REVOLTĂTOR! ROMÂNIA JEFUITĂ CU AJUTORUL UNOR PROCURORI DNA

4
475

Biroului de presă al Direcției Naționale Anticorupție i-a luat câteva zile bune să dea de urma dosarului în care au fost  făcute verificări cu privire la modalitatea în care moștenitorii principelului Sturdza au intrat în posesia a 26.100 ha pădure pe raza județului Neamț. Chiar în ziua în care atacul.ro scria că DNA nu găsește dosarul cu pricina, Biroul de presă a remis redacției răspunsul așteptat. Din document aflăm că a existat un dosar la DNA-Serviciul Teritorial Bacău (foto) ce a fost soluționat cu neîncepere a urmăririi penale (NUP), pe motiv că fapta de abuz în serviciu contra interselor publice „nu există”.

„La revenirea dvs. din data de 03 ianuarie 2017, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: Dosarul la care faceți referire s-a aflat în lucru pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Bacău și a avut ca obiect cercetarea modalității prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 26.100 ha. În urma cercetărilor și verificărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că nu poate fi reținută în sarcina vreunei persoane săvârşirea vreunei infracţiuni de abuz în serviciu, întrucât conduita Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Prefecturii Neamţ a fost în strictă conformitate cu normele legale în vigoare, legalitatea şi temeinicia hotărârii nr.4473/2006, fiind confirmată de hotărârea nr. 1107/04.12.2006, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Neamţ. Astfel, în dosarul menționat în cererea dvs., la data de 20 noiembrie 2013, procurorii anticorupție au dispus soluția neînceperii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât fapta nu există”.

 Așadar, DNA-ul confirmă existența unui dosar ce a fost soluționat în noiembrie 2013. Analizând răspunsul primit de la Biroul de presă și întocmit, presupunem, cu ajutorul procurorului care a dat NUP-ul în lucrarea penală, nu putem trece cu vederea anumite aspecte ce ar trebui să dea serios de gândit. Că există procurori care-și mai dau cu „stângu-n dreptu’” se știe, iar exemple sunt suficiente în acest sens. Însă când faci afirmații fără susținere, chiar și într-un comunicat de presă, lucrurile pot fi încadrate la categoria îngrijorător. Mai ales dacă ne gândim că în cazul de față discutăm despre cum a fost furat statul român, cu ajutorul celor care îl servesc, de 10.707 ha de pădure.

În comunicatul DNA se face mențiunea că: nu poate fi reținută în sarcina vreunei persoane săvârşirea vreunei infracţiuni de abuz în serviciu, întrucât conduita Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Prefecturii Neamţ a fost în strictă conformitate cu normele legale în vigoare, legalitatea şi temeinicia hotărârii nr.4473/2006, fiind confirmată de hotărârea nr. 1107/04.12.2006, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Neamţ”.

Ce spun procurorii DNA? Că cei din Comisia județeană de fond funciar au avut o conduită în strictă conformitate cu normele legale în vigoare, iar legalitatea deciziei a fost confirmată de hotărârea 1107/04.12.2006, definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul Neamț. Nimic mai fals, am putea spune, pentru că Tribunalul Neamț nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea Hotărârii nr.4473/2006 Comisiei Județene, pentru că pur și simplu completul de judecată a dat câștig de cauză moștenitorilor lui Sturdza pe un viciu de procedură despre care tot scriem de câteva luni bune. Asupra legalității Hotărârii 4473/2006 a Comisiei județene s-a pronunțat pe fond Judecătoria Bicaz care a stabilit clar că moștenitorii lui Sturdza au primit mai multă pădure decât li se cuvenea legal. În concluzie, procurorul de caz, pentru a soluționa dosarul, s-a folosit de o sentință în care magistrații nu au pomenit nimic de legalitatea hotărâririi. Asta ar putea să însemne că avem de-a face cu o anchetă superficială, ca să nu spunem altfel.

