„Nu a fost demisie, ci o încetare a contractului de muncă cu acordul ambelor părți”

4
420

Colaborarea fostului prefect Vlad Angheluță cu instituția Consiliului Județean Neamț a încetat săptămâna trecută, decizia fiind luată cu acceptul ambelor părți. Acesta este mesajul pe care Vlad Angheluță a ținut să-l transmită publicației atacul.ro care, azi dimineață, a anunțat în exclusivitate că nu mai este administrator public al Consiliului Județean Neamț. „Nu a fost o demisie, ci o încetare a contractului de muncă cu acordul ambelor părți. Decizia a fost luată ca urmare a unor discuții pe care le-am avut cu președintele Consiliului Județean Neamț, în sensul că sunt multe proiecte și la Târgu Neamț care trebuie realizate, în ceea ce privește asistența socială. Eu am o misiune și aici, la Târgu Neamț, de dus la bun sfârșit. Colaborarea e la fel de bună și cu domnul președinte și cu domnul Harpa, aici la nivel local. Vreau să mai fac o precizare, și anume că naveta la Piatra Neamț nu a plătit-o Consiliul Județean și nu a fost deloc chinuitoare. Naveta nu este o cheltuială eligibilă într-un contractul de muncă al administratorului public. Este o navetă pe care o plătesc din resurse proprii mulți alții care au servicii la Piatra Neamț. Naveta am făcut-o cu mașina mea. Eventualele deplasări în inters de serviciu le-am făcut cu mașina instituției, în timpul programului”, a declarat Vlad Angheluță.

Publicația atacul.ro a încercat să-l contacteze în această dimineață pe fostul prefect, însă acesta nu a răspuns la telefon. După publicarea articolului, Vlad Angheluță ne-a contactat pentru a face câteva clarificări.

 

Iată știrea inițială:

Demisie surpriză la Consiliul Județean Neamț

Fostul prefect de Neamț, Vlad Angheluță, și-a încheiat activitatea la Consiliul Județean, după ce a renunțat la funcția de administrator public pe care o ocupa de câteva luni. Angheluță nu a stat nici șase luni în Consiliul Județean, numirea pe funcție fiind făcută pe data de 12 septembrie. În ceea ce privește încetarea raporturilor de muncă, la mijloc este vorba de o demisie în care ar fi fost invocate probleme de ordin personal. Se pare că Angheluță nu a plecat de la CJ din cauza problemelor personale, ci mai degrabă din cauza tensiunilor care au apărut între el și alte persoane din conducerea instituției, după cum spun sursele noastre. Angheluță, ca și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean, este din orașul Târgu Neamț, prietenia celor doi fiind de notorietate. De altfel, promovarea lui Angheluță în funcția de prefect al județului Neamț, în martie 2014, a fost susținută de PSD, implicit de Arsene. Târgnemțeanul a părăsit scaunul de prefect în martie 2016, când a fost demis de Guvernul Cioloș. Șansa i-a surâs din nou după alegerilor locale, când Arsene a fost ales președinte al Consiliului Județean. În septembrie a participat, fiind singurul candidat, la concursul organizat pentru ocuparea funcției de administrator public la CJ Neamț și a reușit. Numai că iată, după nici șase luni, părăsește funcția. Vlad Angheluță nu este de plâns, pentru că nu a rămas fără loc de muncă, el având asigurată funcția de director la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târgu Neamț. Postul  este blocat din martie 2015, atunci când Angheluță a câștigat postul scos la concurs. Cum Angheluță era prefect la acea vreme, funcția a fost blocată, situație valabilă și în perioada în care a fost administrator public al Consiliului Județean Neamț. Așadar, cel mai probabil, fostul administrator public se va prezenta mâine la noul loc de muncă-Primăria Târgu Neamț. Am încercat să luăm legătura și cu Vlad Angheluță, pentru a ne spune motivele care l-au împins să ia această decizie, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon. Oricum, un lucru este sigur, Angheluță a scăpat de naveta chinuitoare pe care o făcea zi de zi de la Târgu Neamț la locul de muncă, dar și CJ-ul a scăpat de o cheltuială în plus, respectiv nu mai achită contravaloarea costurilor cu naveta. Însă este foarte posibil ca aceste costuri să crească, întrucât se aude că locul lui Angheluță va fi luat de o persoană din Roman, adică de Oana Bulai, nimeni alta decât consilierul personal al lui Ionel Arsene. 

 

Daniel MURARU

 

 

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Vasile 26 februarie, 2017 at 17:29 Răspunde

    D-le Angheluta, cand e vorba de sacrificii, cruta-ma, sunt sensibil si lacrimez . Rugaminte, puteti publica fisa postului detinuta la Cj, ca, in privinta distantei pana acolo,, ma calific, la proba eliminatorie, fac 5 min. Privind alte mijloace mobile, am emotii, skoda mea e cam veche.
    P.S. sunt voluntar, dar….

  2. mihnea 26 februarie, 2017 at 17:44 Răspunde

    Analizand la rece, trebuie vazut cine are de castigat in acest caz. Pe de o parte Elena, creierul aranjamentelor, a fost prinsa pe picior gresit si e posibil sa plece. Pe de alta parte, Angheluta, administrator al judetului – un fel de mana dreapta sa sefului CJ – pleaca. Se pare ca doar Bulai are de castigat si ramane singura la butoane. Interesant si inteligent modul de a scapa de incomozi, daca o fi asa. Mai ramane sa scape de Husaru, care o sapa marunt la Arsene pe Bulai. Poate Bulai a dat si o „mana de ajutor”, prin diversi, la dezvaluirile care apar in presa, extrem de bine documentate si precise. Ceilalti (***cenzurat admin), gen Nita, Harabagiu, Iosub, Janel, ii ciugulesc din palma. Tare madam Bulai. Si oricum, mult mai valoroasa acum, fata de vremurile trecute de la Roman (****cenzurat admin). Prietenii stiu despre ce e vorba!

  3. Catalina 26 februarie, 2017 at 21:56 Răspunde

    Poate plecarea dlui Angheluta are legatura si cu”dona Elena”,ea nu a plecat niciodata din CJ ,chiar daca fizic nu este acolo gestioneaza tot ce inseamna proiecte mari ale institutiei mai ales cele europene.Daca a scapat de Angheluta care mai cerea socoteala de una de alta,acum liber la tot ce vrei cu blonda la inaintare si voluntara in spate la rezolvat tot ce misca

  4. stupid socks 2 martie, 2017 at 13:43 Răspunde

    Care Husaru, fratilor? Pai, ce, ea e consilier al lui arsene? Lista de consilieri publicata in presa n-o avea si pe ea. Pana la urma, e angajata la mosia lui arsene, sau face si ea „voluntariat” ca, duduia adusa de la Bucuresti? Ori, te pomenesti c-o fi voluntariat platit de vreo alta societate, care primeste finantare de la judet? Cum ar fi aia cu troleibuzele sau aia cu apa… Ca doar n-o fi platind-o arsene din salariul lui, ori vreun deputat cu acelasi grad de alfabetizare, ca arsene… N-ar fi de vazut si asta?

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.