CINE OPREȘTE DEZMĂȚUL PE BANI PUBLICI LA CONSILIUL JUDEȚEAN? 16.996 EURO PENTRU DEMONTAREA CĂSUȚELOR

Home » Investigații » CINE OPREȘTE DEZMĂȚUL PE BANI PUBLICI LA CONSILIUL JUDEȚEAN? 16.996 EURO PENTRU DEMONTAREA CĂSUȚELOR

By admin on ianuarie 26, 2017. 1 Comment

Organizarea primei ediții a Târgului de Crăciun la Piatra Neamț, eveniment „marca” Consiliul Județean Neamț, a reprezentat o bună oportunitate pentru anumiți oameni de afaceri din județ de a face bani mulți, dar și risipa în bugetul județului făcută de către cei care jonglează cu bani publici. Formula este una clasică și arhicunoscută, singura diferență fiind că, în acest moment, contractele se dau cu dedicație unora și altora prin sistemul SEAP pentru a da iz de legalitate „biznisurilor”. Numai că, așa cum arătam și într-un articol precedent, SEAP-ul poate fi lejer fentat, mai ales când avem de-a face cu achiziții directe, metodă agreată de organizatorul Târgului de Crăciun. Din toată povestea, pe care o s-o relatăm în perioada următoare, în funcție și de cum se vor mișca cei de la Compartimentul Comunicare al CJ Neamț, cărora le-am solicitat mai multe documente și clarificări, unii au câștigat foarte mult, iar alții au pierdut. La acest ultim capitol încadrăm persoanele fizice si pe cele juridice, adică pe contribuabilii care plătesc taxe și impozite la buget. Numai că, vorba unui nemțean hâtru, unde ajungi dacă o tot ții „langa” și plătești șapte porții pentru a mânca una? Și discutăm, vorba aceea, de mărunțiș, pentru că suma alocată pentru organizarea Târgului de Crăciun – 900.000 lei – nu este una exorbitantă. Însă, cand avem de-a face cu bani publici, prea puțin contează că la mijloc este vorba de 1 leu sau 1.000.000 de lei. Banul public trebuie să fie cheltuit cu responsabilitate, iar cetățenii au tot dreptul să fie informați în acest sens.

Demontarea căsuțelor – 17% din valoarea lor

Consiliul Județean Neamț a plătit pentru 522,33 mp de construcții din lemn 186,32 euro/mp. În total s-au achitat 97.320 euro, adică 439.013 lei, prețurile fiind fără TVA. În această sumă a intrat transportul, montajul și instalația electrică. Că a fost asigurat transportul și montajul în prețul menționat, nu ar trebui să mire pe nimeni, pentru că la comanda CJ-ului orice firmă din această țară ar fi aplicat reduceri semnificative sau ar fi asigurat transportul și montajul gratuit. Toți cei cu care am discutat, reprezentanți ai unor firme care construiesc căsuțe din lemn, ne-au spus clar că prețul oferit de CJ pentru un metru pătrat de construcție a fost mult umflat, unii avansând chiar că ar fi vorba de un „plus” de 100 euro/mp, dată fiind calitatea construcțiilor. Achiziția, așa cum arătam într-un alt articol, a fost făcută prin SEAP, prin metoda achiziții directe. Firma câștigătoare – Salamandra SRL, înscrisă pe SEAP la trei zile după ședința Consiliului Județean în care a fost aprobată organizarea Târgului de Crăciun, a câștigat fără probleme la prețul maximal oferit de CJ. În firma Salamandra SRL Gheorgheni,  50% din acțiuni sunt deținute de fiul lui Viorel Crețu, cunoscut de către nemțeni ca patron al firmei Nord Arin International, societate care fabrică mobilă. Numai că implicarea lui Viorel Crețu în această afacere nu s-a rezumat numai la atât, firma sa asigurând și demontarea celor 39 de construcții din lemn care au deservit Târgul de Crăciun. Concret, angajații lui Viorel Crețu au demontat 12 căsuțe din lemn (2×3 m), 17 căsuțe din lemn (4,5×3 m), 6 căsute din lemn (5,5×3 m), 3 terase din lemn (10×3 m), o căsuță atelier cu formă hexagonală, cu latura de 3,5 m. Totul a costat Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură si Arte „Carmen Saeculare”, care s-a ocupat de această treabă, 76.782 lei fără TVA. Un calcul simplu arată că pentru demontarea unui metru de construcție s-a plătit 17% din valoarea ei pe mp. Presupunând că la organizarea celei de-a doua ediții a Târgului de Crăciun, tariful de montare – demontare va fi de 147 lei x 2, adică 294 lei, rezultă că după trei astfel de proceduri se va acoperi costul pe metru pătrat pentru construirea căsuțelor. Asta numai în condițiile în care vor rezista căsuțele din lemn la atâtea montări și demontări.

