Consiliul Județean plătește bani grei pentru articole, felicitări și comunicate

14
1038


 

Peste 70.000 de lei, atât a cheltuit Consiliul Județean Neamț, în perioada 1 iulie 2016 – 6 martie 2017, cu publicitatea în presa locală. Suma nu este una foarte mare dacă e să o raportăm la alte cheltuieli ale CJ-ului, însă vorbim de acei bani care au plecat doar pentru publicitate din bugetul public, fără a pune la socoteală sumele cheltuite în același scop de societățile și instituțiile subordonate Consiliului Județean Neamț. Deocamdată, până vom obține date certe și în acest sens, nu putem decât să bănuim că sumele au fost substanțiale. Aceeași bănuială o avem și în cazul Primăriei Piatra Neamț, societăților subordonate, dar și in situația altor primării din Neamț. Mai interesant este pe ce a dat Consiliul Județean Neamț fix 73.602 lei. De acești bani, așa cum arătam într-un alt articol, au beneficiat câteva publicații din județul Neamț. Unele au primit mai multe comenzi, altele mai puține, iar altele deloc. La baza împărțirii banilor, spun cei de la CJ Neamț, au stat tirajul, în cazul presei tipărite, și traficul dacă vorbim de publicațiile on-line. Așa explică mai marii instituției diferența între sumele facturate. Iar dacă vineri v-am prezentat tabelul privind cheltuielile cu presa, astăzi o să vă prezentăm și pe ce au fost achitați banii.

Arsene inaugurează un drum la Pipirig – 1.200 lei. Interviu cu șeful județului – 2.520 lei

 

Mai bine din jumătate din suma de 73.000 de lei, și anume 43.000 de lei, a fost cheltuită de CJ pentru publicitate în presa scrisă în lunile noiembrie și decembrie, adică în campania electorală de la alegerile parlamentare. Noi nu spunem decât că a fost vorba de o coincidență nefericită de s-a întâmplat ca în acea perioadă CJ-ul să aloce o sumă importantă de bani pentru publicitate în presa din Neamț. Banii s-au dus, în general, pe comunicate de presă, articole comandate și interviuri, toate avându-l în prim plan pe Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. De exemplu, articolul „Ionel Arsene la Consiliul Consultativ Cultural” acostat între 600 și 1.200 de lei/articol. Situația s-a repetat în cazul altor articole de genul „Arsene consultă mediul de afaceri” sau „Arsene și activitatea de la CJ”, „Incursiune a șefului CJ la Spitalul Județean”. Tot în același interval, publicația on-line ziarpiatraneamt.ro încaseză 1.200 lei pentru un articol din care aflăm că președintele Consiliului Județean Neamț a inaugurat drumul Pipirig – Dolia. Mesagerul de Neamț publică un interviu cu Ionel Arsene în schimbul sumei de 2.520 lei. Comunicatele de presă curg și ele, tot pe bani și tot la prețuri cuprinse între 600 și 1.200 de lei. Participarea CJ Neamț la Târgul de Turism, din noiembrie 2016, a fost prezentată în publicația on-lie ziarpiatraneamt.ro în schimbul sumei de 1.200 lei. Iar exemplele pot continua.

 

