Hotărâre a instanței supreme, călcată în picioare de ministrul Carmen Dan

4
432

– comuna Agapia nu se află pe lista localităților unde, pe 11 iunie, se vor organiza alegeri parțiale, deși postul de primar a fost vacantat

-fostul primar Neculai Nastasă, aflat în conflict de interese, a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție

– „Hotărârea instanței supreme este definitivă și irevocabilă, așa că la Agapia trebuia să se organizeze alegeri parțiale. Este clar că avem de-a face cu o încălcare flagrantă a legii”, afirmă un cunoscut avocat nemțean

 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, și subordonații săi au încălcat cu maximă nesimțire o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin care un primar din județul Neamț a fost declarat în conflict de interese. Deși situația primarului Neculai Nastasă a fost adusă de către Prefectura Neamț la cunoștința MAI, conducerea acestuia s-a făcut că plouă și nu a introdus pe lista primăriilor la alegerile parțiale din 11 iunie 2017 și Primăria Agapia. Chiar dacă s-au mai înregistrat astfel de cazuri, în sensul că au mai fost autorități care și-au bătut joc de decizii ale ÎCCJ, cei cu care am discutat ne-au spus că la acest nivel, de minister, nu au mai fost situații de acest gen. Să reprezinți unul dintre cele mai importante ministere, să ceri românilor să respecte legea, iar tu, care ești numit pentru a veghea la respectarea legalității, să te dedai la astfel de lucruri este peste puterea de înțelegere chiar și a celui cu dispreț maxim față de lege.

HG-36

Este evident că ne întrebăm cu toții cum de s-a ajuns în această situație și de ce Primăria Agapia, cu primar găsit în conflict de interese, nu a fost inclusă în lista localităților în care vor avea loc alegeri parțiale în iunie. Posibile răspunsuri le-am putea găsi pe linie politică. În primul rând, prietenia lui Ionel Arsene, șeful PSD Neamț și președinte al Consiliului Județean Neamț, cu Neculai Nastasă, primarul „altoit” de Agenția Națională de Integritate este de notorietate. În anii 2012-2014, când, la Neamț, PSD-ul colabora strâns cu PDL-ul, Arsene s-a întâlnit de câteva ori cu Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, la pensiunea pe care soția primarului de Agapia o deține în comună. Mergând mai departe pe linia relațiilor, să mai spunem că Ionel Arsene a fost surprins luând masa la un restaurant din Cișmigiu cu premierul Grindeanu. Cel din urmă, însoțit de mai mulți miniștri, printre care și Carmen Dan, au venit la Piatra Neamț unde s-au întâlnit cu echipa premierului Republicii Moldova. După ședință, oaspeții au fost omeniți la Mănăstirea Agapia care, evident, se află în comuna Agapia, condusă până de curând de prietenul lui Arsene. Nu spunem că toate aceste lucruri, pe care le-am prezentat, au avut influență asupra deciziei dubioase a ministrului Carmen Dan, însă ele ar putea să explice tratamentul preferențial de care a beneficiat ex-primarul Nastasă.

