PRIETENII LUI DRAGNEA, RATEURI ÎN AFACERI. „TEL DRUM DE NEAMȚ”-DATORII DE MILIOANE

2
1268

petre-pitis-copy-copy
Firma „3T Construct” SRL, din Piatra Neamț, controlată de apropiați ai lui Liviu Dragnea, motiv pentru care a și fost „alintata” „Tel Drum de Neamț”, se zbate de mai bine de doi ani în insolvență, iar șansele de redresare sunt destul de reduse. Presiunile din partea creditorilor sunt uriașe, datoriile fiind de milioane de lei, iar Finanțele au cerut falimentul. Potrivit unor informatii, DNA-ul ar avea în lucru un dosar privind modul în care firma pietreană a primit mai multe lucrări de construcții în valoare de zeci de milioane de euro. Denunțul a fost făcut de fostul senator Valer Marian, care a arătat că s-au făcut presiuni uriașe asupra primarului de Satu Mare, asta în urmă cu vreo patru ani, pentru ca edilul să atribuie firmei din Neamț un contract (lucrări de apă și canalizare – fonduri europene) de câteva milioane de euro. „3 T Construct” a mai lucrat și în județul Suceava, în orașul Fălticeni, dar și în alte zone ale țării. Culmea, deși își are sediul în Piatra Neamț, societatea nu a prins nici o lucrare în Neamț. S-a spus, la un moment dat, că oamenii lui Dragnea de la „Tel Drum” SA au încercat astfel să contracteze o bună parte din banii alocați unor astfel de lucrări pe o firmă care să nu bată la ochi. Și așa s-a ajuns ca omul numărul unu din „Tel Drum” să controleze „Tel Drum-ul de Neamț”.

Revenind la insolvența firmei, următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 25 ianuarie 2017. 

„Amânat pentru ca administratorul judiciar să analizeze toate cererile de plată înregistrate în cauză cu respectarea disp. art.106 al.1 din Legea nr. 85/2014 şi să comunice măsura luată direct către creditori; pentru ca părţile interesate să ia cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit în cauză; prorogă cererile de intrare a debitorului în faliment, pentru ca administratorul judiciar să comunice instanţei dacă există debite restante faţă de graficul de plăţi prevăzut în plan; amânat pentru realizarea planului de reorganizare, pentru soluţionarea cererilor de plată şi a cererilor de intrare în faliment. Ia act de hotărârea Comitetului Creditorilor din data de 22.09.2016. Cu apel în termen de 7 zile de la publicarea prezentei în BPI. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.11.2016”, se arată în încheierea de ședință a instanței din data de 11 noiembrie.

Istoria firmei „3T Construct” SRL este una mai mult decât interesantă. Înființată în anul 2007, cu sediul stabilit în comuna Săbăoani, societatea avea ca obiect principal de activitate “construcţii de clădiri şi lucrări de geniu”. În 2010, acționariatul se schimbă, iar Petre Pitiș devine, cu 70% acțiuni, majoritar în societate. Ulterior, Pitiș ajunge să dețină 80% din acțiuni, iar Gheorghe Viorel Pop și Ana Pop câte 10%, cea din urmă fiind și administratorul firmei. Odată cu aceste modificări se schimbă și sediul social al firmei din comuna Săbăoani în orașul Piatra Neamț, într-un imobil de pe strada Petru Movilă. Legătura „3T Construct” SRL cu Liviu Dragnea, liderul social democraților, o reprezintă Petre Pitiș, nimeni altul decât directorul general al „Tel Drum” SA  Alexandria, societate despre care se spune că ar fi controlată de Dragnea. De altfel, exista nenumărate informații conform cărora Pitiș și Dragnea ar fi apropiați. „Tel Drum” SA a aparținut Consiliului Județean Teleorman, fiind societatea care presta, în principal, lucrări de asfaltare, reparații a drumurilor județene. În 2010, după ce acționarii s-au schimbat la „3T Construct” Piatra Neamț, cifra de afaceri a firmei a explodat: 13 milioane de lei – 2011, 24 milioane – 2012, 32 milioane – 2013. În paralel, au crescut și datoriile, iar în vara anului 2014 societatea a fost reclamată pentru că ar fi eliberat bilete la ordin fără a avea acoperire în cont.

Iese Pitiș, intră Pene

În data de 14 octombrie 2014, cu două zile înainte ca societatea să ceară intrarea în insolvență, firma își schimbă din nou acționariatul. Astfel, În ședința AGA din 14 octombrie, se ia decizia majorării capitalului social, dar se face și o schimbare în acționariatul firmei. În urma deciziei, structura acționariatului arăta astfel:

  • asociatul PENE NICOLETA va detine un numar de 80 parti sociale, cu o valoare nominala de 10 lei fiecare, însumand 800 lei, reprezentand 80% din capitalul social al societatii;
  • asociatul POP GHEORGHE-VIOREL va detine un numar de 10 parti sociale, cu o valoare nominala de 10 lei fiecare, insumand 100 lei, reprezentand 10% din capitalul social al societatii;
  • asociatul POP ANA va detine un numar de 10 parti sociale, cu o valoare nominala de 10 lei fiecare, insumand 100 lei, reprezentand 10% din capitalul social al societatii.

