„Afacerea” Piața Centrală: Ipocrizie și interese din plin la PSD, dar și la PNL

Home » Atac la nesimțire » „Afacerea” Piața Centrală: Ipocrizie și interese din plin la PSD, dar și la PNL

By admin on februarie 20, 2017. 6 Comments

Pesediștii nemțeni au reușit, la ultima conferință de presă, să vorbească atât de mult despre Piața Centrală din Piatra Neamț, cât nu au vorbit de când aceasta a ars. Iar presa, cel puțin o parte din ea, a relatat cu lux de amănunte o serie de aspecte cel puțin ciudate privind incendiul care a făcut scrum cea mai mare piață din județ, eveniment înregistrat în iulie 2014, fără ca social democrații să aibă vreo reacție. Revenind la conferința de presă de duminică, să spunem că din cele 54 de minute cât a durat, Pieței Centrale i-au fost alocate 28 de minute, adică mai bine de jumătate. Deputatul Ioan Munteanu și senatoarea Emilia Arcan au fost cei care au arătat cu degetul spre primarul Dragoș Chitic pe care l-au acuzat că intenționează să dea spre administrare noua piață aceleiași societăți CMI Urban, care a administrat-o și înainte de a fi distrusă de foc. În cei aproape trei ani scurși de la incendiu, cei doi parlamentari nu s-au remarcat cu declarații despre incendiul de la piață, însă au făcut-o cu vârf și îndesat duminică. Ce au spus? Jumătăți de adevăr sau au făcut acuzații fără niciun fel de acoperire. Înainte de a intra în miezul problemei, trebuie să spunem că bătălia care se dă cu adevărat în acest moment are ca miză administrarea pieței, adică gestionarea unor sume frumușele de bani. Pe surse se discută de ceva vreme că majoritatea PSD-ALDE-PMP din Consiliul Local ar agrea varianta ca piața să fie administrată de societatea Locativ Serv, firmă a municipalității, ce este condusă de către Jănel Iosub, membru PSD. De partea cealaltă, primarul Chitic și ceea ce a mai rămas din gașca portocalie construită de Pinalti la Piatra Neamț, ar merge pe varianta CMI Urban ca administrator al pieței. Urbanul, care se află într-o situație financiară deosebit de delicată, fiind în reorganizare judiciară, ar avea nevoie de piață ca de aer, salvarea acestei societăți putând veni din banii pe care i-ar încasa din administrarea pieței.

Cam așa stau lucrurile în ceea ce privește Piața Centrală și „corecta ei administrare în interesul cetățenilor”, expresie atât de mult uzitată de în ultima vreme de cei interesați direct să coordoneze această afacere a orașului. Că în perioada cât Gheorghe Ștefan s-a aflat în libertate, puțini politicieni au avut curajul să denunțe public măgăriile de la Urban și Piața Centrală, se știe foarte bine. Se vede că unii au prins un curaj nebun acum după ce Pinalti a ajuns după gratii și dau cu barda-n stânga și-n dreapta. De ce spunem acest lucru? Pentru că se știe, de exemplu, că personajul Valentin Mîțu, administratorul Pieței Centrale este omul de încredere al lui Ștefan. A fost adus de Pinalti de la Tarcău, unde lucra la societatea Forestar, la Piatra Neamț, iar după ce s-a ocupat o perioadă scurtă de administrarea stadionului FC Ceahlăul a fost propulsat în funcția de director la Urban SA. Cum pălăria a fost cam mare pentru el, Mîțu a fost schimbat și numit șef peste cea mai mare piață din județ. Din această poziție a făcut ce a dorit la Piața Centrală, fără ca nimeni din opoziție, de exemplu, să scoată o vorbuliță. De afacerile lui pe la „Doi Cocoși”, dar și altele legate de închirierea tonetelor, investițiilor și altele au auzit toți piețarii, numai Arcan și Munteanu, nu. Pentru curioși o să le spunem noi că Valentin Mîțu a acces în funcții importante și bănoase datorită gradului de rudenie pe care îl are cu Cristian Borcea, fostul finanțator al clubului Dinamo București și bun amic cu Ștefan. Aceasta este filiera pe care Mîțu a fost promovat de către Pinalti. Asta ca să știe și doamna Arcan, dar și domnul Munteanu, deși ne îndoim că informația nu le este cunoscută. De ce nu reușește nimeni să-l schimbe din funcție nu știm cu exactitate, însă ceva bănuieli avem. Aici, putem spune că, într-adevăr, PSD-ul are dreptate,  Piața Centrală nu ar mai trebui să fie în mâna celui care a condus-o ani de zile. La fel, Piața Centrală nu ar trebui să fie administrată de Urban SA, o societate care a ajuns într-o situație jalnică din cauza managementului defectuos din ultimii ani. Cei de la PSD au cerut răspicat ca aleșilor din Consiliul Local Piatra Neamț să li se permită să realizeze caietul de sarcini în vederea organizării unei licitații pentru administrarea pieței la care să participe orice firmă interesată. Pentru că, nu-i așa, mai bine administrează privatul decât statul. Ce nu spun pesediștii este că știm cu toții ce înseamnă în România să ai posibilitatea de a face un caiet de sarcini. Istoria recentă ne arată că în România cel mai ușor faci o dedicație a unei licitații cu ajutorul caietului de sarcini. Adică introduci în acesta criterii care, pe diverse căi, sunt aduse și la cunoștința celui pentru care este pregătit contractul.