Judecătoria Bicaz a „tăiat” 10.707 hectare din cele 26.100 retrocedate

Hotărârea nr. 4773/15.03.2006 a Comisiei Județene Neamț a fost cea prin care celor șase moștenitori ai defunctului Mihai D. Sturdza li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 26.100 hectare de terenuri cu vegetație forestieră, situate pe raza localităților Bicaz, Bicazu Ardelean, Ceahlău, Farcașa, Grințieș, Hangu și Poiana Teiului. Hotărârea a fost atacată de juriștii Direcției Silvice Neamț la Judecătoria Bicaz care, prin decizia din 16 august 2006, a anulat în parte Hotărârea Comisiei Județene Neamț.  Magistrații bicăjeni au constatat că moștenitorii Principelui Mihai D. Sturdza sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 14.436 hectare de teren cu vegetație forestieră. În sentința Judecătoriei Bicaz se menționează clar că celor șase moștenitori li s-a reconstituit în mod greșit dreptul de proprietate: „și pentru suprafața de 10.707 ha obiect al expropierii în perioada 1945-1946, întrucât actele de expropiere nu au avut caracter abuziv, fiind efectuate în aplicarea Legii 187/1945, al cărui scop a fost, pe de o parte, acela de a ajuta țăranii care dețineau gospodării cu o suprafată mai mică de 5 ha teren arabil, ca o recompensă pentru participarea lor, în calitate de combatanți, la cel de-al Doilea Război Mondial, dar și, pe de altă parte, acela de a realiza o pace socială printr-o redistribuire a suprafețelor de teren ce urmau a fi preluate prin expropiere de la marii deținători și împărțite țăranilor săraci”.

La Tribunalul Neamț, moștenitorii câștigă pe viciu de procedură

Hotărârea Judecătoriei Bicaz a fost atacată de cei șase moștenitori cu recurs la Tribunalul Neamț, iar lucrurile s-au mișcat rapid. În decembrie 2006, la nici patru luni de la pronunțarea judecătorilor bicăjeni, Tribunalul Neamț, prin Decizia 1107/RC din 14.12.2006, admitea recursurile formulate de cei șase moștenitori ai principelui Sturdza. Judecătorii Tribunalului Neamț au admis cererea de procedură în interes propriu formulată de intervenienți, dar și excepția calității procesuale active a petentei Direcția Silvică Neamț: „cu consecința respingerii plângerii formulate de petentă împotriva Hotărârii Comisiei Județene Neamț nr. 4773.15.05. 2006”. Mai exact, judecătorii au reținut că Direcția Silvică Neamț nu avea calitate procesuală activă de a formula plângere în instanță, pentru acest lucru fiind obligatoriu ca DS Neamț să aibă personalitate juridică. Cum doar Regia Națională a Pădurilor avea această calitate, ea ar fi trebuit să facă plângerea împotriva Hotărârii Comisiei Județene Neamț prin care moștenitorilor principelui Sturdza li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru cele 26.100 hectare de teren cu vegetație forestieră.

„Prin decizia civilă nr.1107/RC din data de 04.12.2006, Tribunalul Neamț nu a reconstituit vreo suprafață de teren forestier în favoarea moștenitorilor defunctului Sturdza D. Mihai, ci a stabilit doar că partea care a contestat Hotărârea Comisiei Județene Neamț nr. 4773/15.05.2006 nu avea posibilitatea legală de a formula plângere în justiție”, se arată într-un document oficial al Tribunalului Neamț.

Dată fiind sentința Tribunalului Neamț, este cel puțin ciudat cum de procurorul DNA, care a soluționat dosarul penal privind retrocedarea celor 26.100 ha pădure, face referire la ea, folosind-o pentru a-și întări legalitatea NUP-ului. Se vede clar că Tribunalul nu s-a pronunțat asupra legalității Hotărârii 4773/15.05.2006 a Comisiei județene, ci a stabilit doar că cei care au atacat-o (Direcția Silvică Neamț) nu aveau calitate procesuală activă de a formula plângere împotriva comisiilor județene de fond funciar.

