specializate”. Primul contract a fost încheiat în data de 23 septembrie 2016, când Theba Comp SRL a livrat CSM-ului 68 de pachete cu carne afumată, la prețul de 550,46 lei fără TVA/pachet. Fiecare pachet conținea, conform scriptelor, 3 kg cotlet afumat, 3 kg pastramă de porc, 3 kg ceafă afumată, 2,25 kg cârnați afumați, 3 kg kaizer afumat și 3 kg mușchiuleț porc afumat.

În aprilie, tot printr-o achiziție directă, SC Theba Comp SRL, prinde un nou contract cu acelasi CSM Roman. De această dată a fost vorba de 76 de pachete cu preparate din carne de porc afumată. Conținutul acestora a fost același, dar și prețul. Adică, CSM-ul a plătit 550,46 lei fără TVA pentru un pachet.

Din spusele actualului primar, Lucian Micu, produsele au fost oferite sportivilor de la secția fotbal ca supliment alimentar. Fără a comenta aceste aspecte legate de alimentația sportivilor de performanță, o să ne oprim numai la capitolul „preț”. Pentru că prețul cu care a cumpărat CSM-ul de la firma liberalului Căpraru este mai mare decât cel al produselor pe care afaceristul le vinde în magazinele sale. Și, ca să nu uităm, reamintim că vorbim de o cantitate impresionantă de produse din carne, respectiv peste 2,4 tone de afumătură. Primul contract, încheiat în septembrie 2016, a însemnat 1.173 kg produse din carne de porc afumată, iar al doilea – 1.311 kg de produse.Un pachet conținea, așa cum spuneam mai sus, 17,25 kg, iar prețul plătit/pachet de CSM Roman a fost de 550,46 fără TVA. Dacă-i aplicăm și TVA-ul de 9% rezultă un preț final de fix 600 de lei.

Am fost în magazinele Theba Comp SRL

Am vrut să vedem dacă prețul plătit de CSM Roman pentru produsele de la Theba Comp SRL este unul mai mic decât în magazinele firmei. Surpriza a fost una pe măsură, în sensul că am constatat că Theba Comp SRL a vândut celor de la CSM Roman produse din carne afumată la un preț mai mare decât cel pe care îl practică în propriile magazine.  În magazinele Theba Comp SRL, un kilogram de cotlet afumat de porc este vandut cu 35 lei; pastrămă afumată porc – 33 lei/kg; ceafă afumată porc – 36 lei/kg; kaizer afumat – 26 lei/kg; muschiuleț porc afumat – 45 lei/kg; cârnați porc afumat – 23 lei/kg. Un pachet, așa cum spuneam, conține câte trei kilograme din fiecare produs, mai puțin cârnații, unde cantitatea a fost de 2,25 kg. Un calcul simplu, ne arată că dacă mergem în acest moment în magazinele Theba Comp SRL și cumpărăm 17,25 kg produse pentru a face un pachet ca cel vândut către CSM Roman, avem un preț de 576 lei. Vorbim de o diferență de 24 de lei/pachet, în condițiile în care una este să cumperi la suta de grame sau kilograme și alte să cumperi cu tona. Dar aceste aspecte nu au contat și iată că CSM-ul a cumpărat produse pentru sportivi la un preț supraevaluat. Ne abținem în a comenta cât ar fi putut economisi CSM Roman din această tranzacție. Lăsăm această plăcere anchetatorilor.

Și, ca lucrurile să fie cât de poate de clare, trebuie doar să spunem că adaosul magazinelor la produsele din carne pe care le comercializeză este cuprins undeva între 15-25%.

Am studiat piața din Neamț și am constatat că produsele Theba Comp SRL sunt printre cele mai scumpe. Și ne referim la prețul cu amănuntul, pentru că nu știm care sunt prețurile la ieșirea din abator. Ceea ce putem spune este că cu siguranță pretul de magazin la Theba Comp SRL este mult mai mare decât cel cu care produsul iese din abator. De asemenea, din informațiile pe care le deținem, magazinul acordă discounturi substanțiale la achiziția unor cantități mari, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul contractului cu CSM Roman.

