Cineva de la CJ vrea să mușamalizeze controlul Camerei de Conturi! Ar fi implicat și un auditor

Home » Arhiva » Cineva de la CJ vrea să mușamalizeze controlul Camerei de Conturi! Ar fi implicat și un auditor

By admin on iunie 6, 2017. 3 Comments

Haiduciile financiare ale unor sus puși din Consiliul Județean Neamț fac obiectul unui control al Camerei de Conturi Neamț, auditorii „descălecând” la cea mai importantă instituție publică din județ în data de 20 aprilie. Printre altele, reprezentanții Camerei de Conturi verifică și aspectele, deloc puține, pe care publicația atacul.ro le-a prezentat vizavi de modul în care CJ Neamț a cheltuit o sumă exorbitantă cu ocazia organizării primei ediții a Târgului de Crăciun de la Piatra Neamț. Căsuțe, promovări, colantări, artiști, clipuri, publicitate, toate s-au făcut cu bani publici de la Consiliul Județean. Oficial, de la bugetul județean a fost alocată suma de 900.000 de lei, însă investigațiile atacul.ro arată că bugetul a fost cu mult depășit. În acest sens, un rol deosebit l-a avut Centrul pentru Cultură “Carmen Saeculare”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean. Separat față de bugetul de 900.000 de lei, Centrul “Carmen Saeculare” a cheltuit alte câteva sute de mii, bani veniți tot de la bugetul Consiliului Județean, pentru alte servicii. Vorbim aici de promovări, plată artiști, publicitate în presa națională, realizare clip, etc. Cu alte cuvinte, auditorii chiar au ce verifica, iar rezultatul controlului nu are cum să stabilească altceva decât că banul public a fost cheltuit cu nesimțire. Și spunem asta chiar dacă unii trag sfori pentru a mușamaliza controlul Camerei de Conturi Neamț. Așa cum spuneam într-un alt articol, informațiile în posesia cărora am intrat arată că cei care au fost implicați în jaful de la Târgul de Crăciun se străduiesc să acopere matrapazlâcurile. Trist este că acest lucru s-ar face cu sprijinul unui/unei domn/doamne de la Camera de Conturi Neamț care, în urmă cu câteva zile, a pus în gardă un personaj celebru din Consiliul Județean. Concret, informațiile noastre arată că persoana de la Camera de Conturi i-a cerut personajului din CJ Neamț să facă rost de mai multe cereri de ofertă pentru a completa anumite dosare de achiziții. Numai că, așa cum spuneam, ceea ce nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă unii este că într-o astfel de situație contează mai puțin numărul de oferte și mai mult prețul de achiziție. Cum poți să spui că totul este în regulă când ai colantat trei autobuze la prețuri cel puțin duble decât cele de pe piață. În experimentul pe care l-am prezentat în urmă cu câteva luni am arătat cum, în maxim un sfert de oră, poți să găsești o firmă care să colanteze rapid trei autobuze, iar prețul să fie unul mai mult decât de bun simț.  

Sute de poze de la Târgul de Crăciun, „ridicate” pe Facebook în luna aprilie (!!!)

Că unii, care se simt cu „musca pe căciulă”, încearcă să dreagă busuiocul pe ultima sută de metri o demonstrează și activitatea de pe contul „Crăciun la Neamț” de pe Facebook. Recent, publicația online tvmneamt.ro a descoperit activitate pe acest cont de facebook, respectiv că în data de 24 aprilie administratorul paginii a introdus sute de poze realizate în perioada Târgului de Crăciun. De ce să recurgi la un astfel de gest la trei luni de la finalizarea evenimentului? Răspunsul este unul simplu de tot: cineva încearcă să justifice în fața auditorilor sumele mari încasate pentru promovarea în mediul online. Introducerea pozelor a fost făcută în data de 24 aprilie, adică la câteva zile după ce echipa Camerei de Conturi a descins la Consiliul Județean Neamț și chiar în ziua în care atacul.ro dezvăluia presiunile care au fost făcute pentru ca cei din conducerea Camerei de Conturi să-i schimbe pe auditori. În data de 3 mai, administratorul contului a mai postat un clip de câteva secunde în care apar imagini din timpul Târgului de Crăciun.

 

Cine a încasat zeci de mii de lei pentru servicii care nu au cum să coste mai mult de cîteva mii?

Evenimentul Târgul de Crăciun a fost promovat în mediul online de firma Creatory Org SRL, societate al carei acționar și administrator este Bogdan Dumea, nimeni altul decât prietenul Oanei Bulai, actualul county manager al Consiliului Județean Neamț. Prin achiziții directe, Creatory Org a prins trei contracte de promovare, două de la “Carmen Saeculare” și unul de la Consiliul Județean Neamț. Deși pare că unele servicii au fost plătite de două ori, și de “Carmen Saeculare” și de CJ Neamț, nu ne pronunțăm încă și îi lăsăm pe cei de la Camera de Conturi să o facă. Concret, vorbim de o sumă de peste 100.000 de lei, cu TVA, cheltuită pentru partea de promovare a evenimentului, aici intrând creația, execuția site-ului craciunlaneamt.ro, a paginilor de facebook, twitter, etc, dar si jonglarea acestora în mediul online.