În aceste condiții, afirmația din comunicatul DNA-ului, conform căreia legalitatea Hotărârii Comisiei Județene a fost una temeinică și legală este mincinoasă. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că într-un raport al Curții de Conturi pe care atacul.ro l-a prezentat se stipulează clar că: „moștenitorilor prințului Mihai D. Sturdza li s-a stabilit reconstituirea dreptului de proprietate cu 10.707 ha pădure mai mult decât aveau dreptul”. Numai că, din câte se vede, raportul cu pricina nu a prezentat interes pentru procurorul DNA care a instrumentat dosarul.

Precedentul există: procurori DNA „sensibili” la retrocedări

Toate elementele prezentate de noi ar obliga conducerea DNA să dispună analizarea sau reanalizarea soluției dată în acest dosar, întrucât există suficiente elemente care indică faptul că avem de-a face cu o anchetă de mântuială. Am mai putea spune că nu ar fi pentru prima dată când DNA-ul ar gafa. Cel mai elecvent exemplu, în acest sens, este dosarul privind retrocedarea frauduloasă a 43.000 de hectare de pădure pe raza județului Brașov. Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, declara în primăvara anului trecut că mai multe dosare în care ANRP a retrocedat terenuri de sute de milioane de euro nu au fost investigate ani la rând. Procurorul șef a dat exemplul dosarului privind retrocedarea celor 43.000 hectare de pădure, pe raza județului Bacău, care nu a fost investigat, iar în 2011 DNA Brașov l-a închis cu NUP. Dosarul fusese înregistrat în septembrie 2010, în urma unei plângeri depuse de Direcția Silvică Brasov, iar SRI îl „condimentase” și cu niște interceptări. Cu toate acestea, procurorul de caz, cu avizul șefului, l-a închis. În 2014, procurorul șef al DNA Brașov a fost schimbat, iar dosarele reanalizate. Așa s-a ajuns ca în 2014 cazul să fie redeschis. După aproape un an de cercetări, în dosarul care fusese închis inițial, procurorii DNA au trimis în judecată 17 persoane, multe dintre ele așa zise VIP-uri: Viorel Hrebenciuc, Tudoar Chiuariu, Adam Crăciunescu, Ioan Adam, Gheorghe Sturza, acuzațiile aduse acestora fiind constituire de grup organizat,  spălare de bani și abuz în serviciu.

D. MURARU

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. constantin 11 ianuarie, 2017 at 13:05 Răspunde

    apreciez efortul dvs.de a face lumina in acest dosar unde institutiile statului isi dau cu stangul in dreptu.pentru a putea fi si mai bine inteles cred ca ar trebui sa nominalizati componenta instantei de la tribunalul neamt si reprezentantul sau reprezentantii mostenitorilor lui sturza.de asemenea trebuie prezentat daca exceptia de procedura(calitatea procesuala)a fost invocata din oficiu sau la cererea recurentilor.daca s-ar fi respectat aceasta procedura inseamna ca sute de decizii ale tribunalului neamt sunt lovite de nulitate.sa nu uitam ca directia silvica a contestat majoritatea retrocedarilor.mai trebuie sa aveti in vedere un alt amanunt.daca la legea 18/1990 si urmatoarele s-au facut cereri de retrocedare si pe ce suprafata.daca nu inseamna ca si mostenitorii sturza au fost pe lista lui flutur pentru aplicarea celei mai mizerabile legi de retrocedare nr.247/2005, lege ce a deschis jaful in romania si ia imbogatit pe pdl-isti.cel care vindea padurile sturza era omul de casa a lui flutur.dl.cantoreanu la gazduit de cateva ori cand se negocia cu fondul de investitii din germania.stiu ca judecatorul de la bicaz,locuitor al vaii muntelui si cunascator al padurilor nu a dorit sa faca nici un favor mostenitorilor sturza.despre dna nu are rost sa mai amintim.luluta ce frecventa pensiune vanatorul de la durau a lasat urme adanci in moldova.cand vor obtine dezlegare si dna bacau va deveni activ.

    • valisor 12 ianuarie, 2017 at 11:10 Răspunde

      Care lup cioban la oi?! De mii de ani pe aceste meleaguri luporitice tartor e oaia carnivoră, devoratoare mai ales de lupi. Asta a venit de hac și lu lupu la dacu. Oaia asta șade frușel camuflată în armană de lup să pare că îmblă-n legalitate și împarte parte-și face – o behehe ornoto behehe! (cimilitură geto-carpato-dunăreană-de-podish). PSD e PCR și tot ei sunt și cei costumați în armanele istorice, despre care tot încearcă Năstăselu să se documenteze dar nu prea i se primește, deci nimic altceva nu se întâmplă din patru în patru ani, decât doar numai o rotație a cadrelor. Cum nimic nu e nou sub soare, la ce mama dracului atâta mirare? Cât-de-cât ceva-ceva va fi totul în totalitate radical nou atunci când infractorul va deschide gura să candideze și va primi un bocanc instant care să-i umple gura de dinți așa cât să nu-i mai trebuiește. De o bucată de vreme încoace gloata contează decisiv, pentru că gloata creează atmosferă, dar la noi atmosfera pute a căcat. Că istoria e complicată și puțini sunt care știu și pot să joace șah s-o mai creadă Moș Crăciun, atâta vreme cât a ajuns fără surpriză primnistru un prost, da prost ca noaptea și într-ale profesiei lui și în general prost, chiar dacă fraierul ăla de C.T.P. îl consideră „șiret”, că nici eu nu-s atât de prost să cred că prim ar fi „limba lui de pantof” (cf. tot C.T.P.). Când absurdul e la noi așa de stupid, nu avem la ce să ne mai mirăm ca proștii. Instituțiile Statului și militarizate și paramilitarizate (cum e DNAul) n-are ce să face, că nu poate să moare, trebuie și ei să trăiește și nu e ai noștri că e ai lor, iar ei poate vrea să fie ai noștri, dar noi am votat să fie ai lor. Pe mine chiar nimic nu mă mai miră, dar ceva tot mă mai miră: dacă suntem pui de oaie turbată și suntem, de ce tot urcăm pe jertfelnic fix ca mielușeii ăia fraieri?… da, ăia!

  2. Un Oltean din Craiova 12 ianuarie, 2017 at 12:52 Răspunde

    In 1980 am parasit cu durere in suflet,dar si cu scarba Romania inpreuna cu Familia.
    Cei ce lingeau undeva pe Comunisti ereau „Borfasii Natiunii „.
    Acum cei ce pupa undeva pe PNL,et.et. sunt aceiasi Borfasi ,la care se adauga fostii Borfasi dinainte de al doilea razboi mondial.
    La toate aceste secaturi ce se pretind intelectuale se mai adauga si incopetenta profesionala.
    Asa ca proverbul ” Cind tiganul ajunge imparat intai pe masa o omoara”.,pt ca mai mult nu il duce capul sau.
    Pacat ca in cauza acestor nulitati, oamenii inteligenti si iubitori de tara s-au instrainat pe viata.
    Au ramas acolo numai secaturile cu limba scoasa in speranta ca gasesc in continuare pe altul ca sa-l linga.
    Cu sigur ca sunt si azi in Tara oameni integi la minte, dar stau retinuti de scarba ce le-o provoaca lingaii.

    Imi cer iertare ca sunt atat de aspru, dar cind imi aduc aminte, imt cum durerea si revolta ma cuprinde.
    Cind citesc astfel de nedreptati savarsite de asemenea nulitati ,, cu pretentii intelectuale”,nu-mi ramine decit sa zic:
    Bine ca ma aflu la distanta de ei si asa ma simt mai curat.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.