PINALTI ȘI MILIOANELE DE EURO „SIFONATE” DE LA ROMSILVA

0
654

Condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul „Microsoft”, fostul primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, mai are de dat socoteală în cel puțin trei dosare, în două dintre acestea fiind deja trimis în judecată de DNA. Într-unul dintre ele, aflat pe rolul instanței Tribunalului Neamț, Pinalti este judecat pentru că și-ar fi folosit influența politică pentru a obține contracte pentru firmele pe care familia sa le deține. Societatea cu pricina este Tehnoutilaj SA, care și-a schimbat numele în Strong Montaj SA. Pinalti s-ar fi implicat în administrarea societății și chiar i-ar fi asigurat contracte substanțiale cu statul prin influența pe care o avea. Problema este că Pinalti s-a implicat în administrarea afacerilor de familie încă de la alegerea sa ca primar, lucru care s-a întâmplat în 2004. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este declarația pe care Ștefan a făcut-o unui ziar central în legătură cu tunul imobiliar pe care fiica sa l-a dat la Piatra Neamț, în afacerea „Autogara”. Concret, Pinalti a recunoscut că el a ajutat-o pe fiica sa să câștige în doar câteva luni un million de dolari de pe urma unei tranzacții imobiliare. Ei bine, la vremea respectivă s-a făcut puțin tam-tam, finalizat cu un NUP în dosarul întocmit de DNA. Nu a contat se pare probele care confirmau implicarea primarului în această afacere. Au mai trecut 10 ani pentru ca lucrurile să se miște, Pinalti fiind acuzat într-un alt dosar de comiterea unor fapte similare celor din 2004. Numai că în toată această poveste a fostului primar de Piatra Neamț se pune o întrebare firească: cine anume va răspunde pentru dezastrul lăsat de edil și complicii săi la Primăria Piatra Neamț? La fel de firesc ne întrebăm dacă cineva va fi interesat vreodată să ia la puricat toate contractele pe care Tehnoutilaj, dar și celelalte firme ale familiei fostului primar, le-a avut cu statul. În acest sens ar fi de amintit numai milioanele de euro pe care firma lui Pinalti, Tehnoutilaj, le-a câștigat de la Regia Națională a Pădurilor-Romsilva.

20161012_100204-copy

Cei mai mulți bani câștigați de Tehnoutilaj de la Romsilva au fost pentru lucrările de reparație a drumurilor forestiere din Neamț. În 2005, adică chiar anul în care nemțeanul Simion Maftei a fost numit la conducerea Romsilva, Tehnoutilaj a câștigat aproape 150.000 de euro. Lovitura avea să o dea un an mai târziu, când Tehnoutilaj a participat la licitația organizată de Romsilva și câștigat 6 din cele 13 contracte, valoarea totală a acestora fiind de aproape 1 milion de euro fără TVA, pentru reparația unor drumuri forestiere. Deși există voci care afirmă că lucrările au fost făcute în bătaie de joc sau, în unele cazuri, nici nu au fost realizate, bani au intrat în conturile firmei lui Pinalti pentru că, nu-i așa, cine îndrăznea să-l supere pe Gheorghe Ștefan la acea vreme?

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.