Cât plătește Consiliul Județean ca să vă felicite 

Sigur, mulți nemțeni s-au întrebat cât costă și cine plătește felicitările pe care, cu diverse ocazii, șefii unor instituții publice le adresează comunității. În cazul Consiliului Județean Neamț, de exemplu, aceste felicitări din partea președintelui CJ, care apar în presa locală, sunt plătite din bani publici. Asta ca să nu creadă cineva că Arsene le urează toate cele bune nemțenilor din banii săi. Cum nici precedesorii săi nu au făcut acest lucru. Felicitarea președintelui Consiliului Județean Neamț, apărută în câteva publicații, cu ocazia sărbătorii Sfinților Mihail și Gavril a costa 360 lei/publicație. Patru publicații, atent alese după tiraj și numărul de accesări pe internet (!!!), au publicat această felicitare: ziarul Ceahlăul (print și on-line), ziarpiatraneamt.ro (on-line), stiri-neamt.ro (on-line) si newsallert.ro (on-line). Cum Sfântul Nicolae este mai important decât Sfinții Mihail și Gavril, în special datorită impactului asupra publicului, dar și din „cauza” de campanie electorală, numărul publicațiilor care au transmis mesajul președintelui Consiliului Județean, dar și tariful/felicitare, au crescut. Celor patru publicații amintite mai sus li se alătură alte două on-line: vestea.net și tvmneamt.ro. Câte 600 de lei/felicitare a achitat CJ fiecărei publicații, efortul financiar fiind de 3.600 lei. A urmat Crăciunul și Anul Nou, când CJ a cheltuit în total 10.800 lei pe felicitări. Schema a fost aproape identică cu cea de la Sfântul Nicolae, cu o singură excepție, tvmneamt.ro nu a mai primit comenzi, însă a apărut săptămânalul Mesagerul. De Crăciun, CJ a achitat între 600 și 1.200 lei pentru o felicitare, diferența de preț fiind explicată, evident, de tirajul și accesările pe internet ale publicațiilor agreate. Astfel, în timp ce săptămânalul Mesagerul, cotidianul Ceahlăul și ziarpiatraneamt.ro au încasat câte 1.200 lei fiecare pentru felicitare, newsallert.ro, vestea.net și stiri-neamt.ro au trebuit să se mulțumească cu 600 de lei pentru aceeași felicitare. Situația a fost identică în cazul felicitării trimisă de președinte de Anul Nou.

600 lei – un anunț că va avea loc o ședință ordinară/extraordinară 

 

Ședințele Consiliului Județean Neamț sunt anunțate pe site-ul instituției gratuit. Consilierii județeni sunt anunțați atât telefonic, dar și prin sms că vor avea loc ședințe. Cu toate acestea, Consiliul Județean Neamț a considerat oportun să anunțe și în presă organizarea ședințelor de Consiliul Județean. Prețul plătit: 600 lei/anunț, beneficiarul principal al acestor servicii fiind ziarpiatraneamt.ro.

Zeci de mii de lei pe articole, anunțuri sau comunicate de presă

În tabelul de mai jos avem, defalcat, sumele achitate de către Consiliul Județean Neamț unor instituții media pentru publicitate, în intervalul 1 iulie 2016 – 6 martie 2017.

Oficial, reprezentanții Consiliului Județean Neamț ne-au comunicat că toate lucrurile sunt în regulă și că banii s-au cheltuit corect. Oare așa să fie? Să pompezi sume importante din bugetul public pentru imaginea președintelui Consiliului Județean Neamț, președinte al unui partid politic, chiar în campania electorală, o fi corect? 

„Achiziția de spațiu publicitar se realizează prin notă de comandă, direct către furnizorii de servicii mass-media, în funcție de necesititățile de informare pentru judetul Neamț, în limita valorii estimate totale a bugetului, conform ofertelor înregistrate la Consiliul Județean Neamt. La baza selecției publicațiilor stau tirajul (când vorbim de presa scrisă tipărită) și traficul înregistrat ( pentru publicațiile online), respectiv numărul de vizitatori unici, numărul de vizite pe zi, numărul interacțiunilor și a aprecierilor de care beneficiază publicația, dar și necesitatea de a informa întreaga  populatie a judetului în legătură cu activitatea Consiliului Județean Neamț”, se arată în adresa răspuns a Consiliului Județean Neamț.

Mai jos avem câteva capturi din publicațiile care au prestat contra cost pentru Consiliul Județean Neamț. Le prezentăm în ordinea descrescătoare a sumelor încasate, cu precizare că unele publicații au șters anumite materiale sau este foarte posibil să nu fi reușit să le identificăm noi. De asemenea, nu excludem faptul ca anumite comunicate de presă, articole, etc să fi apărut numai în edițiile print ale unor publicații.

 

ziarpiatraneamt.ro

 

Mesagerul de Neamt

 

newsallert.ro

 

Ceahlaul

stiri-neamt.ro

vestea.net

 

tvmneamt.ro

romanulfinanciar.ro

Daniel MURARU

 

Citeste si: 

 

Ode pe bani publici pentru stăpânul județului. Ghici cine papă cei mai mulți bani de la CJ?