Mai în glumă, mai în serios, fără a ști cine va câștiga această bătălie, social democrații care-și doresc de ani de zile să conducă orașul sau urmașii lui Pinalti, obișnuiți cu foloasele necuvenite pe care le aduce Piața Centrală, cele două tabere poate vor găsi o soluție de compromis: să se înțeleagă și să administreze piața prin rotație, o lună oamenii PSD-ului, iar o lună oamenii lui Chitic și ai fostului PDL. Toată lumea ar fi mulțumită, banii ar curge gârlă și într-o parte și-n cealaltă și nu s-ar mai ajunge la situații de-a dreptul hilare cum a fost cea de duminică, când Emilia Arcan, senator PSD, a declarat răspicat că știe ea că piața a fost incendiată. Păi dacă știe, ar trebui să spună și autorităților sau ar fi trebuit să facă aceste declarații publice atunci când subiectul era încă fierbinte.

„Noi nu dorim piața, noi dorim binele cetățenilor (sic!)”

„Acolo a fost o spălare de bani 100%. Focul a fost dat intenționat la acea piață. Nu aș vrea să intru foarte mult în amănunte, dar aș vrea prin intemediul d-voastră să ne punem cu toții întrebarea cum a luat foc, de ce a luat foc, cum a fost administrată, cine dorește s-o preia în perioada următoare. Și nu fac referire numai la Piața Centrală, ci la toate piețele din Piatra Neamț care sunt într-o stare deplorabilă. Noi nu dorim piața, noi dorim binele cetățenilor”, a declarat Arcan

Doamna senator a constatat cam târziu că toate piețele din Piatra Neamț sunt într-o stare deplorabilă, însă asta nu înseamnă, Doamne ferește, că nu-și face cumpărăturile în piețele din oraș, așa cum procedează deputatul Munteanu. Ne îndoim, de exemplu, că cei doi parlamentari de Neamț nu știu pe ce s-au dus câteva milioane de lei bune din asigurarea Pieței Centrale. Aceasta a fost asigurată la Astra Asigurări, firmă care a plătit despăgubirile. Dacă au curiozitatea, cei doi parlamentari ne pot contacta ca să le comunicăm și cine a încheiat polițele de asigurare și cât a câștigat de pe urma acestei afaceri. Dar noi credem că știu aceste lucruri, însă au uitat să le spună și în conferința de presă. În ceea ce privește banii din asigurare, cea mai mare parte a plecat în contul datoriilor de la Finanțe. S-a achitat ceva și pe la bugetul local, dar și pentru plata utilităților.

Revenind la declarația halucinantă a senatoarei Arcan, să-i amintim că în cauză a fost întocmit un dosar penal, finalizat de mult cu… clasare.

Procurorul de caz a concluzionat că nimeni nu este vinovat în dosarul privind incendiul în urma căruia Piata. Polițiștii au finalizat cercetările în luna iunie 2015 și au înaintat cu propunere de clasare dosarul procurorilor. Soluția de clasare s-a bazat, în principal, pe lipsa probelor, expertiza efectuată de specialiștii de la Insemex Petroșani stabilind că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit la un boiler situat într-un stand. Polițiștii au încercat să afle dacă cei care au făcut instalația electrică a pieței au folosit materialele corespunzătoare, existînd suspiciunea că acestea nu ar fi fost conforme. Numai că la fața locului nu s-a mai găsit nici un centimetru de cablu, incendiul topind toată instalația electrică. S-a căutat în documentele firmei CMI Urban și s-a constatat că există facturi care testă că la instalația electrică au fost folosite materiale conforme. Polițiștii au vrut să discute și cu electricianul care a făcut lucrare, însă acesta decedase între timp. Așadar, oficial, incendiul la Piața Centrală nu a fost provocat de o mână criminal, ci de un scurt circuit la un boiler aflat sub tensiune. Dacă Emilia Arcan are alte informații, poate să le furnizeze Poliției, iar aceasta să redeschidă ancheta. Că senatoarea Arcan a încercat să dreagă busuiocul, afirmând că declarația ei a fost una politică, nu prea ține. Nu de alta, dar o declarație politică a unui parlamentar român înseamnă cu totul altceva.

Ceea ce au uitat să mai spună cei doi parlamentari PSD este că în momentul incendiului, CMI Urban era condusă de către Ioan Fiterău, membru PSD, care se afla în subordinea Aureliei Simionică, viceprimar PSD.

