Bătălia pentru Parlament: DULAMĂ (PMP), BANI DIN PARCĂRI ȘI CIMITIRE. INDEPENDENTUL BURDUJA ȘI CONTROVERSELE DIN JURUL SĂU

Home » Administratie/Politica » Bătălia pentru Parlament: DULAMĂ (PMP), BANI DIN PARCĂRI ȘI CIMITIRE. INDEPENDENTUL BURDUJA ȘI CONTROVERSELE DIN JURUL SĂU

By admin on decembrie 9, 2016. 1 Comment

Peste două zile, nemțenii sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații și senatorii care îi vor reprezenta în Parlamentul României în următorii patru ani. Cele 11 locuri, 8 deputați și 3 senatori, sunt disputate de peste 150 de candidați înscriși pe listele a zece partide politice. Acestora li se adaugă și patru independenți, trei la Camera Deputaților și unul la Senat. Atacul.ro i-a prezentat pe candidații acelor partide care sunt creditați cu cele mai mari șanse la aceste alegeri însă, așa cum am promis, nu i-am ratat nici pe cei care ocupă primele poziții pe listele formațiunilor politice care, în sondajele de opinie, nu depășesc pragul de 5%, și nici pe independenți.

LaurențiuDulamă, PNL, PDL….PMP

Actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, Laurențiu Dulamă, candidează de pe prima poziție la Camera Deputaților. Scorul bun obținut la alegerile locale, dar și “locomotiva” politică Băsescu, îi fac pe populari să spere că vor sări de pragul de 5%. Asta ar însemna că, la Neamț, Dulamă ar ajunge în Camera Deputaților. 

Laurențiu Dulamă a început să facă politică încă de la începutul anilor 90, în PNL. A intrat în echipa lui Gheorghe Ștefan, iar după ce acesta a câștigat alegerile pentru Primăria Piatra Neamț, în anul 2004, a prins diverse funcții pe la societățile aflate în subordinea Consiliului Local. Întâi a fost director la Salubritas SRL, firmă care a dispărut din peisajul economic după ce sarcina preluării și depozitării gunoaielor din oraș a revenit unei alte societăți. Dulamă s-a reorientat și a ajuns la societatea Parking SA, firmă care administrează parcările de reședință din Piatra Neamț. Nu a fost ocolit de scandaluri, mulți pietreni fiind nemulțumiți, și pe bună dreptate, de tarifele mari practicate de această societate. Firma a reușit să se mențină pe linia de plutire cu toate presiunile venite din zona politicului și nu numai. Angajările făcute pe ochi frumoși, la presiunea politicienilor portocalii, și contractele de toate felurile și culorile nu au făcut altceva decât să subțieze bine de tot profitul societății. Care societate, așa cum spunea un pietrean hâtru, nu face altceva decât să marcheze cu var parcările și să încaseze banii. În paralel cu activitatea de director de la Parking SA, Dulamă a făcut bănuți și din calitatea de agaman sau membru CA pe la diverse societăți ale CJ-ului sau CL Piatra Neamț, dar s-a ocupat și de afaceri în privat. Nu direct, ci prin firma Olimpus Trade SRL la care deține 45% din acțiuni. Contractele de miliarde de lei vechi au curs gârlă, mai ales în prioada cât portocalii s-au aflat la guvernare. O anvelopare de bloc sau chiar mai multe, lucrări de reparații fațade, reparații grupuri sanitare, toate cu finanțare din banii publici au umplut buzunarele candidatului.

Interesantă este legătura pe care Lauențiu Dulamă o are, nu direct, ci prin soția sa, cu firma M&D Mens SRL Piatra Neamț, adică societatea căreia Primăria Piatra Neamț i-a dat spre administrare, prin contract normal, cele două cimitire din oraș. De-a lungul timpului, M&D Mens SRL a cunoscut mai multe modificări de acționariat, în prezent, după ultima modificare din 8 septembrie 2016, Adriana Dulamă fiind acționar majoritar, cu 55%. Celelalte acțiuni sunt deținute de către Doina Lecușescu – 35% și Dan Ghiorghiu – 10%. Contractul primăriei cu M&D Mens SRL este la fel de controversat ca și cel încheiat de către municipalitate cu XDatasoft SRL pentru parcările cu plată din oraș, însă asupra acestui subiect vom reveni cu altă ocazie. Cert este că, anul trecut, Adriana Dulamă a câștigat 41.000 de lei de la societatea care administrează cimitirele orașului. Conform datelor din ultima declarație de avere, familia Dulamă deține un teren situat în Comarnic, județul Prahova, un apartament în Piatra  Neamț și o garsonieră în București. Nu au mașină, în schimb vicelui de CJ nu-i lipsesc datoriile la bănci, valoarea acestora fiind de peste 160.000 lei. Anul trecut, Dulamă a câștigat 67.332 lei (ca director al Parking SA).

Independentul Sebastian Burduja, acuzat că ar face parte din grupările securistoide

Photo credit: Silviu Pal – www.silviupal.ro

Sebastian „Tianu” Burduja este unul dintre cei patru independenți care candidează la alegerile parlamentare din acest an. Președinte și membru fondator al Platformei Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), tânărul, în vârstă de 31 de ani, vrea să demonstreze că în Parlamentul României poate să ajungă și un independent. Absolvent al universităților Stanford și Harvard, Sebastian Burduja nu este văzut de toată lumea cu ochi buni. Și nu din cauza lui, ci a tatălui său, bancherul Marinel Burduja. Acesta a fost primul primar al orașului Piatra Neamț după Revoluție, iar în vara anului 1990 a candidat la alegerile parlamentare, devenind deputat. Își dă demisia spre sfârșitul anului 1991 din Parlamentul României, moment din care nu a mai avut treaba cu politica, dedicându-se profesiei de bancher. Conform Wikipedia, Marinel Burduja „fondează Banca Română de Comerț Exterior (BRCE) – sucursala Piatra Neamț, pe care o conduce până în 1993. Revine la București ca Director General al Christian Dior România și apoi, în perioada 1994-1996, este vicepreședinte al Băncii Române de Comerț Exterior (BANCOREX). Își continuă o lungă carieră în sectorul financiar-bancar. În 1996, este numit vicepreședinte senior al băncii austriece Credit Anstalt AM România. Din 1998 până în 2001 este vicepreședinte al băncii olandeze ABN AMRO România. În 2001 devine vicepreședinte și apoi prim-vicepreședinte al Raiffeisen Bank România, CEO al Diviziei Corporate, poziție în care activează până în 2012. În aprilie 2013 este numit în Consiliul de Administrație al Leumi Bank România. În octombrie 2013 este anunțat la conducerea Băncii Române de Credite și Investiții (BRCI) ca președinte executiv”.

După ce a înfiintat Liga Studenților Români din străinătate și Fundația CAESAR, Sebastian Burduja intră în vizorul presei, iar criticile nu întârzie să apară. Nici nu avea cum să fie altfel, din moment ce la lansare din 2008 a LSRS au participat și au susținut discursuri: Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, Mihai Gâdea și Ecaterina Andronescu. Vezi mai multe aici:

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20758592-lanseaza-nou-partid-politic-platforma-actiunea-civica-tinerilor-fondatorul-sebastian-burduja-fostul-lider-ligii-studentilor-romani-din-strainatate-presedintele-fundatiei-caesar.htm

și aici

http://lumearomaneasca.ro/index.php/2016/01/13/surpriza-politicii-romanesti-vine-dintr-o-familie-cu-pedigree-comert-exterior-fsn-bancorex-afaceri-de-milioane-si-8500-de-sticle-de-vin/

Brokerul fugar Cristian Sima este unul dintre cei mai vehemenți critici la adresa lui Sebastian Burduja, ținta fiind mai exact tatăl acestuia, Marinel Burduja.

În septembrie 2015, Cristian Sima publica pe  pagina sa de Facebook:

”Un eveniment de ieri de la Cotroceni despre care nu vorbeste nimeni, înca. Tianu Burduja si fundatia sa Caesar, virful de lance al serviciilor vechi si noi, au incalecat si Cotroceniul. Niciunul dintre cei prezenti acolo nu au muncit in diaspora. Dupa ce a fost numit de Romania la Banca Mondiala, Tianu se intoarce acasa ca sa fie viitorul nostru lider, pentru a continua dominatia securisto-comunista. Discursuri cu limba de lemn. Daca va intrebati cine ii finanteaza va spun eu: Marinel Burduja, fost securist, bancher si spagar sef in toate afacerile IT dubioase din ultimii 20 de ani. Daca vreti sa aflati ce ne asteapta, ascultati acest video. E plictisitor, la fel de gri ca si viitorul tinerilor din Romania. Sunt multi tineri extrem de valorosi in diaspora dar niciunul nu se asociaza cu Tianu Burduja si securistii lui. Ghinionul lui Tianu este ca la Stanford am un coleg de facultate si voi putea sa va dau multe detalii despre parcursul lui californian”

Urmăriți aici confruntarea de la „Unde TV” dintre Sima și Burduja jr.:

 

 

Mai multe informații despre candidatul Sebastian Burduja, care a răspuns de fiecare dată acuzațiilor ce i-au fost aduse, puteți găsi pe site-ul http://www.burduja.ro