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

14 comments

  1. Un flamind 3 aprilie, 2017 at 15:37 Răspunde

    S-a spart teava cu bani la CJ? De ce nu m-ati anuntat, ca imediat chemam baietii sa-mi faca un site si sa ma bag si eu, ca am coatele mai ascutite si gura mai spurcata! Cistigam si mai mult decit baietii astia „destepti” din presa! Si dupa aia, daca scriati si de mine, ce? Ma suparam? Nu, ca aveam conturile pline si ma durea la basca! Plecam in Tenerife si ma intorceam cind iti trecea! Pe cind tu, Daniel Muraru, am auzit ca n-ai ce minca si bei bere ieftina? E adevarat asa ceva? Pai, daca-i asa, de ce nu fac baietii astia o cheta sa te hraneasca, ca au ce ce? Ca uite care-i treaba, ei s-au descurcat! Dar tu nu, si acu vrei sa fii infiat!!! Bine ca au anuntat ca tot ei gasesc ceva, ca doar ei sunt orfanii, dupa cum se vede, si de neuroni, si de mama, si de tata! Cu oameni de nimic societatea nu are cum sa progreseze, ba dimpotriva! Si se vede unde am ajuns, ca doar nu eram destepti sa progresam! Traiesc cu speranta ca tot ceea ce scrii va duce la dreptate, care dreptate se va transforma intr-o justitie corecta ce va fi aplicata celor care au bani de bere scumpa! Stiu ca nu te lasi, asa ca da-i inainte! Felicitari, Murarule, pentru curaj si demnitate! Eu te stiam, dar acum mi-ai intarit convingerea! Bravo!

  2. Dedilia 3 aprilie, 2017 at 16:12 Răspunde

    Dar domnul asta Iosub care e campion la luat bani cu siteul lui absolut mizerabil de la institutiile administrative nu e cel care o face pe virgina si macar o data pe luna scrie sa nu se mai dea publicitate de stat la presa? Cum adica, una scrie si alta face? Pai asta se cheama ipocrizie, stimabililor!
    El ii face pe ceilalti jurnalisti ba santajisti, ba paraziti (retin ca mereu scrie „la munca, nu la intins mana!”) si chiar el – chiar el! – e cel care trage la greu din conducat cu bani publici?
    Urat! faza asta imi aduce aminte de cei care merg la diverse reuniuni si cand sunt invitati sa serveasca un fursec, iau asa cu doua degetele, „stiti, nu prea mananc dulce”, si cand gazda nu e atenta isi baga si in buzunare…
    Felicitari domnule Muraru pentru ceea ce faceti si chiar daca aceasta mediocritate a scris despre dvs ca sunteti „securist” (mentalitate din asta are el, de fapt), prefer un „securist” ca dumneavoastra decat o non-valoare ca acest individ.

  3. mihnea 3 aprilie, 2017 at 19:04 Răspunde

    A trebuit sa citesc de doua ori ca sa ma conving ca nu am citit gresit. 700 de milioane de lei in cateva luni pentru imaginea lui Arsene? Stiam ca sunt niste nulitati, dar astia fac jaf la drumul mare! Cate mizerii de sute de milioane or mai fi? Dar echipa de mimoze si fotografi, care probabil doar la baie nu-l insotesc, din ce bani e platita? Aud ca sunt angajati la societati ale CJ pe 3.000 lei pe luna si detasati la CJ! Doamne, in ce lume traim???? Si unde s-a mai auzit in lumea asta ca cei mai multi bani publici pentru publicitate sa fie dati de o institutie catre un blog (sau cum naiba ii spune, ziar online) a lui Iosuban? Dintotdeauna prea scrisa a fost baza! Pai majoritatea din mediul rural se uita pe net la mizeriile scrise intr-o romana proprie? Cum Dumnezeule Doamne „specialistii” aia de la Curtea de conturi nu imputa sumele astea? Ca spune un rebut ca are nu stiu cate mii de vizualizari are pe secunda? Pai chiar ne cred prosti? Nu stim cum isi indexeaza vizualizarile cu diverse programele? Si cand il vezi cum scrie el ce victima a fost si se lupta singur cu mafia pdl-ista…iar el rupea clanta la Gigi Stefan, cum o face si la Chitic! Stiti care e ghinionul acestui individ? Gigi a salvat toate imaginile si convorbirile cu acest individ!!!! Va avea un mare soc pentru ca inregistrarile sunt mai multe locuri…ha, ha, ha!

