Anchetă controversată. Comisar închis pentru șpagă, anchetator într-un accident rutier provocat de un ofițer SIPI

5
2668

accid-pricop-copy

Comisarul șef Viorel Andronic, fostul șef al Biroului Rutier Neamț, arestat preventiv pentru fapte de corupție la solicitarea DNA-Serviciul Teritorial Bacău, este cel care a făcut ancheta în cazul accidentului rutier provocat de un ofițer al Serviciului de Informații și Protecție Internă Neamț (n.r. fost „Doi ș’un sfert”, actualmente aflat în proces de reorganizare), la sfârșitul lunii iunie 2015. Autorul accidentului, ofițerul Iulian Pricop, a fost suspectat că era băut în momentul producerii evenimentului. Ulterior, în urma efectuării analizelor de sânge, s-a stabilit că polițistul nu consumase băuturi alcoolice. Prelevarea probelor s-a făcut la Spitalul Județean Neamț, înainte ca polițistul să fie transportat la Clinica de Neurochirurgie Iași. Comisarul șef Andronic a fost de față când asistenta i-a prelevat cele două probe de sânge polițistului Iulian Pricop. La vremea respectivă au existat tot felul de discuții cu privire la presupusa stare bahică în care s-ar fi aflat Pricop, iar totul a pornit de la informațiile furnizate de către Serviciul Județean de Ambulanță Neamț.

„30.06.2015, ora 22:53, Piatra Neamţ, accident rutier cu 2 victime:

-victimă sex masculin, 26 ani, diagnostic: TCC prin accident rutier, refuză transportul la spital

-victimă sex masculin, 33 ani, diagnostic: policontuzionat prin accident rutier, TCC, TCF, fractură gambă, etilism acut (victimă încarcerată), transportat de echipaj cu medic la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P.Neamţ şi apoi transferat la Cl. N.C. „N. Oblu” Iaşi ”, se arată în comunicatul din data de 1 iulie a Serviciului Județean de Ambulanță.

„A recunoscut că a băut vin și, din câte am înțeles, făcea întrecere cu un prieten”

A doua zi după accident, medicul Dorice Albu, care era de serviciu în seara producerii accidentului, intervenind împreună cu colegii săi pentru a ajuta victimele, declara că a reușit să stea de vorbă cu Pricop, acesta recunoscând că a consumat vin. Mai mult decât atât, șoferul i-a spus medicului de pe ambulanță că făcea întrecere cu un coleg de-al său pe bulevard. Adică, în limbajul cunoscătorilor, doi polițiști făceau o „liniuță” pe bulevard pentru a vedea care are mașină mai puternică și care este șofer mai bun. „Chiar eu am fost la caz. Un pacient de 33 de ani… etilism acut. Într-adevăr, a recunoscut că a consumat vin. Din câte am înțeles de la el, făcea întrecere cu un prieten de-al său pe bulevard, iar mașina pe care a tamponat-o circula regulamentar. Era conștient, am discutat cu el și a recunoscut că a băut vin”, declara a doua zi după accident medicul Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulanță Neamț.

masina-pricop-copy

A pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului

Accidentul provocat de Iulian Pricop a avut loc în seara de 30 iunie, în jurul orei 22.50, la intersecția B-dului Traian cu strada Lămâiței. Aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Bora, ofițerul SIPI se deplasa pe direcția BCR – Bacău. Când a ajuns la intersecția cu strada Lămâiței, mașina condusă de Pricop a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen, condus din sens opus de un pietrean de 26 de ani. Cel din urmă intenționa să facă stânga pe culoarea verde a semaforului, în timp ce Pricop a intrat în intersecție pe culoarea roșie. Cel puțin așa au declarat martorii oculari, printre care și o șoferiță care intenționa să iasă de pe strada Lămâiței, însă s-a oprit la timp când a realizat că șoferul autoturismului Volkswagen Bora nu are de gând să oprească la semafor. La acea vreme s-a încercat să se acrediteze ideea că semafoarele se aflau pe culoarea galben intermitent, însă martorii au demontat această teorie. În urma impactului, mașina condusă de Pricop a intrat într-un stâlp de iluminat pe care l-a distrus. Grav rănit, Pricop a fost transportat la Spitalul Județean Neamț, iar de aici a fost transferat la Clinica „Nicolae Oblu” din Iași.

loc-accident-copy-copy

Înainte de a fi transferat la Iași, în prezența comisarului șef Andronic, polițistului Pricop i-au fost prelevate două probe de sânge, rezultatul acestora fiind negative. La acea vreme, un ofițer cu funcție de conducere declara, sub semnul anonimatului, că discuțiile pe seama alcoolemiei ofițerului ar fi apărut după ce acesta ar fi discutat cu un coleg de-al său căruia i-ar fi spus că în ziua accidentului ar fi băut, în jurul orei 12.00, o bere. Iar diferența mare timp, 12.00 – când a băut berea și 23.00 – când i-au fost prelevate probele de sânge, ar explica de ce alcoolemia a ieșit zero. În acest caz, din spusele polițiștilor rutieri, victima nu a putut fi testată cu alcooltesterul, întrucât starea în care se afla nu a făcut posibil acest lucru.