Mai trebuie spus că anul 2015 l-a prins pe Burduja la Banca Mondială, acolo unde a lucrat ca specialist în dezvoltare. Funcția a fost recompensată pe măsură, tânărul candidat declarând că a câștigat 85.000 de dolari, adică peste 7.000 de dolari/lunar. Soția sa, originară din SUA, a rotunjit veniturile familiei, câștigurile sale fiind de 73.000 de dolari. Cei doi au contractat în 2015 un credit în valoare de 570.000 dolari la o bancă americană, banii fiind folosiți pentru cumpărarea unei case. Sebastian Burduja a mai menționat în declarația de avere că are două depozite bancare la Bank OP America de 20.829 dolari și 978 dolari, ambele deschise în 2008, și un cont curent la Banca Transilvania de 52.128 lei, deschis în 2016. Pe lângă proprietatea din SUA, candidatul independent mai deține două imobile în România, ambele donate cel mai probabil de familia sa. Este vorba de un apartament în București, primit donație în 2013,  și o casă de vacanță în Năvodari, primită cu titlu de donație în 2014.

Ceilalți independenți, în număr de trei, sunt Adrian Carabelea – Senat, Daniela Pepene – Camera Deputaților și Ioan Spiridon – Camera Deputaților.

Cu mici excepții, celelalte partide, creditate cu șanse mici la aceste alegeri, au deschizători de listă persoane mai puțin cunoscute în spațiul public. Uniunea Salvați România deschide lista la Camera Deputaților cu Iulian Bulai. În vârstă de 29 de ani, Bulai este absolvent al Academiei Naționale de Arte din Oslo, cu specializarea sculptură și artă vizuală. De asemenea, a studiat la universități renumite din Portugalia și China. La Senat, USR-ul deschide lista cu Ioan Ploscaru, un inginer care a lucrat în Italia. Alianța Noastră România, deschide lista la Camera Deputaților cu Vasile Marius Apopei, iar la Senat cu Lucian Iordăchescu; Partidul Noua României – Adrian Dumitru Reiș – Camera Deputaților și Robert Salamon – Senat. Partidul România Unită îl are, pe prima poziție la Camera Deputaților, pe Sorin Cazan, la Senat pe Daniel Oajdea, iar PRM pe Marius Cobăleanu la Camera Deputaților și pe Dumitru Stejărel Nistor la Senat. Ultimul a mai trecut și prin PDL, iar acum este consilier personal al directorul companiei județene Apa Serv SA. Anul trecut, calitatea de consilier i-a adus 39.302 lei, adică peste 3.000 de lei/lunar. A mai câștigat 8.200 lei din indemnizația de membru al CA Publiserv SA și…cam atât.

Daniel MURARU

Citeste si:

Bătălia pentru Parlament: OAJDEA (PRU) ȘI CHIȚOIU (ALDE), CANDIDAȚI DE IMPORT CU PROBLEME PENALE

http://atacul.ro/2016/12/07/batalia-pentru-parlament-arcan-psd-de-la-agaricus-bisporus-la-politica-si-tapu-pnl-afaceri-de-milioane-cu-apa-serv-sa/

http://atacul.ro/2016/12/05/batalia-pentru-parlament-gabriela-antipa-pnl-ieseanca-protejata-de-liderii-liberali-si-alexandru-rotaru-psd-fiul-lui-tata-drumarul-judetului/

http://atacul.ro/2016/12/02/batalia-pentru-parlament-serban-psd-si-dragusanu-pnl-de-ce-e-bine-pe-banii-statului/

http://atacul.ro/2016/11/30/leoreanu-pnl-si-andrusca-psd-gasti-separate-interese-comune-banul-si-imunitatea/

MUNTEANU (PSD) ȘI COZMANCIUC (PNL): AFACERI DE MILIOANE ȘI TOVĂRĂȘII CU PINALTI ȘI FENECHIU

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

Un Comentariu la Bătălia pentru Parlament: DULAMĂ (PMP), BANI DIN PARCĂRI ȘI CIMITIRE. INDEPENDENTUL BURDUJA ȘI CONTROVERSELE DIN JURUL SĂU

  1. adrian minune   decembrie 12, 2016 at 1:43 pm

    Si uite asa, nici unul si nici celalalt n-au ajuns acolo unde-si doreau. Insa nu e de plins niciunul. Dulama ramine vicepresedinte la CJ si Tianu la Banca Mondiala, cred. Adica tot pe locuri caldute. Mi s-a facut sila de ce este in tara asta. Cei cu drept de vot au dormit, iar ceialti au votat PSD. Mi-e si frica sa ma gindesc la viitor. Nicidecum stralucit, dupa cum se arata vremurile. In ce hal am ajuns!!???!!?? Ne meritam soarta cu virf si indesat!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.