  4. mihnea 3 aprilie, 2017 at 19:11 Răspunde

    Mai am o curiozitate. Oare ce spun nemtenii care au votat gandindu-se ca vor avea un trai mai bun? Ce spun muncitorii si pensionarii (categorii dragi lor) care au venituri mai mici de 1200 lei, cat da Arsene pe o felicitare? Ca sa nu mai vorbim de felicitarile de 2.500 lei. Rusine!!! In aceeasi logica, oare cu cati bani contribuie Arsene si fiecare judet pentru ca Dragnea sa-si plateasca monologurile de la latrinele tv – Antena 3 si Romania Tv….

  5. Ghici Ciripici 3 aprilie, 2017 at 19:28 Răspunde

    Sa zicem ca fac un efort si as putea intelege si ideea de publicitate a unei institutii publice. Mai o felicitare, un reportaj publicitar ca se poarta peste tot in lume, inclusiv la proiecte europene, mai trebuie sa traiasca si astia din presa ca altfel ne plangem ca nu este presa si ei se plang ca mor… dar ce face Iosub Robert este presa? Pe bune, ce face individul asta se cheama jurnalist si ce scrie el e articol?
    Nu, din puct de vedere profesional, Iosub este DEŞEUL presei nemtene.
    Am vazut pe aici, si in articole si in comentarii, ca el este de fapt un sifon al banului public. Sau, date fiind anumite informatii care circula prin oras, a devenit si sifon la bani, ca ar fi si altfel. Ma simt si eu dator sa va mai spun o sursa de bani absolut necunoscuta dupa cate vad: Serviciul din Consiliul Judetean care se ocupa de groapa de gunoi. In noiembrie-decembrie (ghinion!, tot la campania electorala ajungem) a luat un sac de bani de la acel serviciu ca sa… faca el campanie de educatie, gen pe ecologie. Ca asta e treaba lui Iosub si a domnului Padure (seful Serviciului si membru PSD) sa cheltuie sute de milioane de lei pe educatie!!! Au mimat un fel de concurs foto la care au dat premii la toti pentru ca asa de mare e audienta siteului lui Iosub ca au fost foarte putini inscrisi!!! Asa a scris el, ca s-au inscris foarte putini doritori.
    Acum am inteles de ce s-a dublat pretul la gunoi, sa aiba de unde-i da Arsene si Padure inca un diplomat de bani lui Iosub.
    Mai ganditi-va la un lucru: banii acestia oare ajungeau toti la el sau erau si cu parandarat?

  6. valisor 3 aprilie, 2017 at 23:39 Răspunde

    Mișto! aș putea zicea. Nu mai departe de ieri, văzui, dupe comentarii, că mai citesc aici, cu viu interes și admirând postura, unii din alte prefecturi, probabil găsind similitudini până la identitate. Probabil că fiecare din cele 41 de case, ale României, are un Muraru al ei, iar Bucureștiul măcar 6.
    Efortul conjugat, al celor cu coloană de rezistență, ar putea prăbuși peșterile piraților și suporta întreagă greutatea templului revenirii noastre la „Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât”.
    Tot bat apa-n piuă cu asta, că puterea presei e toată puterea puterii, fără de care puterea zăpăciților prostovani n-ar fi în stare nici măcar să-și ducă singuri lingura la gură. Ce a luat-o pe arătură, tot ducă-se! Dar pentru asta, efortul individual al fiecăruia dintre cei care, ca în acest „atac”, ar putea pune punctul pe J, constituindu-se în rădăcina verbului mai apoi de conjugat, odată pornit și, de pornit, se vede că a pornit, nu ar trebui să se oprească fără să producă avalanșă; de tot odată, în paralel, concomitent și simultan, cei cu școală, alte școli decât după cursurile ” Știința Pentru Toți” și „Almanahul Scînteia” și cu vorba clară, prin genele altei științe decât a deștepților din „UE” de tot vor ei să ne învețe cum să fim fraierii lor, cam ar fi vremea să ne țipe cu insistență în ceasul deșteptător.
    Pe scurt, cam asta… Pe mai lung, îmi pare rău, cam nu-s eu de cursă lungă.
    Haideți odată, măi fraților, că e ceasul 12, deci, ACUM ORI NICIODATĂ! numai nu aia cu Traian, că io mai degrabă cu Decebal aș vrea!

