„VIZITA” LUI PINALTI LA PIATRA NEAMȚ, AMÂNATĂ PENTRU SFÂRȘITUL LUNII NOIEMBRIE

2
272

stef-pin-copy

Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”, fostul primar al orașului Piatra Neamț, nu a fost prezent astăzi la Tribunalul Neamț, la procesul în care este judecat pentru spălare de bani, deși instanța l-a citat. Judecătorii nemțeni au vrut să-l aibă în sală pe inculpat, însă acesta nu a putut fi prezent, întrucât are afaceri judiciare în București. Cel puțin asta a comunicat oficial Penitenciarul Rahova Tribunalului Neamț. În aceste condiții, magistrații au fixat un nou termen pentru data de 23 noiembrie când îl vor cita din nou pe Gheorghe Ștefan. Pinalti mai este judecat în alte trei dosare penale, unul dintre ele, cel privind „Poșta Română”, are termen de judecată mâine la Tribunalul București. Este posibil ca afacerile judiciare să se referit la acest dosar, două dosare la instanțe diferite, în două zile, fiind prea mult chiar și pentru Pinalti. Pe de altă parte, nu este exclus ca fostul edil să fi fost chemat la audieri la DNA Ploiești în dosarul în care este cercetat alături de Vasile Blaga, în așa zisa afacere bani pentru partid.

Pinalti se află în Penitenciarul Rahova după ce, la începutul lunii trecute, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft. Ștefan, care a primit o șpagă de 4 milioane de euro din afacerea licențelor, a fost singurul dintre cei patru inculpați care nu și-a recunoscut faptele, iar magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au „recompensat” pe măsură. În același dosar, Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, a fost condmnat la trei ani și patru luni de detenție cu executare, fostul ministru al Comunicaiilor Gabriel Sandu a primit trei ani de închisoare cu executare, iar Dumitru Nicolae, alintat „Niro”, a fost condamnat la doi ani de închisoare, tot cu executare. Chiar dacă Pinalti va beneficia de o reducere a pedepsei, dat fiind faptul că a depășit vârsta de 60 de ani, el mai are trei procese pe rol, la care se mai adaugă alte câteva dosare aflate în lucru pe masa procurorilor anticorupție.(D.M.)

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. valisor degeaba 2 noiembrie, 2016 at 19:42 Răspunde

    Deci Pinalti nu se mai dă-n dubă chiar acuma. Ok, să-și vadă de-ale lui! nu-l zorește nimeni. Și dacă tot „contrasemnează” în fiecare dosar greu, adică DNA înalță cuiul Codului Penal, cată-n Pinalti și trage foc-cu-foc pis’ tăt locu’, oare când o să nimerească și-n „președintele William Kidd”?

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.