Primarul Micu:  ”Totul a fost legal!” 

 

În ceea ce privește declarațiile actualului primar, Lucian Micu, privind acest contract, și anume că totul s-a derulat corect, cu documente etc, ținem doar să-i reamintim că CSM Roman a cumpărat peste 2 tone de produse de la colegul său de partid la un preț/kg mai mare decât cel din magazine. Asta ca să nu-i mai intoxice pe romașcani cu informații false. Faptul că achiziția s-a făcut pe SEAP nu înseamnă neapărat că a fost una corectă, așa cum am explicat la începutul acestui articol. Sau, ca să fim mai clari, orice cetățean care vrea să cumpere 2,4 tone de afumătură va obține, cu siguranță, un preț cu cel puțin 20% mai mic decât cel din magazine.

Că ceea ce spunem este real, o demonstrează tabelul de mai jos. Este oferta unei firme din Neamț, căreia i-am solicitat să ne furnizeze 1,3 tone de produse din carne de porc afumată.

Pentru produsele solicitate va putem oferi urmatoarele preturi:

-228 kg cotlet afumat; – 19.5 ron kg

-228 kg pastrama de porc afumata; – 19 on kg

-228 kg ceafa de porc afumata; – 19.ron kg

-228 kg kaizer afumat; – 22.5 ron kg

-228 kg muschiulet porc afumat; – 29.4 ron kg

-171 kg carnati afumati. – 15 ron kg

Aplicat la pachetul de 17,25 kilograme oferit de la Theba Comp SRL celor de la CSM, la oferta de mai sus avem o valoare totală/pachet cu TVA inclus de 397 lei, adică mai putin cu 203 lei decât ce a oferit Theba Comp SRL.  

Daniel MURARU

Citeste si:

Politicianul care vrea executarea unui jurnalist, afaceri „cărnoase” cu Primăria Roman

Afaceristul liberal Căpraru către deputatul Leoreanu: „Și Galan ăsta trebuie executat! Este un porc și un măgar!”

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Micu 10 iulie, 2017 at 15:44 Răspunde

    Si uite asa, si Capraru are afacere de succes cu cirnatii lui cu tot! Mare lucru de nu e printre cei mai performanti agenti economici ai judetului, daca nu chiar din tara! Poate ca mai sunt in tara asta autoritati care-si fac treaba si care il vor lua si pe acest individ la rost!

  2. valisor 10 iulie, 2017 at 17:26 Răspunde

    Îmi pare mie, sau chiștocu Chiticu s-a mai dolofănit oleacă? Mă referesc la referința că întrebarea nu i s-a pus-o la referatul care trebuiește, că ar fi scos fumăatură pe nări… da nu cred că l-ar fi primit pe Galan și da nici pe Muraru!…
    Ăștia ei suntem noi, dar, pentru că nu e deodată loc pentru toți, la tura asta suntem doar ei. Am mari speranțe să fiu și eu cât mai curând, că, dacă poate tot prostul, ce mi-e să mă fac și eu nesimțit? – că, accidental, din „educație deficitară”, fix axioma asta mi-a scăpat.
    Dacă nu ne băgăm mințile în cap, s-ar putea să nu se știe! Ce e așa greu să credem a încerca haina demnității? că se zice, până și pe goagăl dacă cauți, că așa, da chiar așa, de pâine nimenea n-ar duce dor. Pentru ăștia care stau la masă e cam greu, deși burta nu i-ar împiedica chiar așa de tare să face stânga-împrejur, deși eu cred că am unele dubii, că cam e și proști și răi, mult mai proști și mult mai răi decât cei ce n-am ajuns încă – că dacă mă gândesc, numa’, la Q60ul lui X6… Noi iștilalți măcar, indiferent că suntem flămânzi sau deja am servit o bere, hai să dăm mână cu mână… și cu ghioaga! Să ne avem ca frații, că vor ba dulce mult a duce!… ducă-se-n grijania mami’lor! Și s-auzim de și mai bine!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.