Daniel MURARU

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

6 Comentarii la „Afacerea” Piața Centrală: Ipocrizie și interese din plin la PSD, dar și la PNL

  1. Janelesovici   februarie 20, 2017 at 9:28 pm

    Daca PSD doreste sa lucreze la Caietul de sarcini, sa puna obligativitatea ca Seful pietei sa fi dat BAC-ul la 37 de ani. In acest fel, isi pot pune omul de partid. Iosubel 😉

    Răspunde
  2. mihnea   februarie 20, 2017 at 9:37 pm

    Fiind vorba despre o piata, cine putea sa se pronunte mai bine decat o fosta vanzatoare la aprozar? Se vorbeste tot mai des despre o decizie a Inaltei Curti in procesul ei de incompatibilitate. Cum se vorbeste si despre sentinta in cazul lui Manoliu care, dupa ce a ucis un om nevinovat cu masina, chiar daca din culpa, a fost propus sa devina senator! Dumnezeu nu doarme! Nici macar nu au decenta sa stea in banca lor!

    Răspunde
  3. constantin   februarie 21, 2017 at 8:18 am

    imi pare foarte rau ca nu apare o minte luminata care sa lucreze pentru cetateni si nu pentru grupuri mafiote.in situatia in care stefan se tinea de promisiunea facuta ca pina la 01.12.2014 piata va fi gata nimeni nu se mai putea implica intr-un fel sau altul in stabilirea administratorului pietii.sc urban in parteneriat sau sub tutela consiliului local rezolva problema.faptul ca au fost neputinciosi nu ii mai recomanda acum sa-si dea cu parerea.doar ca ai facut niste comandamente nu este suficient pentru a prelua piata.sa recunoastem ca marea investitie a fost realizata ca urmare a implicarii politice a psd-ului.de ce nu avem maturitatea si intelepciunea sa-i lasam sa-si stabileasca administratorul noii piete.de ce suntem atat de lacomi si vrem totul.pdl-pnl ati jupit destul lasati sa mai vina si altii.de ce nu preluati piata angro ca este tot afacerea lui stefan data pe mana lui apopii.acolo de ce nu sunt interese?sau primiti cota parte si sunteti linistiti chiar daca un alt om de afaceri ca vlad viorel a fost distrus de lacomia lui stefan si a lui apopii.este adevarat ca arcanu este prea mica pentru o lupta asa de mare iar vulpoiul de munteanu jubileaza.

    Răspunde
  4. pirjol   februarie 21, 2017 at 12:53 pm

    Daaa, domnule Constantin, chiar???!!! De ce nu lasa si pe altii, ca ei au furat destul, nu-i asa? Vorbiti de maturitate si de intelepciune, dupa care va dati cu stingul in dreptu’. haideti sa-i lasam pe toti sa fure, ca doar o fura pe ma-sa, nu pe noi!!! Azi ei, miine altii…. A inceput batalia pentru Piata Centrala… chiar in halul asta am ajuns? Chiar nu mai aveti pic de bun simt si macar sa va abtineti de la comentarii, domnilor parlamentari? Chiar credeti ca nu stim cine sunteti si ce afaceri aveti? Si pe cine sustineti? V-ati opintit in Piata Centrala? Eu cred ca n-ar trebui administrata de un administrator privat, atita timp cit nu e investitia lui, ci a intregii comunitati! Iar acel admninistrator, fie el Urban ori altul, ar trebui verificat la singe de fiecare data, in fiecare luna, ca potologariile sa nu-si mai aiba locul! Si ma rog, unde era madam Arcan si cu nea Munteanu cind insusi autorul acestui articol, la o emisiune, vorbea de suspiciuni privind incediul de la Piata centrala? Chiar asta as vrea sa aud de la ei, unde erau si ce faceau atunci? De ce nu s-au implicat la momentul respectiv? Sa va fie rusine! Interes, interes, dar mai cu perdea ca da la om de acum! hai, pa!

    Răspunde
  5. valisor   februarie 21, 2017 at 1:43 pm

    Legumele, după ce s-au copt, ard foarte frumos. Deci, dacă ne-am copt, să mergem cu toții, adică numai noi, deci fără ei, să ne cocoțăm, că încăpem lejer, pe măgura Pietricica, să dăm foc pădurii(ne povestește Doamna Senătură cum, că vine cu noi) și să-i lăsăm pe nenorociți singuri, să moară de foame! fi-le-ar ședințele să le fie!… Sau… las’ așa!

    Răspunde
  6. constantin   februarie 22, 2017 at 8:30 am

    pirjol oricine ai fi si unde te-ai afla mai citeste odata comentariu meu ca vad ca te-ai aprins degeaba.eu nu te fac nesimtit fiindca nu dau importanta la mitici.daca citeai mai atent vedeai ca in fapt suntem pe aceeasi lungime de undaADMINISTRAREA PIETII IN INTERESUL CETATENILOR ACESTUI ORAS.acum iti este clar?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *