CUM ÎȘI BAT UNII JOC DE BANII COMUNITĂȚII. CMI URBAN-DE LA PLANTAT FLORICELE LA SISTEME DE ALARMARE LA INCENDIU

0
373

urban-copy

Peste câteva luni, mai exact in februarie 2017, se împlinesc fix trei ani de când DNA – Serviciul Teritorial Bacău a fost sesizat cu privire la presupuse fapte de corupție comise de funcționari din Primăria Piatra Neamț. Dosarul se bazează pe un raport al Corpului de Control al Guvernului, verificările fiind efectuate în vara anului 2013. Într-un episod anterior am prezentat constatările făcute de cei trei consilieri ai Corpului de Control în cazul construirii Centrului rezidențial Pietricica, respectiv căminul de bătrâni aflat în administrarea Primăriei Piatra Neamț. Concluziile au fost uimitorare, în sensul că proiectul s-a realizat cu încălcarea a numeroase legi. De departe, organizarea licitației și stabilirea câștigătorului este una dintre cele mai mari probleme ale acestui proiect. Licitația a avut loc în august 2007, membrii comisiei fiind numiți de Gheorghe Ștefan, primarul de atunci al orașului. Ofertele au fost evaluate în funcție de trei criterii principale: prețul ofertei – pondere 70%; durata de execuție – 20%; garanția lucrării – pondere 10%. Oferta desemnată câștigătoare a fost cea a societății Victor Construct SRL Botoșani, care a avansat o perioadă de 6 luni, drept termen de finalizare a execuției și o garanție pentru lucrare de  72 de luni.

Respectarea clauzelor contractuale, tratată la diverse de angajații primăriei

Pe parcursul lucrărilor, reprezentanții Primăriei Piatra Neamț nu au avut nici o reacție atunci când termenul de finalizare a construcției a fost depășit. În final, proiectul a fost terminat după 38 de luni, adică cu 32 de luni mai mult decât își asumase constructorul prin contract. Interesant este că, la un moment dat, apare în schemă și societatea CMI Urban, firmă la care acționar majoritar este Primăria Piatra Neamț. Într-o primă fază, CMI Urban SA obține o lucrare(sistemul de alarmare la incendiu), fără a avea absolut nicio treabă cu așa ceva. De altfel, firma nu avea în obiectul de activitate „fabricarea, producerea sau comercializarea de echipamente electronice”. Așa cum se știe, Urban se ocupă cu spațiile verzi, nu cu sistemele electronice de alarmare la incendiu. Cu toate acestea, în data de 9 octombrie 2010, Primăria Piatra Neamț a încheiat cu CMI Urban un contract (nr. 45.028/2010) în valoare de 291.732 lei, obiectul acestuia fiind „Sistematizare vertical și central alarmare și detectare de fum”. Atribuirea contractului s-a făcut prin negociere directă, fără publicarea unui anunț în acest sens. Varianta a fost agreată pe motiv că lucrările trebuiau să fie finalizate într-un timp cât mai scurt. Chiar așa să fi fost, primăria ar fi trebuit să apeleze la o firmă specializată în astfel de lucrări, nu la Urban care plantează flori și îngrijește spații verzi în oraș. Numai că, așa cum era de așteptat, lucrarea a fost subcontractată firmei Ramses SRL, în condițiile în care în contractul încheiat de CMI Urban se precizase că furnizorul nu a declarat subcontractanți.  Ca să fim corecți până la capăt, trebuie spus că o parte din lucrări au fost executate de către CMI Urban („utilități parțiale” – 107.835 lei și „sistematizare vertical și împrejmuire – 144.812 lei”). Primăria a mai plătit catre CMI Urban suma de 144.812 lei pentru „Centrală de alarmare și detectoare fum”. Din verificări a reieșit că centrala și detectoarele au fost cumpărate de Urban de la Ramses SRL cu 105.327 lei. Diferența dintre cele două sume a fost însușită ilegal de către Urban.

batrani-copy

„S-a constatat că atribuirea nelegală a contractului de lucrări nr. 45.028/2010 către SC Compania Municipală de Investiții Urban SA, în condițiile în care societatea deținută de către Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț nu avea capacitatea tehnico-profesională și atestările necesare pentru a presta serviciile de proiectare, respective a furniza și monta echipamentele specific lucrării, astfel încât, pentru realizarea obiectului contractului, aceasta a subcontractat serviciile și lucrările unei societăți autorizate, care a condus la majorarea prețului final al lucrării cu suma de 39.485 lei, suportată din bugetul Primăriei Piatra Neamt”, se arată în raportul Corpului de Control.

În 2011, firma Ramses a câștigat proiectul de extindere a instalației de detecție incendiu la Centrul Social Pietricica, valoarea acestuia fiind de 160.664 lei cu TVA. Adică este vorba de aceeași firmă care a executat instalația și în primă fază, când contractorul a fost Urban SA.

Bani de la primărie pentru o lucrare în garanție

Deși constructorul Victor Construct SRL asigurase o garanție a lucrării de 72 de luni, Corpul de Control al Guvernului a constatat că, la patru luni de la finalizarea proiectului, Primăria Piatra Neamț a dat câteva sute de milioane de lei vechi pentru lucrări de reparații. În iunie 2011, CMI Urban SA a primit o comandă de la Primăria Piatra Neamț pentru a executa lucrări de reparații a spațiilor de la subsol, la terase și balcoane. Toată afacerea a costat primăria 70.680 lei, bani dați de la bugetul local.

„Astfel, s-a constatat că lucrările catalogate drept „reparații ale spațiilor de la subsol (…) au fost executate de către CMI Urban SA, deși obiectivul se afla, la momentul executării acestora, în perioada de garanție de 72 de luni calendaristice, acordată de constructorul Victor Construct SRL”, se mai arată în raportul Corpului de Control.

Culmea este că reprezentanții Primăriei Piatra Neamț nici nu s-au deranjat să anunțe constructorul cu privire la problemele identificate la căminul de bătrâni, în condițiile în care termenul de garanție a lucrării prevăzut în procesul verbal de recepție este 22.11.2016. Consilierii Corpului de Control au identificat și persoanele vinovate pentru fiecare situație în parte, însă rămâne de văzut dacă și procurorii DNA vor fi de acord cu ei. Va urma.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.