  7. Supt acoperire 4 aprilie, 2017 at 07:59 Răspunde

    Cum e mai usor sa faci bani, decit asa? Mediul de afaceri, de unde ar trebui sa fie sustinuta presa, e santajabil, fricos, are afaceri cu statul ori scirbit de ceea ce vede. Banii statului sa mearga in investitii, nu in imaginea lui arsene. Daca vrea imagine, s.o plateasca din banii lui, sunt convins ca nu duce lipsa. Ce mai e de zis? De la doamna elena, la bulai, la presa, la multii altii pe care nu.i mai stim, toti sunt la fel. Rusine nu mai exista! Domnule Muraru, continua ceea ce ai inceput, ca bine faci! Era si timpul!

  8. UnNemtean 4 aprilie, 2017 at 08:03 Răspunde

    Ăștia de la putere vor face întotdeauna doar ciordeală.Paranghelii,voluntari,amantlâcuri,combinatii,spoieli,propagandă doar pe bani publici vor fi.Legislatia croită prost intr-un mod premeditat va avea efect întotdeauna doar ciordirea banului public si nimic altceva.

  9. INCAoINTREBARE 4 aprilie, 2017 at 17:15 Răspunde

    Acest (***cenzurat admin) cu saitul lui de rahat tipa de vreo cativa ani ca presa locala trebuie desfiintata si sa nu mai primeasca nici un leu de la institutiile publice. Acum ne-am prins, urla ca (***cenzurat admin) ca sa ramana singur, sa ia el toti banii si sa fie singurul pe piata care sa conteze. Efectiv dorea o intoarcere in comunism, sa aiba el monopolul informatiei.
    Va felicitam, domnule Muraru.
    Asteptam informatii si despre banii luati de el de la Spital si pentru ce ia acesti bani (filmari, clipuri?), de la Troleibuzul, de la Primarie (pe firma si pe oengeuri) si poate ne spune si ITM-ul cum platea oamenii la negru ca e greu de crezut ca domnul Huma care a lucrat la el avea contract facut in regula, ca sa dam numai un exemplu.
    Si Tarata avea televiziune cu ziaristi adevarati dar nu si-a permis sa arunce asa cu banii in ziaristii de casa cum se intampla acum la domnii Chitic si Arsene.

  10. Gaby 4 aprilie, 2017 at 17:24 Răspunde

    Societatea Royal Media Grup este a lui Romel Barjovanu de la PNL, in contul acesteia au fost facute platile pentru reclama in saitul stiri-neamt. Pe ziaristul de teren o face fratele lui Romel, Dan, ca doar nu poate merge Romel la conferintele PSD sau PMP el fiind consilier local.
    Poate acum intelegeti ce e cu grupul asta organizat de Iosub care ii ataca pe online si altfel doar pe unii din PNL si pe altii nu.
    Dar e frumos ca PESEDISTUL ARSENE ii da bani firmei PENELISTULUI ROMEL BARJOVANU.

  11. Viorel 4 aprilie, 2017 at 18:26 Răspunde

    Domnule Muraru, nu e corect sa ne puneti dvs. sau cei care comenteaza pe toti din PSD in aceeasi oala. Sunt membru PSD si sunt unul din cei care l-a mirosit de la inceput pe acest mincinos. Este agreat de unii sefi dar suntem destui in PSD care il tratam asa cum merita, cu indiferenta sau dispret.

    • Bibescu 4 aprilie, 2017 at 18:52 Răspunde

      Cu atit mai grav este ca l.ati mirosit, dar l.ati lasat sa creasca, complacindu.va. Si daca tot nu v.a placut, de ce n.ati zis nimic? De ce n.ati facut nimic? Banii sunt ai comunitatii, puteati sa strigati in gura mare ca nu va convine! Puteati sa nu fiti de acord! L.ati asteptat pe Duhul Sfint sa faca ordine? Si n.am vazut sa fi fost scris in articol de psd, ci de cj, care nu este al psd.ului, presupun! Sau asa o fi si n.am aflat inca! Data viitoare, nu mai stati pasivi, implicati.va de pe pozitiile din care sunteti! Hai, pa!

  12. Flori 5 aprilie, 2017 at 11:03 Răspunde

    Iosub = individ (cenzurat admin. ***, ****, ****, ****, ***), arogant cu cei slabi si umil pe langa cei puternici, (*** cenzurat admin.) perfecta a acestor vremuri, se lauda cu enjpe mii de diplome dar nu stie sa faca nimic ca lumea, (****cenzurat admin.) asa cum am mai zis.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.