În ceea ce o privește pe Nicoleta Pene trebuie spus că aceasta apare ca având funcția de director comercial la….”Tel Drum” SA  Alexandria. Cu alte cuvinte, directorul general al „Tel Drum” SA a renunțat la acțiunile pe care le deținea la „Tel Drum de Neamț” în favoarea colegei sale din conducerea firmei teleormănene. Pe 16 octombrie, „3T Construct” SRL a cerut Tribunalului Neamț intrarea în insolvență, motivând datoriile scadente de peste 2.000.000 de lei, dar și faptul că se află în încetare de plăți de peste trei luni. Tribunalul a acceptat cererea, administrator judiciar fiind numit practicianul în insolvență Asist Cont IPURL din Focșani. A urmat întocmirea tabelului creditorilor, aceștia solictând de la „3T Construct” peste 34 de milioane, din care administratorul judicar a acceptat doar 31,9 de milioane de lei. Firma avea de achitat sume importante unor parteneri de afaceri, credite, dar și salariile angajaților (152.000 lei). La masa credală s-a înscris și „Tel Drum” SA cu 3,14 milioane lei, dar și fostul acționar majoritar Petre Pitiș cu 6,64 milioane lei. În raportul administratorului judiciar privind cauzele care au dus la insolvență se spune clar că firma debitoare nu şi-a realizat obiectivele propuse din cauza lipsei unui plan de activitate pe termen mediu şi lung, stare datorată unor carenţe în managementul societăţii, carenţe concretizate în lipsa de viziune pe termen mediu. În plus, administratorul judiciar a mai precizat că, în opinia sa, sansele de reorganizare ale societății sunt destul de mici.

În februarie 2015, administratorul judiciar din Vrancea este schimbat cu RDV Insolvență SPRL Piatra Neamț. În mai puțin de un an, din motive medicale invocate de practicianul în insolvență Ana Stroe, instanța accepta încă o dată schimbarea administratorului judiciar. Cel care își asumă această sarcină este Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL. Onorariul administratorului judiciar, stabilit de creditori, este de 2.500 lei/lunar fără TVA, la care se adaugă un onorariu de succes de 5% fără TVA din sumele distribuite creditorilor din recuperarea creanțelor sau valorificarea activelor. În februarie 2016, Ana Pop, administratorul special al „3T Construct” SRL a întocmit Planul de reorganizare a societății, plan care a fost aprobat în Adunarea creditorilor.

Citeste aici Planul de reorganizare: 1-plan-de-reorganizare-3t_174r_15-02-2016

Au existat și creditori care nu au fost de acord cu planul de reorganizare, însă cum nemulțumiții s-au aflat în minoritate, propunerea a trecut. Interesant este că înainte de aprobarea Planului de reorganizare, firma a avut încasări substanțiale, dar și plați pe măsură. În decembrie 2015, „3T Construct” a încasat 6,97 milioane lei și a făcut plăți în valoare de 1,58 milioane lei. În ianuarie, încasările au fost de 0 lei, iar plățile de 5,2 milioane, iar până la data de 15 februarie, firma nu încasase nici un ban, însă făcuse plăți de 83.932 lei.

Situația nu era mai strălucită nici la sfârșitul lunii octombrie 2016, soldul din casierie fiind de 1.395 lei, adică aproximativ același ca și la sfârșitul lunii aprilie. În acest interval au existat trei luni când firma nu a făcut nici o încasare.

tabel

AJFP Neamț a depus o cerere de deschidere a procedurii de faliment pentru neplata unor creanțe calculate în cursul procedurii, însă administratorul a formulat întâmpinare în care arată că societatea respectă graficul de plată al creanțelor, așa cum a fost prevăzut în Planul de reorganizare, că are litigii în instanță pentru recuperarea unor sume importante, dar și lucrări în desfășurare. Una peste alta, un lucru este cert, și anume că există creditori care au de recuperate sume importante de bani de la „3T Construct” SRL și le este teamă că vor rămâne cu buza umflată. Că lucrurile vor sta sau nu așa, rămâne de văzut. Foarte multe lucruri depind și de concluziile trase de către specialist, care se regăsesc în raportul de expertiză întocmit în cauză.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Elisav Manole 25 noiembrie, 2016 at 06:53 Răspunde

    Pai, numai Pinalti sa faxa afaceri la Capitala? Sa faca si Dragnea la Neamt, nu? Interpusi sunt in toate firmele, dar iata ca deodata nu mai merge… O fi de vina guvernul, o fi de vina DNA.ul … uite asa vedem si noi ce afaceri de succesuri au unii…

  2. valisor 25 noiembrie, 2016 at 10:45 Răspunde

    Oare nu ar trebui mutată capitala României la Piatra Neamț? din moment ce pare că mai toate nefăcutele se întâmplă în Sectorul Agricol Neamț.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.