Nordarin Prod Com, două licitații pe SEAP, ambele câștigate

Nordarin Prod Com SRL, reprezentată legal de Viorel Crețu, s-a înscris pe SEAP în data de 7 noiembrie, adică la 7 zile de la ședința Consiliului Județean în care s-a hotarât organizarea târgului și la patru zile după ce Salamandra SRL a făcut și ea aceeași mișcare.

Datele oficiale arată că firma Nordarin Prod Com SRL a câștigat două contracte, ambele cu Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare”: una pentru demontarea căsuțelor, iar cealaltă pentru transportul acestora undeva la 10 kilometri distanță de oraș. Centrul „Carmen Saeculare” a inițiat anunțul prin care arăta că este interesată de un operator economic care să demonteze și să asambleze căsuțele de la Târgul de Crăciun în data de 4 ianuarie, ora 11.24. După 67 de minute, adică la ora 12.33, contractul era atribuit firmei Nordarin Prod Com SRL care s-a oferit să facă treaba pentru 147 lei/mp, în condițiile în care prețul maximal al autorității contractante a fost fixat la 138 lei/mp. 

Pe 4 ianuarie, Centrul „Carmen Saeculare” introduce un nou anunț, având nevoie de o firmă care să transporte căsuțele la un depozit. Oferta a venit 5 zile mai târziu, societatea în cauză fiind aceeași Nordarin Prod Com SRL. Pentru transportarea căsuțelor și ambalarea lor la locul de depozitare, autoritatea contractantă a plătit 0,13 lei/kg. Astfel, pentru cele 40.000 de kilograme, Centrul de cultură a achitat 5.200 lei. 

Montajul, cât costă montajul? 

Am încercat să aflăm care sunt prețurile practicate de către agenții economici în cazul lucrărilor de montare – demontare căsuțe. Am sunat la o firmă de profil dintr-un județ alăturat – producător de căsuțe, care asigură la cerere și transportul, dar și montarea sau, după caz, demontarea lor. „Asigurăm și montaj la cerere, deși este simplu pentru că noi vă punem la dispoziție toate informațiile care vă ajută să le montați. Dar, dacă doriți montaj, vă costă transportul băiatului de la firmă care vine cu mașina personală, plus 150 de lei, cât costă demontarea unei căsuțe de 2×3 m. Dacă ar de demontat, nu știu să vă spun cam cât v-ar costa, să zicem că la fel ca la montat. Însă e păcat să plătiți degeaba, pentru că este foarte ușor de făcut”, ne-a declarat reprezentantul firmei.

La cei 150 lei demontatul, mai punem 100 de lei transportul muncitorului. Asta înseamnă că pentru demontarea unei căsuțe de 6 mp, costul ar fi de 41,6 lei/mp, adică nici 10 euro. Dacă scădem transportul, presupunând că firma care demontează ar fi din Neamț, rezultă un cost de 25 lei/mp demontat. Centrul „Carmen Saeculare” a plătit 147 lei/mp de demontat căsuțe.

Așa arată căsuța de 6 mp a firmei cu care am discutat

Așa cum se vede și din poză, un chioșc din lemn de 2×3 mp este vândut de societatea respectivă cu 2.000 de lei. Am întrebat reprezentantul firmei despre chioșcul din fotografie și ne-a spus că prețul este de 1.600 lei, fără dușumea și fără TVA. Dușumeaua din lambriu mai costă 250 de lei. Am vorbi de un preț, cu tot cu TVA, de aproximativ 2.200 de lei/căsuță, adică 366,6 lei/mp. Cum Consiliul Județean a dat 840 lei/mp, fără TVA, rezultă că diferența este de aproximativ 700 lei/mp. La chioșcul de 2.200 lei, dușumeaua și astereala sunt din lambriu. La chioșcurile cumpărate de CJ, dușumeaua și astereala sunt din panouri OSB. În ceea ce privește acoperișul, acesta este format dintr-o folie, în cazul producătorului cu care am discutat, la fel ca și în cazul căsuțelor de la Târgul de Crăciun de la Neamț. ”Noi nu punem OSB, dar dacă așa se cere așa facem. La acoperiș dăm o folie când o cumpărați, care rezistă o bucată de timp. Dacă doriți să montați definitiv, trebuie șindrilă sau ce doriți dumneavoastră”, ne-a declarat reprezentantul firmei.