Prefect demis pentru că a lucrat legal

La Neamț, prefectul Niculina Dobrilă a fost demis în 12 aprilie, adică în Săptămâna Mare, fără ca în locul ei să fie numită o altă persoană. Se pregătea să ceară sentința de la ÎCCJ a altui primar găsit în conflict de interese, pesedistul Șchiopu de la Bârgăuani, însă informația a ajuns unde trebuie, iar prefectul a fost tras pe linie moartă. Sursele noastre indică faptul că pentru funcția de prefect se „încălzește” Panaite Vasile, primar de Dragomirești, cunoscut ca fiind unul dintre apropiații lui Arsene. Demiterea Niculinei Dobrilă ar fi avut legătură și cu nemulțumirea unora față de modul în care reprezentantul guvernului în teritoriu și-a făcut treaba în cazul primarilor cu probleme, adică legal. Fostul prefect a cerut de la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia în cazul primarului Nastasă găsit în conflict de interese și a pus-o în aplicare. Primarul a fost eliberat din funcție, iar postul vacantat. Informația a fost transmisă pe calea oficială imediat la MAI. Ca o paranteză, se vorbește că, în opinia unora, Dobrilă nu trebuia să se grăbească cu intrarea în legalitate la Primăria Agapia și că ar fi refuzat să tragă de timp. „Paharul” s-a umplut după ce și Petrică Șchiopu, primarul PSD de Bârgăuani, a pierdut definitiv procesul cu ANI. Traseul ar trebui să fie același, însă fostul prefect nu a mai apucat să ceară hotărârea de la ÎCCJ în cazul Șchiopu pentru că a fost demis. Probabil, viitorul reprezentant al guvernului în județul Neamț va avea grijă să amâne cât mai mult acest demers. Este părerea noastră, iar la cum stau lucrurile putem spune că cei doi primari vor beneficia mult timp de acum încolo de protecția oamenilor cu greutate din partidul. În urmă cu câteva săptămâni, Bucureștiul a solicitat Prefecturii Neamț să comunice lista cu primarii problemă, ceea ce s-a și întâmplat. La vederea Primăriei Agapia pe lista cu pricina, cei de la minister ar fi spus că acolo încă se judecă. Noi am spune că da, se judecă, pentru că fostul primar a mai făcut niște acțiuni în instanță, însă acest lucru nu înseamnă că decizia ÎCCJ nu trebuia pusă în aplicare. Indiferent că vorbim de rea voință sau de necunoaștere a legii, cei de la minister nu au nicio scuză, fiind jenant ca la un astfel de nivel să „derapezi” în asemenea hal.

Ce spun avocații

Am discutat situația halucinantă de la Ministerul Afacerilor Interne cu doi cunoscuți avocați nemțeni care, sub semnul anonimatului, au acceptat să o comenteze. Amândoi ne-au declarat la unison că cei de la minister nu au respectat legea și că normal ar fi să fie întocmit un dosar penal pentru abuz în serviciu și nerespectarea hotărârilor judecătorești: „Chiar dacă primarul găsit în conflict de interese a atacat decizia instanței supreme, se știe că revizuirea sau orice altă contestație în instanță nu suspendă executarea deciziei ÎCCJ. Revizuirea nu este suspendabilă, n-are nicio treabă. Hotărârea instanței supreme este definitivă și irevocabilă, așa că pa și la revedere! Obligatoriu trebuia pusă în executare, iar la Agapia trebuia să se organizeze alegeri parțiale fără discuție. Faptul că localitatea Agapia nu a fost inclusă în lista celor unde se vor organiza alegeri este un lucru extrem de grav, pentru că vorbim de nerespectarea hotărârilor judecătorești, dar și de abuz în serviciu. Unii, așa cum se vede, sunt peste deciziile ÎCCJ. Dacă nu fac alegeri la Agapia trec peste o hotărâre a celei mai importante instanțe din România. Vinovat este ministerul de resort, pentru că prefectul are obligația să anunțe ministrul de resort, în situația dată Carmen Dan, iar cel din urmă are obligația să propună în ședință de guvern tot ce este legat de alegeri”.

 