Pe de altă parte, să nu uităm că Serviciul de Medicină Legală a dat rateuri în trecut, un astfel de caz fiind prezentat de atacul.ro (http://atacul.ro/2016/10/04/documente-incendiare-cum-se-smenuieste-alcoolemia-unui-conducator-auto-prins-coma-la-volan-studiu-de-caz/)

Nu în ultimul rând, amintim că în motivarea instanței de judecată în cazul celor șapte polițiști de la Biroul Rutier arestați de curând pentru fapte de corupție, se face și mențiunea că inculpații au închis ochii și în cazuri în care au depistat conducători auto băuți la volan. http://atacul.ro/2016/11/10/jale-la-biroul-rutier-piatra-neamt-spagi-pe-banda-rulanta/

Printre polițiștii arestați preventiv se află și comisarul șef Viorel Andronic, adică nimeni altul decât cel care a făcut ancheta în cazul ofițerului SIPI, fiind și martor la procedura de prelevare a probelor de sânge.

Am solicitat IJP Neamț să ne precizeze care este stadiul dosarului, iar dacă cercetările au fost finalizate, să ni se comunice soluția dată în dosar. Purtătorul de cuvânt al IJP Neamț, subinspectorul Elena Bulgărea, ne-a comunicat că dosarul a fost înaintat procurorilor încă din noiembrie 2015, cu propunere procedurală. „Având în vedere că procurorul este cel care supraveghează urmărirea penală, soluția va fi dată de către acesta”, a precizat Elena Bulgărea. Cum dosarul nu se află pe portalul instanțelor de judecată, două ar fi variantele în acest moment: ancheta nu a fost finalizată, fie soluția a fost una de clasare. Informațiile pe care le deținem arată că dosarul, în care au fost efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporal din culpă, a fost finalizat, soluția fiind de clasare.

Daniel MURARU

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

    • valisor 22 noiembrie, 2016 at 19:17 Răspunde

      Lasă termopanele! că aici nu de termopane e vorba, ci dă d-ăia care copăstoresc turmele de carcase de oaie. Ești prea optimist dacă speri ca singurele infracțiuni despre care ar fi să se scrie în România sunt micile găinării.
      O fi trecut pe roșu, așa… ca o glumă făcută colegului cu care se dădea în liniuțe, că probabil „fraierul” ăla a oprit. Hapropou! Ce mașină avea? era mai bengoasă? Erau egali în grad? în grade? Aștept detalii! Probabil că și „cercetătorii” le așteaptă… Doamne-ajută!

  1. Viorel 23 noiembrie, 2016 at 11:11 Răspunde

    Este evident ca omul era beat iar colegul sau l-a acoperit. Nu cred ca medicul, care probabil a ajuns primul la locul accidentului, a vorbit aiurea. Care coleg inteleg ca acum e la pirnaie pentru spaga, pentru ca a acoperit niste descoperiti, tot colegi, care imparteau „atentiile” cu el. Acum este mai mult decit clar ca ala facea liniute pe drum, beat fiind, dar interesant ar fi de aflat cita spaga i-a dat colegului ca sa-l acopere? Sau l-a iertat asa…. ca proveneau din aceeasi clasa… de bugetari!!??! Si, apropos, ala ce-a avut cu termopanele?

  2. Marian 24 noiembrie, 2016 at 10:21 Răspunde

    Viorel nu mai improsca cu sange si chiloti in lume. Te-ai trezit tu sa iti dai cu parerea. Inca vad ca m-ai folosesti „ì”-ul din „i”, semn ca esti un pensionar comunist care sigur ai fost membru de partid si ai bagat in rahat o gramada de lume nevinovata. Eu am fost prezent in acea seara acolo, chiar s-a nimerit sa fiu in urma celui cu Bora gri din sensul giratoriu de la spital.Nu mi-a atras atentia facand scheme pe carosabil, ci chiar s-a comportat normal…si nici pe rosu nu a trecut sigur. Deci decat sa comentezi gen :”Este evident ca omul era beat iar colegul sau l-a acoperit” fara ca tu sa fi fost acolo sau sa fi vazut,mai de graba TACI si gaseste-ti ceva util de facut, ca sa nu mai faci carcei pe creier !

  3. viorel 24 noiembrie, 2016 at 15:58 Răspunde

    Mda, inca „m-ai” folosesc „i” din „i” ca tu, filosof fin ce esti, sa-ti dai seama ca eu sunt in comunist sadea, pensionar pe deasupra. Nu-mi pun mintea ca n-are rost! Alles gute!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.