Închirierea unei căsuțe – 600 lei fără TVA/lună

Oferta în domeniul fabricării și comercializării căsuțelor din lemn este vastă, motiv pentru care marja negocierii este destul de mare. Unii producători, pentru a mai face un ban, închiriază astfel de căsuțe. Producătorul cu care am discutat închiriază o căsuță de 2×3 m cu 600 lei/lună, fără transport/montat/demontat. Aceste servicii, dacă luăm în calcul o distanță de 100 kilometri până la locul de destinație, ar mai costa maxim 200 lei/căsuță, spune producătorul. Calculat la metru pătrat ar însemna un cost în plus de 33,3 lei. Rotunjind cu generozitate, putem spune că o căsuță de 6 mp putea fi închiriată pentru o lună, plus transport, montat/demontat, cu 1.000 de lei, adică costul pentru un mp ar fi fost de 166,6 lei. Fără bătaie de cap, fără nimic. 166,6×522,33 mp (atât cât a fost suprafața căsuțelor cumpărate de CJ) însemna 87.015 lei. Prețul calculat nu are aplicate și reducerile oferite de către furnizor.

Banii încasați de „Carmen Saeculare”, cheltuiți cu demontatul și transportul căsuțelor

Căsuțele de la Târgul de Crăciun au fost închiriate unor societăți comerciale care au vândut de la produse alimentare la jucării și diverse.

 

Așa cum se poate vedea și din tabelul cu tarifele de închiriere, Carmen Saeculare, însărcinată de CJ și cu această treabă, a solicitat 6.750 lei – căsuță de 5,5×3 m, între 2.250 și 4.500 lei – căsuță 4,5×3 m, între 1.125 și 2.250 lei – căsuță 2×3 m. Informațiile noastre arată că, din închirierile căsuțelor, „Carmen Saeculare” a câștigat undeva la 100.000 de lei. In aceste conditii, se pune firesc intrebarea: oare nu ar fi fost mai bine dacă CJ-ul închiria căsuțele pentru Târgul de Crăciun? Nu ar mai fi fost bătaie de cap, un mic profit ar fi ieșit, iar costurile cu diverse servicii ar fi dispărut.

Daniel MURARU

Citeste si:

REVOLTĂTOR! CUM A CHELTUIT CONSILIUL JUDEȚEAN 100.000 DE EURO? ȘANDRAMALE LA PREȚ DE LUX

SURPRIZA DIN AFACEREA „ȘANDRAMAUA” PENTRU TÂRGUL DE CRĂCIUN: VIOREL CREȚU – NORD ARIN

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

Un Comentariu la CINE OPREȘTE DEZMĂȚUL PE BANI PUBLICI LA CONSILIUL JUDEȚEAN? 16.996 EURO PENTRU DEMONTAREA CĂSUȚELOR

  1. valisor   ianuarie 26, 2017 at 5:09 pm

    Varianta închirierii pică din Doamne ferește de ce le-ar putea trece unora prin cap. Peste… nici n-apuci să spui în cât că s-a și petrecut, dacă nu pică și mai repede vreo catrincă locală anticipată cu schimbările astea climacterice de la Bucureșzâzburg (să batem în lemn! dă Doamne! în scândură de 28), vine alt C.J., că ăștia tot vine, de unde naiba or tot unușunu veni de nu se mai termină și, fără să stea pe gânduri, ia cu japca căsuța lu I onel. Păi ar putea ăsta atunci băga o retrocedare? Daea-i bine să aibe omu casa lui cu acte și nu cu flotant!
    Și n-or să stea până la următoarele Paranghelii de Iarnă căsuțele acolo. Ele trebuiește demontate. Ei probabil că au vrut, s-or fi uitat… s-or fi gândit că să le demonteze singuri, c-o fi ușor ș-or făcea și economie în dauna bugetului personal dc]duwnc.j,c92#&*jed (pardon! că m-am înecat puțin) și… până la urmă or fi zis „la naiba, să nu le stricăm! mai bine să chemăm experții! că ieșim mai ieftin”, deci trebuie c-or fi fost bine întensionați…. -or… iar acuma mai vine și articolul asta, să nu mai poate ăștia de draci că cum află Muraru atâtea că ce și cum da pe ei nimeni știe să-i învețe dinainte că ei abia e la început, că n-a mai făcut căsuțe și nu știe și din greșeli învață (numai electoratul nu-nvață istorie, zic io) și unii ziariști nu-i crede, că e răi și-i mai stârnește și pe cercetători la rele. Bine că știu acuma că e ușor să le monteze și demonteze la vară în uichende la Iazu cu Grătar, că nici nu știi ce-i trece unuia prin cap, că nici nu știu câți îs de toți unanimii unu și unu și ce le-a trecea la toți.și toate”!”.
    Până la urmă nu știu ce să cred și am nevoie de părerea unor experți comentatori ca să mă dumiresc dacă e ca-n filmele cu proști sau ca la balamuc.
    Așa mă râd io când am draci de invidie și mi-e necaz.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!-- advertising -->