„Este o hotărâre definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Casație, iar faptul că primarul a făcut contestații în instanță nu are nicio relevanță. Alea sunt căi extraordinare de atac care nu suspendă executarea hotărârilor. Deci, hotărârea Înaltei Curți este executorie în momentul de față. Nu este legal ce fac! Categoric, nu! Din punct de vedere juridic, căile extraodinare de atac nu suspendă executarea hotărârilor definitive și irevocabile. Să se prevaleze Guvernul de faptul că s-a promovat o cale extraordinară de atac este nelegal și încalcă legea în momentul ăsta. Nu au voie să țină cont de căile extrordinare de atac. De exemplu, dacă eu pierd un proces, nu mă oprește nimeni să fac din nou tot felul de acțiuni pe care știu sigur că le voi pierde și sunt inadmisibile. Eu le fac totuși, se înregistrează ca dosar, pentru că este obligația oricărei instanțe. O prostie dacă o scriu acolo se face dosar. Atunci înseamnă că eu, patru ani de acum încolo, deși știu că pierd, fac tot felul de acțiuni în instanță, iar asta ce înseamnă? Că eu nu fac alegeri pentru că se fac contestații? Nu, nu se procedează așa, trebuie ținut cont de ultima hotărâre definitivă și irevocabilă. În cazul de față este hotărârea instanței supreme, ea își produce efectele. La cum stau lucrurile prezentate este clar că avem de-a face cu o încălcare flagrantă a legii. Pe de o parte, nerespectarea hotărârilor judecătorești, care este infracțiune, și abuzul în serviciu. Deci nu discutăm despre faptul că ai încălcat o normă, ci legea”.

Concesionarea pășunilor l-a tras pe dreapta pe primarul Nastasă

Prefectul Niculina Dobrilă a semnat, în data de 1 martie, ordinul de încetare a mandatului primarului comunei Agapia, Neculai Nastasă. Măsura a fost luată după ce, pe 8 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în procesul pe care primarul l-a avut cu ANI. Nastasă a fost găsit în conflict de interese de Agenția Națională de Integritate în luna aprilie 2014. Primarul a atacat decizia ANI la Curtea de Apel Bacău și a avut câștig de cauză. Juriștii Agenției Naționale de Integritate au făcut apel la Înalta Curte de Casație și Justitie, iar în data de 8 februarie magistrații s-au pronunțat, de această dată câștigător fiind ANI. 

„Nastasă Neculai, primar al comunei Agapia, s-a aflat în conflict de interese de natură administrativă. A semnat două contracte de concesiune cu Asociația Crescătorilor de Animale “Răchitiș” Agapia, asociație în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deține calitatea de membru fondator, încălcând, astfel, dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul ANI din data de 1 aprilie 2014. 

Iată și decizia ÎCCJ în cazul lui Neculai Nastasă:

Daniel MURARU

Citeste si:

Adio, primărie! Neculai Nastasă, primarul comunei Agapia, a pierdut procesul cu ANI

SCANDALUL PĂȘUNILOR DE LA AGAPIA. PRIMARUL NASTASĂ, CONFLICTUL DE INTERESE ȘI JUSTIȚIA

Prefectul a emis ordinul de incetare a mandatului primarului de Agapia

Primarul Șchiopu, mai tare ca prefectul?

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Jean Valjean 21 aprilie, 2017 at 12:14 Răspunde

    E de fereasca Dumnezeu! Ce tara mai e si asta! Ce timpiti putem sa fim sa lasam asemenea hoti oridinari sa ne conduca! Pai, daca eu, sau el, sau ea, am face acest lucru, ne-am trezi imediat cu executorii la usa! Legati, batuti si bagati in cele puscarii! Asta e ministru MAI? Se vede treaba ca pestele de la cap se impute! Si ala ce tot tine cu dintii de scaunul de primar? Zau, ce-i cu voi, oameni buni? Nu va mai saturati de bani? Ca de aici se trag toate ilegalitatile astea lant…

  2. valisor 21 aprilie, 2017 at 12:24 Răspunde

    Și, uite! așa nu mai contează că ministeritza asta e o gagică chiar frumușică. Păcat de ea! Da Nelu slutu și urâtu…!!

  3. Diana 21 aprilie, 2017 at 18:56 Răspunde

    Tot citesc in ultima vreme despre noua echipa de la prefectura, respectiv domnii Panaite si Baltatescu. Interesant. Daca va uitati putin in urma, constatati ca ambii sunt fosti membri de frunte ai PDL si totodata ambii au firme de termopane. Probabil e vreun criteriu informal. Adica PSD a castigat alegerile si pun in functii PDL-isti!. Sa intelegem ca e un blat intre Arsene si Pinalty? Nu ne-au ajuns atatia ani de de jaf portocaliu? Multumim, PSD iubit!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.