 

  • 11.281 lei a dat Centrul „Carmen Saeculare” firmei Creatory Org SRL pentru „servicii de proiectare grafică pentru promovare în mediul online”, adică pentru „crearea și realizarea de machete specifice Google AdWord, realizare design specific Google adwords, realizare machete facebook, design machete, configurare și monitorizare campanii, grafică pagini”. Anunțul a fost inițiat pe SEAP în data de 28 noiembrie, ora 14.52 și atribuit Creatory Org SRL la ora 14.59. Adică în 7 minute.
  • 45.124 lei a plătit Centrul „Carmen Saeculare” celor de la Creatory Org SRL pentru „servicii de promovare în mediul online„, servicii care au constat în „înregistrare și configurare de pagini în mediul online a Târgului de Crăciun Facebook, Twitter, Google paces, Instagram, Google, Google+, etc. Realizare postări și actualizare periodice, inițiere și sponsorizare campanii publicitare online, postări rețeaua de Bloggeri specializați în turism din țară, postări presă/mediu online locală și națională, etc”. Achiziția a fost realizată tot în ziua de 28 noiembrie, anunțul fiind inițiat pe SEAP la ora 14,33 și atribuit la ora 14.41. Adică în 8 minute.
  • 37.500 lei a plătit Consiliul Județean Neamț firmei Creatory Org SRL pentru „servicii de promovare Târgul de Crăciun din perioada 4 decembrie 2016 – 5 iuanuarie 2017. Anunțul a fost inițiat în 23.11.2016 și atribuit în 25.11.2016. Reprezentantii Consiliului Județean Neamț ne-au precizat că pentru suma de 37.500 lei, Creatory Org SRL a prestat următoarele servicii: realizare logo+slogan, concept și design pentru: broșură, flyer, afiș, banner, imagistică căsuțe, colare autobuze, materiale pentru pagina de facebook; realizare pagină web, mentenanță web, pagini rețele sociale, newsletter; achiziționare hosting pentru pagina web a evenimentului.

Firma lui Dumea a mai prins un contract la „Carmen Saeculare” și a colantat, în schimbul sumei de 21.660 lei, trei autobuze. Noi am găsit într-un sfert de oră o societatea care colanta, la aceeași calitate, trei autobuze cu jumătate din suma cheltuită de „Carmen Saeculare”. Pe lângă aceste contracte dubioase, prin care s-au sifonat bani publici, au fost și altele la fel de generoase pentru clienții fideli ai șefilor din CJ Neamț. Amintim achiziția de căsuțe, demontarea și transportul lor, dar și realizarea unui clip la un preț astronomic. Bineînțeles, nu trebuie uitat contractul de câteva zeci de mii de lei pentru publicitatea în presa centrală a evenimentului, publicitate pe care nu am văzut-o nicăieri. A, că au fost câteva știri la televiziunile centrale, nu înseamnă că am avut de-a face cu publicitate în adevăratul sens al cuvântului. 

Daniel MURARU

Citeste si:

CUM SE „SIFONEAZĂ” BANI LA CONSILIUL JUDEȚEAN? AMICUL CONSILIEREI LUI ARSENE, CONTRACTE GENEROASE

CJ NEAMȚ, SAT FĂRĂ STĂPÂN? AMICUL CONSILIEREI BULAI, BANI BUNI ȘI DIN COLANTARE

Jecmăneală fără limite la o instituție a Consiliului Județean Neamț

Cătălin Botezatu și prietenele sale, bani buni de la bugetul județului Neamț

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

3 Comentarii la Cineva de la CJ vrea să mușamalizeze controlul Camerei de Conturi! Ar fi implicat și un auditor

  1. Cinstitu   iunie 6, 2017 at 2:41 pm

    Ba, astia ori is prosti ori is prosti gramada. Cred ca ultima varianta! O sa iesiti ca sobolanii din “palat”! Cred ca sunt disperati! Si zici sa nu te bucure raul altuia… nu ma bucura dar ma inveseleste, ca doar n-am furat impreuna!! Hai DNA-ule odata! Satura-i de furat!

    Răspunde
  2. mihnea   iunie 6, 2017 at 7:31 pm

    Ghinionul lor este faptul ca lumea sta cu ochii pe ei si nu ma refer doar la cele cateva mii de cititori. Iar o parte din subiecte fac deja obiectul unor cercetari amanuntite. Nu le va fi bine celor din echipa Curtii de conturi care vor fi pusi in fata unor probe indubitabile, oricat ar incerca frustrati adjuncti ai camerei de conturi sa stearga urmele. Tic-tac!

    Răspunde
  3. valisor   iunie 7, 2017 at 9:11 am

    Probabil că Negruzzi i-ar pune azi în gură lui Lăpușneanu “HOȚI, DA’ TOȚI!”. Mă simt copleșit, am în suflet o tristețe de nu știu ce și nu văd cum!… Ceasul ăla parcă TICăiește… de parcă dă să TACe… Sau, poate doar că am dormit prost, că iar l-am văzut pe Dragnea la telejurnal.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *